Sfîntul Gheorghe, la un pas de finala Cupei Moldovei

Sfîntul Gheorghe a câștigat cu 1-0 pe terenul echipei Zimbru, în prima manșă a semifinalei Cupei Moldovei, transmite IPN.

Singurul gol a fost marcat de Sergiu Istrati, în minutul 9. Returul va avea loc pe 7 mai, la Suruceni.

„Îmi este greu să vorbesc după asemenea meciuri. Presiunea e mare și facem greșeli. Creăm și ocazii de gol, dar nicidecum nu reușim să le fructificăm”, a declarat la conferința de presă antrenorul echipei Zimbru, Sorin Colceag.

„Totul se va decide în manșa a doua. 1-0 este un scor periculos”, a spus tehnicianul formației Sfîntul Gheorghe, Serghei Cebotari.

În cealaltă semifinală, Sheriff a dispus cu 2-0 de Milsami. Meciul retur se va juca la Orhei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.