Serviciile consulare la Milano și Padova au fost suspendate

Serviciile consulare la Consulatul general din Milano și Consulatul din Padova sunt suspendate începând de astăzi, 5 martie, iar perioada poate fi prelungită în funcție de recomandările autorităților italiene. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene anunță că măsura vine în contextul numărului în creștere de contaminări cu virusul Covid-19 în regiunile Lombardia, Veneto și Emilia Romagna din Italia, precum și în contextul recomandărilor autorităților centrale de a fi evitate aglomerațiile, transmite IPN.

Potrivit MAEIE, limitarea activității și a fluxului de persoane se impune ca o măsură de precauție absolut necesară, în contextul în care secțiile consulare sunt vizitate zilnic, masiv, de către cetățeni din toate regiunile Italiei, mai mult sau mai puțin afectate de situația epidemiologică.

Consulatele continuă să activeze în regim extraordinar și vor reacționa doar la cazurile de maximă urgență sau cele cu caracter excepțional, cu programare în prealabil la telefon. Este vorba despre întocmirea titlului de călătorie pentru plecare urgentă în Republica Moldova (justificată), accidente, decese, calamități naturale sau furturi, pierderi de documente, demonstrată prin declarații la organele de poliție.

În asemenea cazuri cetățenii moldoveni pot apela în prealabil la numerele de urgență: Consulatul General din Milano +39 3206108989 și Consulatul din Padova +39 3805905331.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene recomandă cetățenilor moldoveni care se află pe teritoriul Republicii Italiene să-și păstreze calmul, să se informeze temeinic din surse oficiale cu privire la evoluția epidemiologică și măsurile instituite de autoritățile italiene și respectarea acestora cu strictețe.

Potrivit datelor Centrului European pentru Controlul Bolilor, începând cu 31 decembrie 2019 și până pe 4 martie 2020, au fost raportate 93 de mii cazuri de infecție coronavirus de tip nou (COVID-19) (confirmate clinic și de laborator). La fel, au fost înregistrate 3202 decese: China (2983), Italia (80), Iran (77), Korea (32), Statele Unite ale Americii  (9), cazuri din contul transportului internațional (Japonia-6), Japonia (6), Franța (4), Australia (1), Filipine (1), Taiwan (1), Thailanda (1) și San Marino (1).

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.