„Şi mie îmi pasă...”
Societatea moldovenească nu a sesizat îndeajuns gravitatea problemei, pe care o prezintă traficul de fiinţe umane şi confundă noţiunile „prostituţia” cu „traficul”, a declarat pentru Info-Prim vicepreşedintele Centrului Internaţional „La Strada”, Daniela Misail.
Pornind de la aceste constatări, Centrul a desfăşurat, pe parcursul anului de învăţământ 2005-2006 circa 100 de seminare informative şi de prevenire în problema traficului de fiinţe umane în clasele superioare din şcolile şi liceele municipiului Chişinău.
Rezultatele campaniei a fost subiectul Forumului adolescenţilor cu genericul „Şi mie îmi pasă...”. Participanţii au evaluat activităţile produse pe parcursul campaniei la trei probe: desen, eseu şi creaţie proprie. Învingătorii au fost premiaţi cu suportul financiar al donatorilor internaţionali Interchurch Organization, Olanda (ICCO), Misiunile din Moldova ale Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), precum şi a Comisiei Europeane.
Experţii „La Strada” afirmă că a cincea parte din persoanele traficate sunt identificate şi pot beneficia de asistenţă socială. 70 la sută din persoanele traficate nu beneficiază de asistenţă socială adecvată şi tot 70 la sută sunt izgonite din comunitatea lor, iar 80 la sută sunt respinse de familie.