Soarta oraşului-satelit al Chişinăului este mai incertă ca oricând. Analiză economică IPN
Deja de doi ani se vehiculează informaţia despre construcţia de către compania moldo-italiană „Prospera-Habitat” a unui oraş-satelit al Chişinăului la o distanţa de 2 km de „Porţile oraşului” şi la 3 km de Aeroportul Internaţional Chişinău. Însă mai mulţi factori de decizie, contactaţi de reporterul Info-Prim Neo, au apreciat că „paşi concreţi pentru implementarea acestui proiect nu s-au realizat”. Mulţi dintre aceştia au solicitat protecţia anonimatului pentru informaţia oferită.
Tema a fost readusă în actualitate pe la mijlocul lunii mai, în cadrul vizitei de lucru a preşedintelui Vladimir Voronin la Primăria mun. Chişinău. Atunci, preşedintele a lăsat să se înţeleagă că oamenii de la compania respectivă nu sunt serioşi şi ar trebui de luat o decizie definitivă în această problemă. Potrivit lui, investigaţiile au demonstrat că aceştia ar avea datorii în ţara lor. În context, Vladimir Voronin a opinat că anumiţi investitori ar veni în Moldova cu scopuri prioritare de procurare a pământului. Ulterior, presa de la Chişinău menţiona, cu trimitere la „surse avizate”, că Întreprinderea mixtă moldo-italiană „Prospera-Habitat”, care şi-a anunţat intenţia de a construi un complex urban cu investiţii estimate la cca 1 mlrd euro, a suspendat realizarea proiectului investiţional. Ştirea mai preciza că decizia aparţine fondatorilor italieni, ca rezultat al unor neînţelegeri dintre Guvern şi investitori. Potrivit sursei citate, compania nu a stopat definitiv activitatea, ci este în aşteptarea unui semnal pozitiv din partea Guvernului şi a conducerii de vârf.
De menţionat că la 23 septembrie 2004, Consiliul Urbanistic Republican a aprobat în unanimitate proiectarea şi construcţia oraşului-satelit, iar peste 3 zile Guvernul RM şi “Prospera-habitat” au semnat acordul de intenţii cu privire la urbanizarea teritoriului şi construcţia complexului locativ cu infrastructura necesară. “Prospera-Habitat” nu a solicitat garanţii financiare sau de alt gen de la Guvernul RM şi şi-a asumat responsabilitatea pentru riscurile comerciale aferente.
Vicepreşedintele consiliului de administrare al „Prospera-Habitat”, Anatol Zolotcov, a declarat pentru Info-Prim Neo că din partea companiei nu a fost făcută o declaraţie oficială despre suspendarea activităţii şi că „totul decurge aşa cum a fost planificat, iar investitorii italieni sunt gata să înceapă construcţia”. El a respins ideea că ar exista un conflict cu Guvernul, deşi a afirmat că se tergiversează luarea unei decizii definitive privind implementarea acestui proiect. Potrivit lui, Proiectul urbanistic general a fost avizat de Consiliul Urbanistic Republican şi a fost transmis ulterior spre avizare Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR). În opinia lui Zolotcov, Agenţia nu a depăşit termenul prevăzut de legislaţie. Pe de altă parte, el s-a arătat înţelegător privind o eventuală tergiversare a avizării din partea ADR, în legătură cu restructurarea acesteia în minister.
Zolotcov spune că actualmente se elaborează proiectul investiţional privind construcţia oraşului-satelit pe o suprafaţa de 134 ha, dintre care, în prezent, circa 90 la sută se află deja în proprietate privată a învestitorului, procurate de la deţinătorii de terenuri agricole din comuna Băcioi, mun. Chişinău.
Timp de 10 ani, pentru realizarea acestui proiect urmează să fie investite cca 1 mlrd euro în proiectarea şi construcţia a cca 1.500.000 metri pătraţi de spaţii utile, inclusiv 900.000 metri pătraţi de fond locativ, 300 mii metri pătraţi de încăperi cu destinaţie comerciala şi hotelieră, 300 mii metri pătraţi de încăperi pentru oficii şi sfera de deservire. Suplimentar, la aceste suprafeţe, “Prospera-Habitat” intenţionează să construiască clădiri de menire socială cu suprafaţa de 900 mii metri pătraţi, care vor fi transmise în proprietate RM, afirmă vicepreşedintele consiliului de administrare al companiei.
Pentru schimbarea destinaţiei terenurilor şi excluderea lor din categoria celor agricole, „Prospera-Habitat” intenţionează să transfere în bugetul republican 42,8 mii euro pentru un hectar, sau cca 5 mil. euro pentru suprafaţa totală. Compania mai preconizează că valoarea taxelor şi impozitele, achitate către stat pe parcursul a 10 ani de implementare a proiectului, vor constitui mai mult de 200 mil. euro, care vor contribui esenţial la creşterea fondurilor sociale şi chiar a Produsului Intern Brut al RM.
Potrivit lui Zolotcov, în lucrările de proiectare şi construcţii-montaj, compania planifică atragerea agenţilor economici autohtoni care, anual, vor antrena aproximativ 6 mii de lucrători în construcţii şi cca 20.000 salariaţi, indirect, din alte domenii ale economiei, care vor fi remuneraţi cu un salariu cu cel puţin 35% mai mare decât cel stabilit, în prezent, în sfera construcţiilor din ţară. Compania mai intenţionează să formeze un complex industrial pentru fabricarea materialelor de construcţii.
Zolotcov afirmă, că unul din fondatorii principali ai „Prospera-Habitat” este întreprinderea italiană „Italcantieri”, care are o experienţă în construcţia complexelor urbanistice de acest tip, fiind recunoscută pe plan internaţional prin proiectele implementate. Această întreprindere a construit în Italia oraşele satelit Milan-2 şi Milan-3.
Surse din cadrul ADR au declarat pentru Info-Prim Neo că această companie nu a obţinut deocamdată acceptul administraţiei publice locale pentru schimbarea destinaţiei loturilor agricole în terenuri pentru construcţii, ceea ce este foarte important pentru implementarea proiectului oraşului-satelit.
Primarul de Băcioi, Ion Bivol a declarat iniţial pentru Info-Prim Neo că este de competenţa Guvernului şi Parlamentului şi nu a autorităţilor de la Băcioi începerea construcţiilor acestui oraş-satelit. Însă la întrebarea dacă administraţia locală a aprobat schimbarea destinaţiei terenurilor agricole pentru construcţia acestui oraş, Bivol a spus că „Prospera-Habitat” nu a adresat Consiliului local Băcioi nici o cerere în acest sens”.
Totodată, primarul a declarat că, de la bun început, reprezentanţii companiei n-au dorit „să se socoată” cu administraţia publică de la Băcioi, contând că problema dată se va decide la nivel de stat. Potrivit legislaţiei naţionale şi internaţionale, Guvernul nu poate să ia o decizie despre schimbarea destinaţiei terenurilor agricole fără acceptul autorităţilor locale de la Băcioi, a mai spus Bivol.
Surse care au solicitat anonimatul au declarat pentru Info-Prim Neo că pe lângă elaborarea Planului Urbanistic General, care este doar o „idee” despre cum trebuie să fie construit acest oraş-satelit, compania trebuie să obţină un şir de avize pentru ca proiectul să poată fi discutat în cadrul unei şedinţe de Guvern, în special avizul ecologiştilor, ministerului de ramură, a autorităţii cadastrale etc. Aceleaşi surse au caracterizat drept „incipientă” etapa la care se află în prezent elaborarea setului de acte necesare pentru a fi examinate de Guvern, apreciind totodată că „Prospera-Habitat” nu a depus eforturi necesare în acest sens. „Deşi iniţial, prezentând proiectul, compania a creat impresia unui ultim strigăt al dezvoltării urbane, ulterior nu a făcut paşi concreţi pentru alinierea la cerinţele legale în vederea implementării acestuia”, au subliniat sursele citate.