Societatea civilă pune la îndoială respectarea de către Rusia a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a R.Moldova

Societatea civilă din R. Moldova pune la îndoială respectarea de către Rusia a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a RM prin susţinerea de către Moscova a regimului de la Tiraspol, care se manifestă prin implicarea deputaţilor şi a grupurilor de interese din Rusia în sprijinirea logistică şi financiară a pretinsului referendum planificat pentru 17 septembrie. Într-un Apel adresat conducerii RM, Federaţiei Ruse, României, Ucrainei, SUA, precum şi Parlamentului European, Secretarului General al Consiliului Europei, Preşedinţiei în exerciţiu a OSCE, Misiunii OSCE în Moldova, mass-media şi opiniei publice, reprezentanţii ONG cer comunităţii internaţionale să condamne modul violent prin care Moscova îşi promovează propriile interese în estul RM. Semnatarii Apelului atrag atenţia comunităţii internaţionale că autorităţile autoproclamatei rmn reprezintă un regim criminal şi antidemocratic, ce încalcă flagrant drepturile omului, printr-o continuă dezinformare şi propagandă antieuropeana şi antistatală. În context, organizarea de către regimul nerecunoscut de la Tiraspol a unei farse numită „referendumul cu privire la recunoaşterea internaţională a pretinsei „RMN” şi apelurile lansate de unele cercuri de la Tiraspol privind viitoarea includere a acestui teritoriu în componenţa FR reprezintă un act nelegitim şi de neacceptat. Totodată, luând în consideraţie susţinerea financiară acordată de către Rusia regimului de la Tiraspol, inclusiv pentru organizarea referendumului, semnatarii Apelului cer factorilor de decizie să ia o atitudine hotărâtă şi să solicite Moscovei neamestecul în treburile interne ale RM. Autorii apelului cheamă populaţia din regiunea transnistreană să nu se lase indusă în eroare de regimul separatist şi să nu participe la referendumul neconstituţional şi nelegitim, susţinând că rezultatele acestuia nu pot fi recunoscute, deoarece nu vor exprima voinţa reală a populaţiei, cât timp în regiune se mentine un regim totalitar, nu există o mass medie, o opoziţie şi o societate civilă independente. Semnatarii Apelului sunt Asociaţia pentru Democraţie, Educaţie şi Reforme, Centrul Regional de Drept - Căuşeni, Asociaţia pentru Cultură Civică şi Politică în Moldova, Centrul de Informare, Instruire şi Analiza Sociala “CAPTES”, Asociatia “Moldova Europeană Unită”, “Mişcarea Europa Nova”, Organizaţia Tineretului Unit «CABO», Asociaţia transnistreană "Pro Europa", Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din R. Moldova, Asociaţia Studenţilor din Transnistria, Asociaţia Transnistria, Asociaţia Obştească ”Promolex”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.