Sic!: Cum s-a ajuns aici?

Proiectul Sic! a lansat un nou articol în care menționează că democrația în Moldova a atins un nou punct jos. Potrivit autorilor, în pofida propriului nume, partidul lui Vlad Plahotniuc a încălcat și subminat sistematic democrația în Moldova pe parcursul ultimilor ani. Anularea rezultatului alegerilor din Chișinău e doar ultimul episod dintr-o serie tristă. În articol sunt menționate principalele momente ale degradării democrației moldovenești sub conducerea pedistă, transmite IPN.

„Vom ignora lucrurile din păcate „obișnuite”, precum folosirea resurselor administrative, bugetarea netransparentă și dubioasă a banilor publici, aservirea instituțiilor independente, hărțuirea presei libere și a societății civile etc. Se pare că acestea nu sunt suficiente pentru a-i menține pe democrați la putere, astfel încât ei s-au văzut nevoiți să violeze, în câteva rânduri, cele mai de bază mecanisme democratice. În îndârjirea lor, au început să ignore nu doar opinia poporului, ci și a partenerilor (a se citi „finanțatorilor”) externi”, menționează autorii articolului.

Primul episod pe care îl punctează autorii este scoaterea din cursă a lui Renato Usatîi, care a apărut cumva pe neașteptate în politica moldovenească și a crescut rapid în sondaje, spre nemulțumirea celorlalte partide. Guvernarea, prin intermediul Ministerului Justiției, întâi a refuzat să aprobe redenumirea Partidului Popular Republican în Partidul Nostru, apoi să înregistreze Partidul lui Renato Usatîi (PaRUs). Politicianul dădea atunci vina pe Vlad Filat. Usatîi reușește totuși să intre în cursa electorală cu Partidul Patria, însă e eliminat în ajunul alegerilor pentru folosirea banilor din afara țării. Pe atunci, Igor Dodon și Partidul Socialiștilor erau mai mult o frântură din PCRM care ajutaseră AIE-ul să-l numească președinte pe Nicolae Timofti. Aproape toate sondajele îl puneau pe Usatîi clar în fața PSRM. După eliminarea sa, socialiștii lui Igor Dodon intră în Parlament cu 20,5% și devin cea mai mare fracțiune parlamentară.

Episodul doi, menționat în articol este cumpărarea deputaților și mai exact când, în decembrie 2015, 14 deputați comuniști părăsesc PCRM și formează „Platforma parlamentară Social-Democrată”, care se aliază cu PDM-ul lui Vlad Plahotniuc. În martie 2017 cei 14 deputați intră în rândurile pediste. Democrații devin astfel cea mai mare fracțiune parlamentară cu 34 deputați. După câteva migrații individuale mai târziu, ei ajung la 42 de deputați. Astfel, partidul care a intrat pe locul 4 în Parlament cu 19 deputați și-a dublat numărul de fotolii și a devenit principala fracțiune în Legislativ.

Printre episoade autorii articolului punctează și schimbarea sistemului electoral, prin „crearea impresiei de consens larg și compromis”. Un alt episod este, în opinia autorilor, „capturarea Primăriei capitalei”, dar și blocarea referendumului #numixt. Tentativele acelui grup de activiști au fost blocate de două ori, prima oară fiind invocate niște tehnicalități mărunte, a doua oară s-a invocat o decizie a Curții Constituționale, iar CEC decide că cetățenii de rând nu au voie să inițieze un referendum republican, acesta fiind doar dreptul Parlamentului.

În calitate de episodul a șaselea în articol se menționează anularea alegerilor de la Chișinău. Autorii precizează că după anularea dreptului la referendum, oamenilor le-a fost anulat și votul. Alegerile locale anticipate au fost câștigate de Andrei Năstase, cunoscut, dacă nu pentru altceva, cel puțin pentru retorica sa extrem de dură în adresa lui Vlad Plahotniuc. În primul tur a întrecut-o și a eliminat-o pe Silvia Radu, iar în al doilea tur l-a bătut pe socialistul Ion Ceban, care s-a bucurat și el de sprijinul trustului media GMG. „Victoria lui Năstase le-a stricat clar toate planurile democraților. Toate eforturile investite în Silvia Radu au eșuat, iar planul B în persoana lui Ion Ceban nu a fost mai bun. În ajunul alegerilor parlamentare, opoziția câștigă capitala. O bună parte din pediști, care au venit de la PCRM, au mai trecut deja prin asta prin 2007 și știu că nu-i a bine. Așa că justiția „independentă” anulează rezultatul alegerilor”, se spune în articol.

„Deși decizia invalidării alegerilor este finală, după ce a fost reconfirmată de Curtea Supremă de Justiție, UE a renunțat la diplomație și le-a cerut direct autorităților moldovenești să ia măsurile necesare pentru a confirma rezultatul alegerilor. UE recunoaște că justiția este controlată de liderul pedist și vorbește despre „o tendință tot mai pronunțată spre o guvernare autoritară și arbitrară””. În rezoluția extrem de dură adoptată pe 5 iulie, Parlamentul European „își exprimă profunda îngrijorare față de deteriorarea și mai gravă a standardelor democratice în Moldova; recunoaște că decizia instanțelor, despre care s-a afirmat de mai multe ori că este influențată și dirijată politic, este un exemplu al acaparării statului și denotă o criză foarte profundă a instituțiilor din Moldova. De asemenea, regretă că, în ciuda numeroaselor apeluri făcute de comunitatea internațională, autoritățile continuă să submineze încrederea cetățenilor în corectitudinea și imparțialitatea instituțiilor statului”. Acesta este doar unul din paragrafele foarte critice ale rezoluției.

Și pentru ca lucrurile să fie clare, europenii anunță că suspendă prima tranșă din asistența macrofinanciară până după alegerile parlamentare. E vorba de aceeași tranșă despre care Pavel Filip și alții promiteau încă din iarnă că acuș-acuș vine, că toate condițiile au fost îndeplinite. „Vlad Plahotniuc însă nu s-a pierdut cu firea și ne asigură că oricum nu e vorba de sume mari și că guvernul era pregătit fiindcă suntem în an electoral, iar Vitalie Gămurari are tupeul să le dea lecții de democrație europenilor: potrivit lui, rezoluția a fost dezbătută ”cu sala goală”, „în mod netransparent și politicianist”. Acum, lipsiți de sprijin atât pe intern, cât și pe extern, pediștii par încolțiți de propriile greșeli anterioare. Se pare că în mica noastră republică nu e loc suficient și pentru democrație, și pentru Partidul Democrat”, mai menționează autorii în articol.

Articolul integral poate fi citit aici.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE