Sergiu Harea: Statul compensează parțial cheltuielile companiilor care implementează învățământul dual

Statul compensează parțial cheltuielile pentru formarea profesională a tinerilor din învățământul dual. Declarația aparține președintelui Camerei de Comerț și Industrie, Sergiu Harea, și a fost făcută în cadrul dezbaterii „Suport european pentru industria Republicii Moldova: beneficii pentru angajatori și angajați”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit lui Sergiu Harea, în acest an, din bugetul de stat a fost alocată suma de 10 milioane de lei pentru compensarea cheltuielilor companiilor care implementează învățământul dual. Uniunea Europeană implementează în Republica Moldova un program de sprijin pentru unitățile economice care implementează programe de învățământ dual, în perioada septembrie 2023- august 2024.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a explicat să învățământul dual este un proces reciproc avantajos pentru companii și tineri, care oferă posibilitatea de a combina teoria cu practica. Potrivit lui Sergiu Harea, tinerii au posibilitatea să învețe și să studieze în același timp, beneficiind de bursă de studii, de salariu și de pachet social.

„Lozinca pe care am lansat-o împreună cu Ministerul Educației este „înveți, muncești, câștigi” și a fost una de bun augur. Pentru că tinerii sunt similari unui angajat al întreprinderii, ei au același pachet social la fel ca oricare angajat al companiei. Fiecare angajator oferă salarii în funcție de performanțe și productivitatea muncii. Pachetul social presupune tichete de masă, tichete pentru transport. Conform legislației în vigoare, niciun student angajat sau student în dual nu poate să primească un salariu mai mic decât salariul minim pe economie. Această cerință este obligatorie. Ulterior, cei care au performanțe, au și bonusuri. Mai târziu, după ce tânărul absolvă studiile, el este o forță calificată și certificată, salariile cresc până la salariu mediu pe economie care acum este 14.500 lei”, a spus președintele Camerei de Comerț și Industrie, Sergiu Harea.

Potrivit președintelui Camerei de Comerț și Industrie, în anul de studii 2023-2024, aproximativ 1700 de elevi au fost instruiți prin învățământ dual. Salariul acestor tineri crește gradual în funcție de performanțele înregistrate la locul de muncă.

„La începutul învățământului dual, angajatorii sunt obligați să le achite salariul minim pe economie, iar ulterior cel puțin salariul mediu pe economie. Ulterior, totul depinde de productivitatea muncii și de cât de insistenți sunt angajați în cooperare cu angajatorul pentru a-și negocia salariile. Studenții de la învățământul dual au și bursă, pe care o primesc de la stat pentru perioada cât sunt studenți, având și tot pachetul social, inclusiv asigurare medicală”, a mai spus Sergiu Harea.

Sergiu Harea a explicat că statul compensează parțial cheltuielile companiilor care implementează învățământul dual. În prezent, în Republica Moldova 178 de companii participă la pregătirea forței de muncă prin intermediul programelor de formare profesională a elevilor din învățământul dual.

„Acele 178 de companii au cheltuieli atunci când pregătesc acești tineri să devină specialiști, cu competențe pentru a fi angajați în câmpul muncii. La insistența Camerei de Comerț și Industrie, în cooperare cu Ministerul Educației și Ministerul Dezvoltării Economice, în lege, a fost expres prevăzut că statul va compensa o parte din cheltuieli pe care le are compania pentru învățământul dual. Legea stipulează clar ce cheltuieli pot fi compensate de către stat pentru întreprinderi. Este vorba de până la 50% din cheltuielile eligibile. Este vorba despre o parte a salariului tinerilor, salariul pentru maestru instructor, cheltuielile pentru uzura echipamentului care se folosește în procesul de producere. Anul trecut statul a alocat 10 milioane de lei, prin intermediul ODA, companiile care sunt parte a învățământului dual depun dosarul pentru a li se compensa până la 50% din cheltuielile eligibile. Au fost operate și modificări la Codul Fiscal ce vizează deductibilitatea cheltuielilor pentru transport, pentru hrana tinerilor, ceea ce, la fel, ne permite să compensăm o parte din cheltuielile pe care le are compania. Anul trecut, de compensări a beneficiat un număr de 25 de companii, suma compensărilor fiind de 3,5 milioane de lei”, a punctat președintele Camerei de Comerț și Industrie.

Dezbaterea publică la tema „Suport european pentru industria Republicii Moldova: beneficii pentru angajatori și angajați” este ediția a patra, realizată în cadrul proiectului „Beneficiile aderării Republicii Moldova la UE pentru om, comunitate și țară”. Proiectul este susținut financiar de către Fundația Soros Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.