Consiliul de Observatori al Fondului Provocările Mileniului Moldova a aprobat iniţierea procedurii de selectare a unei companii de construcţie care va reabilita sistemul de irigare Chircani-Zârneşti, raionul Cahul, situat pe malul râului Prut, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, sistemul renovat va permite irigarea a circa 4500 hectare de teren agricol. Este al zecelea sistem de irigare ce va fi reabilitat din fondurile Programului Compact al Guvernului SUA.
În prezent sunt efectuate lucrări la alte 9 sisteme de irigare. La două dintre acestea au început lucrările de construcţie, pentru alte patru sisteme de irigare au fost semnate deja contractele cu companiile de construcţie. Iar pentru trei sisteme de irigare este în proces de negociere contractul cu compania câştigătoare. Companiile de construcţie urmează să încheie lucrările de reabilitare a sistemelor de irigare până în luna august 2015, când se încheie Programul Compact.
Programului Compact al Guvernului SUA are un buget de 262 de milioane de dolari.