Senatorul Titus Corlățean: Alegeți un deputat care să reprezinte identitatea românească

Politicianul de la Chișinău Iurie Ciocan, care candidează pentru funcția de deputat în Parlamentul de la București, este susținut în campanie de către senatorul Titus Corlățean. Fostul șef al diplomației române, care conduce în prezent Comisia pentru politică externă din Senatul României, a transmis un mesaj de susținere pentru Iurie Ciocan, candidat PSD la alegerile parlamentare din 1 decembrie. Demnitarul român i-a îndemnat pe alegătorii din Republica Moldova și diaspora să voteze pentru un candidat care le să reprezinte identitatea românească și viitorul european al Republicii Moldova, transmite IPN.

„La sfârșitul lunii noiembrie și la începutul lunii decembrie sunt programate trei tururi de alegeri din România, esențiale pentru următorii zece ani. Din Republica Moldova avem o candidatură pe care o respectăm și o susținem. Îl susținem și îl susțin personal pe Iurie Ciocan”, a declarat Titus Corlățean.

Senatorul a mai îndemnat alegătorii din Republica Moldova să-și dea votul pentru candidatul PSD la Președinția României, Marcel Ciolacu.

„Vă invit românește și într-un spirit european să fiți alături de Partidul Social Democrat, de candidatul PSD la Președinția României, Marcel Ciolacu, și de Iurie Ciocan, care să reprezinte identitatea românească, viitorul european al Republicii Moldova în Parlamentul României, în Camera Deputaților”, a declarat Titus Corlățean.

Titus Corlățean deține în prezent funcția senator, președinte al Comisiei pentru politică externă din Senatul României și cea de vicepreședinte al Partidul Social Democrat din România pentru relația cu Republica Moldova. Corlățean a activat anterior în calitate de ministru al afacerilor externe și ministru al justiției.

Iurie Ciocan a fost înaintat oficial candidat la alegerile parlamentare în data de 4 octombrie, în timpul vizitei la Chișinău a liderului formațiunii de guvernământ de peste Prut, premierul Marcel Ciolacu. Ciocan va candida la scrutin pe circumscripția 43, arondată românilor din diaspora și din Republica Moldova.

CMF 11240017

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.