Sergiu Ostaf: La funcțiile de conducere ale ANI au aplicat doar persoane din sectorul public

Pentru funcțiile de președinte și vicepreședinte ai Autorității Naționale de Integritate au aplicat doar persoane din domeniul public. Membrul Consiliului de Integritate, Sergiu Ostaf, a declarat în cadrul emisiunii „Pahomi” de la postul de televiziune Realitatea TV că numărul mic de candidați pentru aceste funcții – doar câte doi pretendenți – arată că există o lipsă de încredere în procesul de selecție, transmite IPN.

„Aceasta ar însemna că din sectoarele privat, neguvernamental, media oamenii nu au suficientă încredere în procesul respectiv”, a spus Sergiu Ostaf.

Potrivit lui, o altă explicație este faptul că activitatea în cele două funcții este extrem de complicată. „Este un job cu foarte multe influențe la care trebuie să reziști. Există puțină experiență până acum și există puține instrumente funcționale pentru a proteja aceste două funcții”, a declarat membrul CI.

Sergiu Ostaf a mai crede că aceste două funcții vor deveni la un moment dat cu o valență politică și vor trebui să creeze relații cu politicienii pentru a asigura funcționalitatea și eficiența Autorității. „Această instituție trebuie să fie înzestrată financiar ca să funcționeze adecvat și, din păcate, politicienii, decidenții au învățat meseria aceasta de a decapita financiar instituția sau de a crea niște condiții foarte greu de realizat”, a adăugat membrul Consiliului de Integritate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.