Sic! Unde e problema: în Acordul de Asociere cu UE sau în Rusia?

Retorica superficială a președintelui Igor Dodon este dedicată publicului larg, care nu are timp să intre în detaliile lucrurilor și nici să verifice autenticitatea mesajelor. Pentru că deocamdată nu poartă vreo răspundere politică pentru retorica folosită, Dodon se simte încurajat să opereze neîncetat cu informație eronată, în funcție de obiectivele politice urmărite. Potrivit autorilor unui nou articol Sic!, urmând acest fir logic, cu ocazia primei întâlniri cu oficialii ruși de rang înalt, președintele Dodon a ales să-și concentreze critica asupra Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, ratificat în aprilie 2014 și intrat deplin în vigoare în iulie 2016.

Astfel, în cadrul vizitei sale de la Moscova, prima în calitatea sa de președinte, Igor Dodon a dezaprobat Acordul cu UE, blamându-l pentru declinul comerțului cu Rusia. „În mod practic, comerțul cu Rusia depinde de relațiile individuale dintre această țară și Moldova. În cazul de față, vorbim despre o decizie unilaterală a Rusiei de a introduce sancțiuni față de Moldova, ca pedeapsă pentru decizia de a avea relații mai profunde cu UE”, se spune în articolul Sic!.

Autorii articolului menționează că într-un interviu recent pentru postul rusesc Russia Today, președintele Igor Dodon nici nu a stăruit deloc să dezmințească faptul că Rusia a aplicat sancțiuni față de Moldova. Autoritățile ruse au introdus restricții comerciale în perioada 2013-2014 nu pentru a curma re-exporturile bunurilor europene pe piața rusească și nici nu pentru calitatea proastă a produselor moldovenești, ci din cauza semnării Acordului de Asociere cu UE. „Așadar, potrivit logicii lui Dodon, UE este vinovată pentru intenția sa de a-și deschide piața competitivă și enormă pentru produsele moldovenești, diminuînd sau eliminînd definitiv taxele de import. Totodată, Dodon nu vede nicio problemă în faptul că Rusia a încălcat toate angajamentele Acordului de Liber Schimb cu țările CSI, ratificat în 2012, atunci cînd a introdus restricții nejustificate față de Moldova. În aceeași măsură, pentru președintele Dodon pare să nu conteze deloc faptul că Acordul de Asociere este compatibil cu Acordul CSI, aspect totalmente ignorat de către partea rusă”, notează autorii articolului Sic!.

Potrivit lor, datele statistice pe comerț reprezintă cel mai plauzibil argument împotriva acuzațiilor nefondate ale președintelui Dodon la adresa Acordului cu UE. Acestea demonstrează că treptat exporturile moldovenești s-au orientat spre piața europeană previzibilă, deși puternic competitivă, distanțându-se de cea a Rusiei, tot mai politizată și introvertă. Concluzia este simplă și anume că: sau președintele Dodon nu citește datele statistice din sursele oficiale, sau că le interpretează tendențios, mai exact prin prisma intereselor de partid și ale Rusiei.

În concluzie, autorii articolului Sic! menționează că Acordul de Asociere cu UE este cel mai avansat instrument de modernizare a țării, pe care Moldova l-a avut la îndemână vreodată. Însă măsura în care de acesta vor beneficia cetățenii Moldovei (agricultorii, producătorii, exportatorii și ceilalți) depinde în primul rând de calitatea guvernării și guvernanților de la Chișinău. Eforturile trebuie să se concentreze pe monitorizarea reformelor implementate în țară și exercitarea unei presiuni colective de către UE, dar și de opoziția politică, societate civilă și mass-media. Doar așa poate fi valorificat la maxim beneficiile Acordului de Asociere și nicidecum nu prin demonizarea acestuia sau a UE.

Articolul integral poate fi citit pe pagina sic.md. Sic! este un proiect al Agenţiei de presă IPN, realizat cu sprijinul Fundației Soros-Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.