Șoferii beți și cei fără permis riscă să rămână fără mașini

Șoferii care vor fi depistați beți la volan, dar și persoanele care conduc mașina fiind privați de dreptul de a șofa riscă să rămână fără mașini. Aceeași pedeapsă îi paște și pe cei care predau cu bună știință conducerea vehiculului unei persoane care este privată de dreptul de a conduce, transmite IPN.

Inspectoratul General al Poliției precizează că pe 4 septembrie a fost aprobată Instrucțiunea privind modul de aplicare a articolului 439/7 din Codul Contravențional referitor la confiscarea specială a vehiculelor în cadrul procesului contravențional. „Confiscarea specială se aplică de către instanța de judecată la demersul agentului constatator. Agentul constatator al poliției doar constată fapta, iar ulterior urmează să solicite instanței de judecată aplicarea măsurii de siguranță – confiscarea specială a vehiculului”, precizează IGP.



Potrivit Codului Contravențional, confiscarea specială constă în trecerea forțată și gratuită în proprietatea statului a bunurilor. În cazul în care aceste bunuri nu mai există, nu pot fi găsite sau nu pot fi recuperate, se confiscă contravaloarea acestora. Sunt pasibile confiscării speciale bunurile utilizate sau destinate pentru săvârșirea unei contravenții.

În primele 8 luni ale anului curent, s-au produs 1 200 de accidente rutiere în care au murit 122 de persoane, iar 1 497 au fost traumatizate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.