Șoferul camionului implicat în accidentul din această dimineață de la Măgdăcești a fost reținut. Informația a fost confirmată pentru IPN de către ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Criuleni, Elena Băetrău.
Conducătorul camionului a fost reținut pentru 72 de ore. Preliminar el s-ar face vinovat de producerea accidentului în care a fost implicat un microbuz de rută și în urma căruia au fost rănite 16 persoane, inclusiv doi minori.
Potrivit Poliției, microbuzul de pe ruta Drăsliceni-Chișinău a fost lovit lateral spate stânga de către camion. Tractând o remorcă, acesta efectua o manevră de schimbare a benzii de deplasare fără să se asigure corespunzător.
În urma accidentului, 14 pasageri adulți și doi minori din microbuz au fost transportați de echipajele de urgență medicală la spitalele din municipiul Chișinău.
Testele de la fața locului au arătat că niciunul din cei doi șoferi nu era băut.