 |
|
| Anatol Țăranu | |
În scenariul Moscovei privind războiul din Ucraina s-au strecurat elemente de gafă fundamentală. S-a dovedit că versiunea acaparării războinice a Crimeii de către Rusia lui Putin din 2014, de data aceasta nu a funcționat la aceiași parametri. Războiul contra Ucrainei, eufemistic numit de oficialitățile ruse „operațiune militară specială”, care a fost planificat pe baza narațiunii de propagandă a Kremlinului despre eliberarea Ucrainei de neonaziști, este departe de a arăta ca o plimbare de agrement pe fundalul oamenilor care își aplaudă eliberatorii. Dimpotrivă, întreaga lume a văzut filmări groaznice din Ucraina invadată de ruși, care nu mai fuseseră văzute din cel de-al Doilea Război Mondial. Invazia militară rusă a Ucrainei a provocat un șoc foarte mare în comunitatea mondială, care nu va fi uitat multă vreme.
Nostalgici după imperiul pierdut
Putin a decis declanșarea războiului cu Ucraina în condițiile când majoritatea rușilor sunt pătrunși de „sindromul Weimar“ al nostalgiei după imperiul pierdut și după grandoarea imperială sovietică a secolului al XX-lea. Investițiile ideologice ale Kremlinului din timpul mandatelor lui Putin, au capitalizat masiv frustrările filistinului rus, provocate de umilința prăbușirii URSS, îndeosebi au cultivat o nouă generație de tineri ruși, adesea numită putinjugend, predispuși ascensiunii conservatorismului neo-sovietic, dar și fobiei antioccidentale. Pe acest fundal societatea rusă, lipsită de tradiții democratice durabile, a acceptat instituționalizarea structurală a statului rus, în care factorul principal în formarea percepției despre sine și despre locul statului în lume vine de la autoritatea supremă cu puteri cvasi monarhice a președintelui și administrației sale. Într-o asemenea societate majoritatea sferelor vieții cetățenilor sunt determinate aproape mecanic de elitele de la Kremlin care, o dată la cinci ani, sunt realese prin scrutine electorale formale, prezentate de putere drept un autentic contract social cu poporul, loialitatea căruia este cumpărată cu măsuri asistențialiste ale statului, dar și prin propagarea naționalismului șovin, presupusei amenințări externe, prin apelul selectiv la grandoarea Rusiei de altădată și nostalgiei după o reintegrare „blândă“ a spațiului post-sovietic.
Greșeli strategice și efecte exact inverse
Însă reintegrarea „blândă” a Crimeii la Rusia, în 2014, nu a mai funcționat în cazul Ucrainei mari, în 2022, degenerând într-un război crunt în toată legea. Judecând după reacția Occidentului colectiv la războiul din Ucraina, greșeala strategică a Moscovei a devenit mai mult decât evidentă. Invazia rusă a Ucrainei a dus la suspendarea calității de membru al Rusiei în Consiliul Europei, au fost impuse sancțiuni împotriva lui Putin, Lavrov, deputaților și a unui număr impunător de bănci rusești, exporturile occidentale către Rusia devin drastic limitate, un număr în creștere de state au încetat să mai elibereze vize cetățenilor ruși. Rusia a început să fie deconectată de la SWIFT, alături de multe alte măsuri restrictive. Desigur, sancțiunile economice nu vor da un rezultat imediat, dar pe termen mediu și lung vor avea un efect negativ și chiar dezastruos asupra economiei și sferei sociale a Rusiei.
Și în domeniul securității militare Putin a obținut rezultatul opus. El a încercat să justifice războiul împotriva Ucrainei cu considerente de securitate militar-strategică pentru a împiedica NATO să avanseze la granițele Rusiei. Ca urmare a războiului s-a dovedit că prezența infrastructurii militare NATO în apropierea granițelor Rusiei a crescut la niveluri record din ultimele decenii. Obiectiv, politica lui Putin a dus nu la înlăturarea, ci la intensificarea prezenței NATO lângă granițele Rusiei. Și indiferent cum se va încheia războiul din Ucraina, Moscova a pierdut iremediabil această țară și majoritatea cetățenilor săi ca potențiali aliați, aceasta fiind cea mai importantă greșeală politică a strategilor de la Kremlin, care au admis posibilitatea unui război rusesc împotriva ucrainenilor.
Lumea este în căutarea explicațiilor
Declanșarea războiului Rusiei asupra Ucrainei a provocat reacții spontane de empatie pentru ucraineni în lumea întreagă. Deja peste două milioane de ucraineni și-au părăsit țara, viața lor schimbându-se dramatic peste noapte, iar Ucraina trezindu-se în fața unei adevărate catastrofe umanitare. În schimb, politica agresivă a lui Putin a aruncat imaginea Rusiei în derizoriu, nici măcar pe timpul lui Stalin, ea nu a fost atât de blamată. O lume întreagă încearcă să găsească o explicație logică a războiului lui Putin împotriva Ucrainei, acțiunile lui fiind de neînțeles, de neconceput și criticate aspru de principalii lideri internaționali. Iar declarația lui Putin în ceea ce privește punerea forțelor nucleare a Rusiei în alertă, a scandalizat și mai mult opinia publică internațională, favorizând percepția că Putin are ieșiri din ce în ce mai nervoase și că ar putea fi, astfel, instabil psihic. Mai mulți oficiali americani, potrivit USA Today, au încercat să explice agresivitatea liderului de la Kremlin prin faptul, că președintele Vladimir Putin este "frustrat și posibil instabil din punct de vedere psihic, eretic și delirant". Potrivit Grupului de reflecție al SUA, după un comportament și declarații "incorecte", Vladimir Putin ar suferi de probleme cerebrale induse de cunoscutul long-COVID. Iar profesorul Ian Robertson, neuropsiholog la Trinity College din Dublin, Irlanda, a sugerat că liderul de la Moscova ar putea suferi de "sindromul de orgoliu".
În același timp, mai mulți experți au atras atenția asupra absurdității narativului putinist despre acapararea Ucrainei de neonaziști, care pretinde să justifice războiului Rusiei împotriva statului slav vecin. Afirmația lui Putin că Ucraina este condusă de neonaziști este cusută cu ață albă și nu rezistă elementarei critici. Trebuie să ai o imaginație bolnavă, să-l acuzi de neonazism pe președintele Ucrainei Zelenski, evreu etnic și vorbitor nativ de limbă rusă.
Istoria se repetă ca farsă?
Explicația acestei absurdități provine din înțelegerea contradictorie și confuză al lui Putin asupra istoriei, și în primul rând, din faptul cum a fost edificată în Rusia ideologema despre Marele Război pentru Apărarea Patriei – cum este numit în Rusia războiul împotriva Germaniei Naziste (1941 – 1945), ca fundament al identității sale național-statale. Decenii la rând Kremlinul a retușat nereușitele și gafele sale politice prin apeluri necontenite la memoria publică despre marea victorie în războiul antihitlerist. Așa cum apelul la victoria asupra nazismului german a permis regimului sovietic în trecut să camufleze nu mai puțin odioasele crime ale stalinismului și totalitarismului sovietic asupra umanității, tot așa azi regimul lui Putin încearcă să justifice războiul împotriva Ucrainei prin falsa luptă cu așa zisul neonazism ucrainean, inventat în laboratoarele propagandistice ale Moscovei. Marelui filozof german Hegel îi aparține observația despre istoria care se repetă ca o farsă. O observație perfect valabilă și pentru demersul antinazist putinist în cazul războiul din Ucraina.
De unde poate veni schimbarea?
În ce privește societatea rusă, membrii ei deocamdată nu reacționează în masă la tragedia din Ucraina și nici la situația dezastruoasă în care ajunge țara în rezultatul sancțiunilor anunțate. Mai mult, conform sondajelor sociologice, peste două treimi din populația Rusiei susțin războiul contra Ucrainei. Datorită propagandei masive de stat, dar și a valului crescând de represiuni la adresa oricărei forme de disidență antirăzboi, majoritatea din cetățenii ruși trăiesc într-o lume politică imaginară și sunt guvernați de mecanisme mentale și arhetipuri istorice care le anihilează nevoia de informație obiectivă, rămânând captivi tiparelor ideologice oficiale. În această situație principalul pericol pentru Putin ar putea să vină din partea elitelor administrative și economice, nemulțumite de restrângerea drastică a modului lor luxos de viață din cauza aplicării sancțiunilor. Recent președintele rus Vladimir Putin a promulgat o lege care permite confiscarea conturilor bancare ale demnitarilor dacă depozitele bancare ale acestora sunt mai mari decât veniturile lor declarate în ultimii trei ani și există indicii că ar fi obținute ilegal. Pentru Rusia, care este cunoscută pentru corupția răspândită pe scară largă la nivelul elitelor politice, când însuși Putin, grație investigațiilor disidentului Aleksei Navalnîi, este unul dintre principalii beneficiari ai corupției și care controlează o avere uriașă, o asemenea lege valorează cât declararea războiului împotriva clasei de funcționari de stat ruși. Promulgarea acestei legi în timpul războiului cu Ucraina developează adevăratele mize ale ei, ea urmând să devină o armă fatală în mâinile lui Putin care, în așa fel, obține posibilitatea de a înăbuși în fașă orice revoltă împotriva sa în sânul elitei politice. Cu alte cuvinte, regimul politic actual din Rusia devine tot mai autoritar, iar teroarea de stat la adresa disidenței antiguvernamentale devine atotprezentă.
Recitind „Miorița”
Chiar dacă mașina de propagandă a Kremlinului funcționează foarte eficient în interiorul țării, dar în afara ei nu a mai rămas aproape nimeni care să creadă în aceste falsuri. Războiul din Ucraina a declanșat o catastrofă de imagine pentru Rusia lui Putin. Nimeni nu mai are încredere în actualul regim politic de la Moscova care încalcă cu ușurință orice angajament al său, consfințit prin acorduri internaționale, dinamitând în acest fel tot sistemul de securitate european tradițional. În aceste condiții, toți vecinii Rusiei, aidoma Ucrainei, devin potențiale victime ale politicii agresive militare ruse. Doar timpul desparte un caz de agresiune rusă asupra vecinilor săi de altul. Acum ca niciodată a devenit evident, că în actuala conjunctură internațională doar apartenența unui stat la NATO este garanția siguranței împotriva iminenții agresiunii militare ruse. O concluzie perfect valabilă și pentru perspectiva edificării unui sistem eficient de securitate a unui stat ca Republica Moldova, capabilă să intre sub umbrela NATO doar ca parte integrantă a spațiului său istoric de devenire națională. Ignorarea acestei opțiuni unice de către politicul de la Chișinău, condamnă statul neîmplinit moldovenesc la Est de Prut la soarta unei mioare care pasiv își așteaptă rândul la abatorul istoriei.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.
