Şi Ambasada SUA condamnă ocuparea portului de la Varniţa
Ambasada Statelor Unite ale Americii condamnă ocuparea prin forţă a portului riveran de la Varniţa de către structurile de forţă ale Transnistriei.
Într-o declaraţie remisă pentru difuzare agenţiei Info-Prim Neo, Ambasada SUA la Chişinău, susţine că acţiunile care au avut loc la Varniţa pe 21 aprilie constituie un act nejustificat şi agresiv, care ar fi putut avea consecinţe extrem de periculoase.
Ambasada apreciază reacţia calmă şi plină de responsabilitate a autorităţilor Moldovei la aceasta provocare şi cheamă membrii Comisiei Unificate de Control şi participanţii în procesul de negocieri să întreprindă masurile adecvate ce ar preveni asemenea incidente în viitor.
Totodată, Ambasada SUA a făcut un apel către autorităţile regiunii Transnistrene de a restitui proprietatea luată cu forţa, a elibera toate persoanele aflate în detenţie, cât şi de a renunţa în continuare la orice acţiuni unilaterale.
Autorităţile de la Tiraspol motivează ocuparea portului prin necesitatea contracarării furturilor din bunurile acestuia, pe care îl consideră subdiviziune a portului din Bender, subordonat regimului secesionist.
Autorităţile de la Chişinău susţin că portul este arendat de o firmă moldovenească şi nu se supune portului de la Bender, ci se află sub jurisdicţia Moldovei, ca şi localitatea Varniţa în întregime.