Alianţa „Moldova Noastră” va merge de sine stătător în alegerile parlamentare din 2009. O declaraţie în acest sens a făcut liderul formaţiunii, Serafim Urecheanu, în cadrul Congresului al VII-lea extraordinar al AMN desfăşurat sâmbătă, 7 iunie, la Chişinău, transmite Info-Prim Neo. Urecheanu a declarat că această decizie se datorează experienţei negative a formaţiunii după alegerile anterioare. El a făcut referinţă la „trădarea” din 4 aprilie 2005 a colegilor din fostul Bloc Electoral Moldova Democrată, când Partidul Democrat şi Partidul Social-Liberal l-au votat pe Vladimir Voronin în funcţia de preşedinte al ţării. Discursurile delegaţilor congresului au conţinut critici la adresa guvernării comuniste. Cei care au luat cuvântul au menţionat că AMN se va lansa în campania electorală cu scopul de a prelua puterea şi de a transforma partidul din „lider al opoziţie” în „lider al guvernării”. Serafim Urecheanu a subliniat faptul că AMN va susţine în continuare ideea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Participanţii la congres au subliniat că sarcina primordială a partidului este consolidarea sa politică şi organizatorică până la viitoarele alegeri. Programul AMN pentru anii 2009-2013, aprobat la congres, poartă denumirea „Saltul Tigrului est-european”, o metaforă cunoscută din experienţa altor ţări de succes: „tigrii asiatici” - Hong-Kong, Coreea de Sud, Taiwan, Singapore, „tigrii carpatici” - România, Slovacia, „tigrii baltici” - Estonia, Letonia, Lituania şi „tigrul celtic” - Irlanda. Programul conţine 21 de obiective, printre care asocierea la Uniunea Europeană pentru aderare, creşterea economică accelerată şi eradicarea durabilă a sărăciei. Dezvoltarea sectorului de educaţie va constitui o prioritate pentru AMN. Sănătatea şi întinerirea ţării sunt alte două obiective expuse în program. Tot aici se vorbeşte despre un viitor guvern modernizat, alcătuit din funcţionari publici profesionişti, responsabili şi neaserviţi politic, combaterea corupţiei şi constituirea unui sistem juridic bazat pe puterea justiţiei, şi nu pe justiţia puterii. AMN se angajează să creeze noi oportunităţi de dezvoltare a mediului rural, să accelereze atragerea investiţiilor străine directe în economia moldovenească, să creeze peste 250 mii noi locuri de muncă, să simplifice regulile de înregistrare, licenţiere şi autorizare a afacerilor.