Socialiștii boicotează ședința Parlamentului

Deputații socialiști din fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au părăsit ședința Parlamentului de joi, anunțând că merg la protestul organizat în susținerea lui Igor Dodon. Aceștia au mai acuzat majoritatea parlamentară că ignoră proiectele opoziției și că s-a transformat într-o mașină de vot. Colegii de fracțiune, comuniștii, au rămas în sală, transmite IPN.

„Din 11 iulie, fracțiunea BCS, cea mai mare forță de opoziție, reprezentată de o treime de deputați și care reprezintă voința unei treime din cetățeni, a fost în mod sistemic obstrucționată la capitolul dreptului la inițiativă legislativă. În Parlament au fost înregistrate 56 de inițiative, dintre care două sunt politice. Sunt zeci de inițiative de ordin social, economic, așteptate de întreaga țară. Nicio inițiativă nu a fost examinată în plen, nicio inițiativă nu a fost susținută”, a declarat deputatul socialist Vlad Batrîncea.

Socialistul a menționat că astăzi opoziția este nu doar ignorată, ci și amenințată cu răfuială politică, lucru care este ilegal. „Asistăm la un atac obraznic, la justiție televizată în adresa ex-președintelui țării, Igor Dodon. În situația în care nu am întors în țară banii furați, adevărații hoți se bucură de libertate, constatăm că justiția este selectivă, arbitrară și politizată. Astăzi, la ora 10.00, paralel cu ședința Parlamentului, mai are loc o ședință, la care Judecătoria Chișinău va examina arestul domnului Dodon. Probabil că acest lucru simbolizează sau este o dovadă că cineva dorește să facă justiție departe de ochii lumii. Evident că atunci când suntem obstrucționați, amenințai, asistăm la acte de răfuială politică, în această situație noi boicotăm ședința și ne alăturăm protestelor”, a mai spus parlamentarul

Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, examinează astăzi demersul procurorilor cu privire la plasarea în arest a fostului președinte Igor Dodon. Socialiștii protestează în fața instanței.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.