„Guvernarea PAS îi răspunde actualei opoziției cu aceeași monedă, în special în privința vârstei de pensionare a femeilor. Aceste comportament poate fi devastator pentru suportul formațiunii. O soluție intermediară ar fi ca după atingerea vârstei de pensionare, de exemplu, de 60 de ani pentru femei, să se recurgă la reexaminarea indicatorilor de sustenabilitate a fondului de pensii…”
---
Populismul generează pendularea vârstei de pensionarea
La mai puțin de un an de zile de la modificarea Legii privind sistemul public de pensii, pe 16 decembrie 2020, noua majoritate parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) s-a văzut nevoită să revizuiască vârsta pensionării. Nimic ieșit din comun, politicienii au o logică preelectorală și alta postelectorală. Astfel, în ajunul demisiei Guvernului Chicu, cu scopul provocării alegerilor parlamentare anticipate, majoritatea parlamentară a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și a Partidului Șor (PȘ) a hotărât să le facă un cadou alegătorilor, anulând prevederile legale din 2016 privind creșterea treptată a vârstei de pensionare. Majoritatea PSRM&PȘ a stabilit, începând cu 1 ianuarie 2022, cea mai redusă vârsta de pensionare din regiune – 62 de ani pentru bărbați și 57 de ani pentru femei.
Scopul declarat al PSRM și PȘ a fost – racordarea normelor de pensionare la speranța de viață a populației Republicii Moldova. Modificările au fost adoptate fără avizul Guvernului, iar argumentarea s-a bazat pe faptul că în țara noastră speranța de viață este cea mai mică din Europa, fără a oferi datele necesare pentru comparații. La fel, argumentarea economico-financiară a modificării vârstei de pensionare a strălucit prin lipsa calculelor, referindu-se la necesitatea alocării mijloacelor financiare din bugetul de stat. Așadar, niciun fel de date statistice sau calcule privind sursele de acoperire a generozității. Este o mostră de populism!
Până la urmă, cadourile preelectorale ale PSRM și PȘ nu și-au atins scopul, iar guvernarea PAS, după câștigarea alegerilor anticipate, a ajuns la concluzia că reducerea vârstei de pensionare înseamnă: „să crești bugetul asigurărilor sociale cu 1.6 miliarde de lei..., bani care ar trebui să vină din contribuțiile celor care muncesc sau dacă nu se acumulează acești bani, să vină de la bugetul de stat, adică din taxele generale plătite de cetățeni.” În consecință, pornind de la considerentele menționate, guvernarea PAS a decis să majoreze, începând cu anul 2022, vârsta de pensionare a bărbaților până la 63 de ani, iar a femeilor până la 59 de ani și jumătate, adăugând gradual câte jumătate de an, până la egalarea vârstei de pensionare a femeilor și bărbaților, în 2028. Trebuie să înțelegem că aceasta este contribuția PAS la realizarea prevederilor legii cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. Altă explicație nu există, pur și simplu.
Puncte de referință la stabilirea vârstei de pensionare
Comparând argumentele PSRM&PȘ cu cele ale PAS privind pendularea vârstei de pensionare am ajunge lesne la concluzia că, cu excepția egalării etapizate a vârstei de pensionare a bărbaților și femeilor, argumentele invocate de guvernarea PAS sunt totuși mult mai consistente, deși absolut nepopulare în ochii cetățenilor:
- bugetul asigurărilor sociale ar trebui să fie unul sustenabil, alimentat și majorat constant preponderent din contribuțiile cetățenilor angajați în câmpul muncii. Actualmente, acest buget este suplimentat în proporție de aproximativ 40% din bugetul de stat. Cadoul preelectoral al PSRM și PȘ este contrar acestui deziderat și ar fi majorat fondul de pensii cu aproximativ 10%, resurse ce ar trebui să fie scoase din bugetul de stat;
- actualmente, aproximativ 1 milion de cetățeni moldoveni, adică cam vreo 40% din cetățenii apți de muncă se află peste hotarele țării, de aceea proporția celor care contribuie la fondul de pensii față de cei care le primesc este de aproximativ 1.2 : 1. Pentru comparație, în perioada sovietică acest raport era de 2.8 : 1. Astfel, devine evident că micșorarea vârstei de pensionare, operate în decembrie 2020 de PCRM&PȘ era îndreptată spre subminarea principiului sustenabilității bugetului asigurărilor sociale. Interesul politic de moment a prevalat asupra interesului public de a avea un sistem de pensii sustenabil;
- specularea pe marginea expectanței de viață a cetățenilor moldoveni nu este relevantă pentru stabilirea adecvată a vârstei de pensionare. Aceasta fiindcă expectanța estimată a crescut continuu în ultimii 20 de ani. Astfel, conform datelor statistice colectate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), în ultimii 20 de ani expectanța de viață în Republica Moldova a crescut cu aproximativ 6.4 ani;
- procesul de îmbătrânire a populației și, respectiv, a majorării vârstei de pensionare este unul omniprezent în țările civilizate, unde se stabilește o corelație firească între cele două procese. De aceea, accentul nu se pune pe conservarea cu orice preț a vârstei de pensionare sau micșorarea acesteia din considerente populiste, ci pe consolidarea sănătății publice și a educației, domenii în care este mult mai avantajos să se investească banii publici;
- abordarea statică în detrimentul abordării dinamice a evoluției vârstei de pensionare conduce la erori de calcul. Astfel, pentru a prognoza corect mărimea necesară a fondurilor de pensii este corect să se opereze nu cu expectanța de viață la naștere, ci cu expectanța de viață după atingerea vârstei de 60 de ani. În Republica Moldova, potrivit datelor OMS, expectanța medie de viață pentru persoanele care au atins vârsta de 60 de ani este de aproximativ 19 ani, respectiv, de aproximativ 16 ani pentru bărbați și 21 ani pentru femei. Aceste date sugerează că cei care au grijă de propria sănătate – nu consumă abuziv alcool, nu fumează, practică un mod sănătos de viață etc., pot beneficia de-a lungul anilor de contribuțiile pe care le-au făcut în fondul de pensii. În acest sens, este absolut evidentă sugestia privind prioritățile guvernelor etc.
Vârsta de pensionarea în statele din regiune
Există diverse sisteme de pensionare în funcție de modalitatea de contribuție a cetățenilor la fondurile de pensii. Totuși, stabilirea vârstei de pensionare are la bază același set de criterii, menit să asigure sustenabilitatea. Republica Moldova nu poate face abstracție de experiența altor state, în special a celor din regiune, atunci când își stabilește propriul sistem de pensii și vârsta de pensionare. În acest sens, din datele accesibile și ținând cont de evoluțiile demografice, putem concluziona că vârsta de pensionare propusă de guvernarea PAS se înscrie, cu anumite excepții, în albia tendințelor regionale.
Tabel 1. Vârsta de pensionare în unele state din regiune
|
Expectanța de viață la naștere (ani)
|
Bărbați (ani)
|
Femei (ani)
|
Armenia
|
73
|
63
|
63
|
Azerbaidjan
|
71
|
65
|
65 până în anul 2027
|
Belarus
|
75
|
63
|
58
|
Georgia
|
73
|
65
|
60
|
Kazahstan
|
74
|
63
|
63 până în anul 2028
|
Republica Moldova
|
73
|
63
|
63 până în anul 2028
|
Rusia
|
73
|
65 până în 2028
|
60 până în anul 2028
|
România
|
75
|
65
|
60
|
Ucraina
|
73
|
60
|
60
|
Din tabelul de mai sus putem desprinde că statele din regiune cu economii mult mai robuste, decât cea a Republici Moldova, și cu o situație demografică net superioară, nu și-au putut permite concesiuni preelectorale în domeniul pensionări pe care și le-a permis majoritatea parlamentară PSRM&PȘ în ajunul alegerilor parlamentare anticipate.
Concluzii
În chestiuni foarte sensibile, precum e vârsta de pensionare, ar fi necesară existența unui consens larg între forțele politice reprezentate în Parlament. Majoritatea PSRM&PȘ a ignorat punctul de vedere al opoziției, la fel cum a ignorat și avizul Guvernului, atunci când a decis să modifice vârsta de pensionare. Acest comportament nu i-a adus însă mari beneficii electorale. Populismul preelectoral a făcut abstracție de principiile de bază privind sustenabilitatea fondului de pensii, dar a creat așteptări nejustificate din partea cetățenilor, iar actualmente creează deziluzii.
Guvernarea PAS îi răspunde actualei opoziției cu aceeași monedă, în special în privința vârstei de pensionare a femeilor. Aceste comportament poate fi devastator pentru suportul formațiunii. O soluție intermediară ar fi ca după atingerea vârstei de pensionare, de exemplu, de 60 de ani pentru femei, să se recurgă la reexaminarea indicatorilor de sustenabilitate a fondului de pensii.
Victor Pelin
Vezi și:
- Candidatul unic, oleacă independent… Op-Ed de Victor Pelin
- Perspectivele bătăliei blocului Pobeda. Op-Ed de Victor Pelin
- Desfășurarea recensământului 2024. Op-Ed de Victor Pelin
- Sindromul amneziei prezidențiale. Op-Ed de Victor Pelin
- Impactul stabilirii datei alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional. Op-Ed de Victor Pelin
- Gorilele comuno-socialiste împotriva Victoriei. Op-Ed de Victor Pelin
- Cea de a patra încercare de revenire în politică a ex-premierului Vasile Tarlev. Op-Ed de Victor Pelin
- Ziua victoriei asupra fascismului pe fundalul reanimării acestuia. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre referendumul constituțional. Op-Ed de Victor Pelin
- Manipulare prin omisiune și mutarea accentelor. Op-Ed de Victor Pelin
- Gânduri despre aniversarea a 15-a a evenimentelor din 7-8 aprilie 2009... Op-Ed de Victor Pelin
- Inflație de referendumuri. Op-Ed de Victor Pelin
- Gânduri generate de actul terorist de la Moscova. Op-Ed de Victor Pelin
- Intriga alegerilor prezidențiale din Rusia. Op-Ed de Victor Pelin
- Guțul a eclipsat-o pe Vlah? Op-Ed de Victor Pelin
- De ce platforma Irinei Vlah riscă să nu se bucure de susținere? Op-Ed de Victor Pelin
- Miza alegerilor prezidențiale. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul coloanei a V-a și reacția societății. Op-Ed de Victor Pelin
- Consecințele conferinței de la Yalta: eliberatori vs. ocupanți. Op-Ed de Victor Pelin
- Mostră de plagiat și manipulare prin omisiune. Op-Ed de Victor Pelin
- Cine totuși a câștigat alegerile? Op-Ed de Victor Pelin
- Despre autorul transformării utopiei în antiutopie. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre antisemitismul de stat... Op-Ed de Victor Pelin
- Despre miracole și sărbătorile de iarnă... Op-Ed de Victor Pelin
- Cel mai îndelungat război al imperialismului sovietic. Op-Ed de Victor Pelin
- Originea cultului denunțurilor și turnătorilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Basmul taurului alb nu e cel mai plictisitor... Op-Ed de Victor Pelin
- Alegerea basarabenilor... Op-Ed de Victor Pelin
- Reanimarea reflexelor propagandistice. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre date memorabile și promisiuni neonorate... Op-Ed de Victor Pelin
- Pierderea și reafirmarea identității... Op-Ed de Victor Pelin
- În pragul veșniciei... Op-Ed de Victor Pelin
- Interpretarea sondajelor de către politicieni. Op-Ed de Victor Pelin
- Glorificarea victoriei sovieto-naziste. Op-Ed de Victor Pelin
- Alegerea impusă de două evenimente simbolice. Op-Ed de Victor Pelin
- Mulți chemați puțini aleși... Op-Ed de Victor Pelin
- Amenințări și intimidări de Ziua Independenței. Op-Ed de Victor Pelin
- Imposibilitatea comunismului cu față umană. Op-Ed de Victor Pelin
- Cea de a doua încercarea de a intra în același râu. Op-Ed de Victor Pelin
- Criza găgăuză – revelator al decăderii morale. Op-Ed de Victor Pelin
- Inaugurarea guvernatoarei Plaiului de vis... Op-Ed de Victor Pelin
- Cartagina trebuie distrusă! Op-Ed de Victor Pelin
- Asul de ghindă și resuscitarea poveștii de succes. Op-Ed de Victor Pelin
- Forțarea ușilor deschise... Op-Ed de Victor Pelin
- Operațiunea militară specială civilă. Op-Ed de Victor Pelin
- În așteptarea hotărârii Curții Constituționale... Op-Ed de Victor Pelin
- Preludiu electoral... Op-Ed de Victor Pelin
- Plaiul de vis al aventurierilor politici... Op-Ed de Victor Pelin
- Cui pe cui se scoate? Op-Ed de Victor Pelin
- Ultima ratio. Op-Ed de Victor Pelin
- Iarmarocul generozității comuno-socialiste. Op-Ed de Victor Pelin
- Fără MIR, pentru pace între națiuni, împotriva agresiunii... Op-Ed de Victor Pelin
- Tăcerea nuntașilor și decepția victimei lui Șor... Op-Ed de Victor Pelin
- Ecoul evenimentelor din 7 aprilie… Op-Ed de Victor Pelin
- Retorica justificatoare pentru o eventuală agresiune rusească. Op-Ed de Victor Pelin
- Capacitățile exagerate ale Maiei Sandu...Op-Ed de Victor Pelin
- Premonițiile lui Igor Dodon și efectele acestora. Op-Ed de Victor Pelin
- Comuniștii cheamă la teroare? Op-Ed de Victor Pelin
- Cât vom mai rămâne în mrejele falsurilor? Op-Ed de Victor Pelin
- Acțiunile subversive – Rusia recidivează? Op-Ed de Victor Pelin
- Criticii guvernului Gavrilița... Op-Ed de Victor Pelin
- Apostolii războiului. Op-Ed de Victor Pelin
- A venit vremea Natașelor? Op-Ed de Victor Pelin
- Valorile tradiționale... Op-Ed de Victor Pelin
- Lebăda neagră – ultima speranță... Op-Ed de Victor Pelin
- Regimul putinist declarat terorist. Op-Ed de Victor Pelin
- Scrisorile pierdute. Op-Ed de Victor Pelin
- Alternativa europeană a primarului Ion Ceban. Op-Ed de Victor Pelin
- Când se rânjesc dulăii, latră și cățeii... Op-Ed de Victor Pelin
- Potențialul devastator al ideilor puternice putiniste. Op-Ed de Victor Pelin
- Racul, broasca și o știucă... Op-Ed de Victor Pelin
- Europenizarea Găgăuziei. Op-Ed de Victor Pelin
- Cooperarea cu NATO și completarea strategiei 3C. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre beneficiile ocupației... Op-Ed de Victor Pelin
- Alternativa geopolitică – miza opoziției. Op-Ed de Victor Pelin
- Gaura de vierme și sfârșitul geopoliticii moldovenești... Op-Ed de Victor Pelin
- Semi-adevărurile mai periculoase decât minciunile... Op-Ed de Victor Pelin
- Strategia 3D – Disperare, Demagogie, Deja-vu. Op-Ed de Victor Pelin
- Natalia bate câmpii, bate tare cu măciuca-n Casa Mare. Op-Ed de Victor Pelin
- Guvernarea slabă contestată de opoziția discreditată și derutată. Op-Ed de Victor Pelin
- Sfârșitul tranziției post-sovietice. Op-Ed de Victor Pelin
- Atavismul mizantrop. Op-Ed de Victor Pelin
- Mai! Muncă! Pace? Op-Ed de Victor Pelin
- Febra primăverii și opiul pentru popor. Op-Ed de Victor Pelin
- La ce servesc sondajele de opinie? Op-Ed de Victor Pelin
- Războiul hibrid al guvernării și opoziției. Op-Ed de Victor Pelin
- Invitație la agresiune... Op-Ed deVictor Pelin
- Maia Sandu și PAS – beneficiari ai operațiunii speciale... Op-Ed de Victor Pelin
- Kaa și maimuțele hipnotizate. Op-Ed de Victor Pelin
- Primăvară rusească sau arabă? Op-Ed de Victor Pelin
- Rusia edifică noua ordine mondială...Op-Ed de Victor Pelin
- Crocodilul nu dă înapoi... Op-Ed de Victor Pelin
- Butoiul cu pulbere. Op-Ed de Victor Pelin
- Lumea multipolară după 15 ani de pretenții... Op-Ed de Victor Pelin
- Place sau nu place, țara se va reface...(Нравится, не нравится — а страна оправится). Op-Ed de Victor Pelin
- Socialiștii rătăciți în trei pini. Op-Ed de Victor Pelin
- Ce i se permite lui Jupiter nu i se permite ... Op-Ed de VictorPelin
- Între ciocan și nicovală. Op-Ed de Victor Pelin
- Anul 2022 – an al crizelor geopolitice. Op-Ed de Victor Pelin
- „Congresul învingătorilor” sau Paralele între Igor Dodon și Mahatma Gandhi. Op-Ed de Victor Pelin
- Taina învăluită de mister... Op-Ed de Victor Pelin
- Revolta nuntașilor lui Ilan Șor... Op-Ed de Victor Pelin
- Ce e rău și ce e bine... Op-Ed de Victor Pelin
- Cum să combatem ura și prostia? Op-Ed de Victor Pelin
- Un an de președinție al Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Gerontocrația în acțiune. Op-Ed de Victor Pelin
- Nu dăm țara străinilor? Op-Ed de Victor Pelin
- Primul test electoral pentru noua guvernare. Op-Ed de Victor Pelin
- Năstase, Filip, Dodon... Op-Ed de Victor Pelin
- Cazurile Stoianoglo și Gațcan. Op-Ed de Victor Pelin
- Gogoșarii galbeni și brun-roșcații. Op-Ed de Victor Pelin
- Farmecul votului electronic. Op-Ed de Victor Pelin
- Moldova, moldoveni, moldovenesc? Op-Ed de Victor Pelin
- Lustrația. Op-Ed de Victor Pelin
- În așteptarea vremurilor bune... Op-Ed de Victor Pelin
- Într-un pas în politica externă... Op-Ed de Victor Pelin
- Graba – mama eșecului. Op-Ed de Victor Pelin
- Graba și grebla. Op-Ed de Victor Pelin
- Puterea și opoziția... Op-Ed de Victor Pelin
- Votul transnistrenilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Confuzii electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul dispariției Moldovei. Op-Ed de Victor Pelin
- Lipsa de discernământ. Op-Ed de Victor Pelin
- Reflecții futuriste. Op-Ed de Victor Pelin
- Gogoși electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Panegiricul lui Voronin. Op-Ed de Victor Pelin
- Geopolitica speculativă. Op-Ed de Victor Pelin
- Virajurile giruetelor politice. Op-Ed de Victor Pelin
- Asimilatorii și contestatarii moștenirii lui Plahotniuc. Op-Ed de Victor Pelin
- Moldova are viitor? Op-Ed de Victor Pelin
- Amnezia comuniștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Cine dezbină societatea? Op-Ed de Victor Pelin
- Despre blocurile electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Frontul comun al partidelor de stânga... Op-Ed de Victor Pelin
- Despre aberații constituționale. Op-Ed de Victor Pelin
- Uzurparea puterii uzurpate… Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul războiului regional... Op-Ed de Victor Pelin
- Debusolarea socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Competiția lui Igor Dodon vs. Maia Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Enigma evenimentelor din 7 aprilie 2009. Op-Ed de Victor Pelin
- Zinaida Greceanîi „cu jalba în proțap” la Consiliul Europei. Op-Ed de Victor Pelin
- Vaccinarea și jocurile politice. Op-Ed de Victor Pelin
- De ce Maia Sandu e mai periculoasă decât Vlad Plahotniuc? Op-Ed de Victor Pelin
- Memoria instituțională a Președinției Republicii Moldova. Op-Ed de Victor Pelin
- Coaliția tupeiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Pașii spre Unire... Op-Ed de Victor Pelin
- Decretul buclucaș. Op-Ed de Victor Pelin
- Succesul eșecului... Op-Ed de Victor Pelin
- Balanța realizărilor președinților aleși prin vot general... Op-Ed de Victor Pelin
- Biserica Ortodoxă în pericol... Op-Ed de Victor Pelin
- PSRM, QUO VADIS? Op-Ed de Victor Pelin
- Confruntarea Mentorului cu Testorul. Op-Ed de Victor Pelin
- Rusia confirmă calitatea înaltă a vinului moldovenesc. Op-Ed de Victor Pelin
- Catastiful Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Taburetka Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Întârzierea acțiunilor Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Rătăcirile și declinul socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Inevitabilitatea alegerilor anticipate. Op-Ed de Victor Pelin
- Bumerangul. Op-Ed de Victor Pelin
- La Moscova, după directive... Op-Ed de Victor Pelin
- Moștenirea nefastă. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul oportunismul lui Igor Dodon. Op-Ed de Victor Pelin
- Pregătiri pentru alegerile anticipate. Op-Ed de Victor Pelin
- Prestația electorală a unioniștilor Op-Ed de Victor Pelin
- Grimasele neo-păgânismului. Op-Ed de Victor Pelin
- Dilema socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Din înfrângere spre înfrângere până la victorie... Op-Ed de Victor Pelin
- Consensul național și dezbinarea societății. Op-Ed de Victor Pelin
- Frontul imperialist vs. ONG-uri. Op-Ed de Victor Pelin
- Păgânismul vs. valorile creștine. Op-Ed de Victor Pelin
- Renato Usatîi vs. Igor Dodon. Op-Ed de Victor Pelin
- Ana Guțu și cânii de pază. Op-Ed de Victor Pelin
- Splendoare și mizeria... propagandiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre lachei și fii de cățea. Op-Ed de Victor Pelin
- Candidați bifurcați. Op-Ed de Victor Pelin
- Discrepanța dintre vorbe și fapte. Op-Ed de Victor Pelin
- Coincidență? Nu cred! Op-Ed de Victor Pelin
- Fauna politică moldovenească, Op-Ed de Victor Pelin
- De departe trandafir, de aproape borș cu știr, Op-Ed de Victor Pelin
- „Cadoul poporului rus”, Op-Ed de Victor Pelin
- Ziua independenței. Op-Ed de Victor Pelin
- Comemorarea victimelor regimurilor totalitare. Op-Ed de Victor Pelin
- Vaccinarea și chip-izarea moldovenilor. Pamflet de Victor Pelin
- Politica externă echilibrată. Op-Ed de Victor Pelin
- Soluția: Anularea alegerilor prezidențiale! Op-Ed de Victor Pelin
- Paiul din ochiul Maiei… Op-Ed de Victor Pelin
- Un nou atac cu gaze, Op-Ed
- Renato Usatîi – Furgal-ul președintelui Dodon, Op-Ed
- Așteptându-l pe... Patriarhul Kirill, Op-Ed
- Schimbarea orientării președintelui Dodon, Op-Ed
- Unde-s banii, Ștefănică? Op-Ed