|
||
COMUNICAT DE PRESĂ |
||
Evoluția și dezvoltarea intervenției timpurii va fi discutată în cadrul conferinței naţionale „Progrese și perspective de implementare a Serviciului de Intervenție Timpurie în Copilărie în Republica Moldova”, care va avea loc marţi, 13 iunie, la Chişinău.
Scopul evenimentului este de a prezenta rezultatele obținute în dezvoltarea serviciului de intervenție timpurie din copilărie la nivel național, odată cu aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de intervenţie timpurie şi a Standardelor minime de calitate, precum şi includerea serviciilor menționate în Programul Unic al Asigurării obligatorii de Asistența Medicală și crearea condițiilor de contractare a serviciilor de către Compania Națională de Asigurări în Medicină din Republica Moldova. În timpul conferinţei vor fi analizate şi perspectivele de colaborare dintre instituțiile medicale, sociale, educaționale, autoritățile publice locale, societatea civilă, ministerele de resort și organizaţiile internaționale, în vederea colaborării intersectoriale și extinderea serviciului de intervenție timpurie din copilărie în raioanele republicii. La eveniment vor fi prezenţi reprezentanți ai instituțiilor medicale de Stat, inclusiv ai Ministerului Sănătății Republicii Moldova, precum şi organizaţii internaționale care oferă suport reformelor din sectorul medico-social în Moldova, reprezentanţi ai societății civile și beneficiari ai serviciilor de intervenţie timpurie pentru copiii cu dizabilități. Anual, circa 4000 de copii de 0-3 ani din republică așteaptă servicii de Intervenție Timpurie, Centrul „VOINICEL” oferind servicii sistematice pentru 225 familii și copii cu tulburări de dezvoltare și risc sporit, preponderent din municipiul Chișinău. Datorită acestui Centru, anual peste 2000 de consultații sunt oferite copiilor din întreaga țară. Conferinţa este organizară de către Centrul de Intervenție Precoce „VOINICEL” şi face parte din proiectul „Consolidarea unui sistem incluziv și democratic de servicii de Intervenție Timpurie pentru copii cu dizabilități în RM”, finanțat de AHEAD-Moldova/Ministerul Afacerilor Externe din Norvegia.
Serviciul de comunicare al CIP „VOINICEL”
Ivan Puiu, director executiv;
Ala Cojocaru, director program,
+373 22 22 49 36 ; 069 22 78 76 |
||
|
||
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenţia de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea şi esenţa conţinutului comunicatului, prezentat spre publicare şi/sau distribuire. |