Sic! PDM vs Kozlovska. Care e miza?

Ancheta cerută de către PDM împotriva ucrainencei Ludmila Kozlovska, fondatoarea Fundației Open Dialog, este una cu bătaie electorală, îndreptată împotriva PPPDA și PAS. Autorii unui nou articol al proiectului Sic!, menționează că în acest caz pe un taler al balanței stau acțiunile activistei (în special, promovarea Legii Magnitsky) și sprijinul din partea unor nume grele, iar pe celălalt – un raport contestat de o sursă credibilă, o decizie secretizată și iritarea unui guvern polonez certat de UE din cauza derapajelor democratice, transmite IPN.

Autorii articolului amintesc că recent, PDM a cerut inițierea unei anchete parlamentare care să investigheze presupusa finanțare ilegală a partidelor de opoziție, în special PAS și PPPDA, de către Fundația Open Dialog, deoarece a atacat „în mod constant imaginea statului nostru, clasa politică de la Chișinău, în fața partenerilor de dezvoltare, exercitând și imixtiune ilegală în activitatea politică moldovenească”.

Autorii articolului susțin că Ludmila Kozlovska este una din liderii campaniei de retragere a flotei rusești de la Marea Neagră din Sevastopol din anii 2005-2006. Totodată, una din promotorii principali ai implementării Legii Magnitsky, cea care presupune răspundere personală pentru orice politician care se face vinovat de încălcarea drepturilor omului sau acte de corupție.

În opinia autorilor articolului Sic!, Kozlovska și Fundația sa s-au aflat constant în luneta presei poloneze de dreapta. Constatările raportului au fost preluate și de unele publicații ucrainene, care o prezintă pe Kozlovska ca pe o deținătoare de pașaport rusesc, pe care l-ar fi obținut imediat după anexarea Crimeei. Astfel șefa Open Dialog este acuzată că ar colabora cu Kremlinul, iar imaginea sa de apărător al drepturilor omului ar fi o prefăcătorie.

În materialul Sic! se spune că acuzațiile împotriva Kozlovskăi din presa poloneză afiliată puterii au ajuns și în presa din Moldova, mai exact cea din holdingul pro-guvernamental, unde accentul se pune pe legătura acesteia cu politicieni din opoziție precum Maia Sandu sau Andrei Năstase. Linia narativă era că, dacă ucraineanca e agent al Kremlinului, atunci și ăștia doi sunt parte din plan.

În opinia autorilor articolului, dacă această comisie va fi creată, ea va fi dominată de PDM și aliații. Ei atrag atenția asupra faptului că, deși orice anchetă trebuie să țină cont de prezumția nevinovăției, democrații scriu chiar în titlul inițiativei „imixtiune ilegală” și „finanțare ilegală”, fără „presupusă” sau alt calificativ care să indice că ar mai încape vreo îndoială.

Autorii articolului se întreabă pe cine va audia comisia de anchetă? Pe SIS-ul lui Vasile Botnari? Pe CNA-ul lui Bogdan Zumbreanu? Pe PG-ul lui Eduard Harunjen? Pe cine din autoritățile moldovene care nu poate fi suspectat că va răspunde exact așa cum ar vrea PDM? Buba e că finanțarea din străinătate, mai ales dacă e „ilegală”, poate scoate concurenți din cursa electorală, așa cum s-a întâmplat cu „Patria” lui Renato Usatîi în 2014, sau cu Reghina Apostolova de la Partidul Șor în 2018.

Dacă pe PPPDA și PAS îi așteaptă aceeași soartă, ca urmare a potențialei anchete, e greu de spus, susțin autorii materialului Sic! Cel puțin, activitatea comisiei de anchetă e menită să creeze contextul mediatic unde portretele Maiei Sandu și Andrei Năstase să fie cât mai des puse alături de „agentul Kremlinului” sau „Mâna Moscovei”.

Articolul integral poate fi citit aici.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE