Politicienii moldoveni ne-au cam deprins că una spun și alta fac. Totuși, putem constata că sunt și politicieni care, dacă promit ceva, atunci chiar se țin de cuvânt. Din categoria ultimilor face parte și șeful statului, domnul Igor Dodon. Ne amintim că, recent, pe 5 septembrie 2018, după participarea sa la ședința Consiliului Republican al Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), șeful statului ne-a anunțat că PSRM a intrat în campanie pre-electorală activă. Iar rolul domniei sale în această campanie este să ajute PSRM, al cărei lider informal se consideră, dar să rămână în funcția de președinte. De fapt, șeful statului s-a proclamat agent electoral activ al PSRM. Deci, trebuie să dea randament propagandistic.
Putem conveni să măsurăm randamentul activității politicienilor, raportând promisiunile realizate la cele făcute într-o perioadă de timp. În acest sens, remarcăm că n-au trecut nici două săptămâni de la asumarea solemnă a angajamentului de fi agent electoral al PSRM, și iată că șeful statului s-a apucat de treabă. Participând, la 18 septembrie 2018, la emisiunea „Moldova în direct” de la postul public de televiziune Moldova 1, domnia sa a făcut un șir de precizări referitoare la poziționarea PSRM pe eșichierul politic în ajunul alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019. Este un lucru extrem de important, mai ales după ce fusese anunțată repoziționarea Partidului Democrat din Moldova (PDM), de guvernământ. Dar, poziționarea sau repoziționarea, chiar dacă sunt importante, nu dezvăluie profunzimea problemelor cu care se confruntă țara. De aceea, șeful statului a decis să ia taurul de coarne, țintind exact în problema existențială a țării – reglementarea transnistreană, adică – reintegrarea țării. Fără echivocuri, domnia sa a fixat scopul și a făcut promisiunea: „După alegerile parlamentare vom discuta scenarii concrete cum poate avea loc această reintegrare, dar un lucru foarte important – orice formă de reintegrare, de conviețuire împreună va fi discutată cu toți cetățenii Republicii Moldova în cadrul unui referendum”. Asta, evident, dacă PSRM va obține majoritatea absolută. Deci, cetățenii trebuie să înțeleagă foarte clar – dacă vor să fie reintegrată țara, atunci trebuie să susțină PSRM la alegeri, alături de șeful statului.
Oricât de optimist s-ar arăta șeful statului, totuși, apar dubii și întrebări. Asta din cauza mențiunii șefului statului: după ce se va ajunge la un numitor comun pe interior, varianta de reintegrare va fi propusă comunității internaționale. Deci, până la referendum, șeful statului împreună cu majoritatea parlamentară a PSRM va trebui: 1) să ajungă la un numitor comun pe interior, adică să convingă administrația de la Tiraspol; 2) apoi pe exterior, convingând actanții formatului “5+2”, în primul rând Ucraina, asupra căreia eventualul model agreat s-ar putea eventual extinde; 3) abia apoi urmând să fie organizat un referendum, după toate aparențele – unul constituțional, de modificare a Articolului 142(1) “Dispozițiile privind caracterul suveran, independent și unitar al statului, precum și cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului, pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum, cu votul majorității cetățenilor înscriși în listele electorale”. Și iată aici se iscă șirul de întrebări. Ce e prioritar pentru șeful statului și PSRM – transformarea republicii parlamentare în republică prezidențială sau reglementarea transnistreană? Nu e o întrebare trivială. Doar elitele transnistrene ar putea spune ceva de genul: OK, acceptam să devenim subiect al unei Moldove federative, însă numai în cadrul unei republici parlamentare. Și atunci ce va face șeful statului și PSRM cu cele 700 mii de semnături colectate de la cetățeni pentru trecerea la republica prezidențială? A propos, pentru trecerea la republica prezidențială e nevoie de o amplă modificare a Constituției. Deci, pentru început șeful statului și PSRM trebuie să decidă care este prioritatea și care referendum trebuie să-l preceadă pe celălalt?
Dar se pare că nici aici nu se termină întrebările. Pentru a discuta pe exterior cu partenerii formatului 5+2 ar fi bine să ai claritate în privința viitorului țării reunificate. Va rămâne țara reintegrată asociată cu Uniunea Europeană, așa cum prevede Acordul de Asociere sau, pentru început, șeful statului va trebuie să organizeze cel de al treilea referendum promis – de denunțare a Acordului de Asociere cu UE, în favoarea aderării la Uniunea Economică Eurasiatică (UEE). Anume asta prevede programul politic al PSRM. Mai mult, Găgăuzia va trebuie să aibă un cuvânt greu de spus în acest proces. Doar la 2 februarie 2014, în Găgăuzia, s-a desfășurat un referendum consultativ în cadrul căruia 96% din locuitori au pledat pentru ruperea relațiilor cu UE și aderarea la UEE. Aici situația devine picantă, iar cireașa de pe tort este că șeful statului a fost atunci agent electoral favorabil desfășurării acelui referendum și susținător activ al opțiunii anti-UE și pro-UEE. S-ar părea că asta n-ar trebui să submineze eventualele eforturi diplomatice ale șefului statului pe exterior, însă chiar zeloșii propagandiști ai PSRM afirmă că Occidentul ar avea interese geopolitice în Republica Moldova. Și dacă e așa, atunci în formatul 5+2 găsirea compromisului poate deveni o mare problemă. UE, SUA, OSCE, Ucraina ar avea voturi peste cele ale Moldovei, Transnistriei și Rusiei.
Deci, să facem bilanțul propunerilor șefului statului. După victoria din februarie 2019, PSRM ajutat de șefului statului, are de organizat trei referendumuri – două constituționale și unul consultativ: 1) privind reintegrarea țării; 2) privind republica prezidențială; și 3) privind denunțarea Acordului de Asociere cu UE pentru aderarea la UEE. Cea mai mare problemă constă în ordinea în care aceste referendumuri urmează a fi organizate. Evident, rezultatele referendumurilor se influențează reciproc, primul dintre ele, oricare ar fi el, având potențialul să le submineze pe celelalte etc. De aceea, se pare că cea mai bună soluție ar fi ca toate cele trei referendumuri, anunțate de șeful statului și PSRM, să fie organizate într-o singură zi. Dar și aici apare o problemă! Doar în 2017 șeful statului a încercat să organizeze patru(!) referendumuri într-o singură zi, iar Curtea Constituțională nu i-a permis să amestece întrebările claie peste grămadă.
Așadar, atâtea inițiative frumoase ale PSRM se ciocnesc de bariere, te miri de care. Probabil, după victoria PSRM, înainte de organizarea celor trei referendumuri, va trebui modificată componența Curții Constituționale, apoi a altor instituții de drept și tot așa. De aceea, PSRM va avea nevoie de un mandat de 4 ani doar pentru modificarea componențelor instituțiilor de drept. Și abia în cadrul mandatului următor, peste 4 ani, va putea purcede la organizarea celor trei referendumuri. Deși, mai exista o soluție! Ca șeful statului să-și fi realizat promisiunea electorală pentru primele 100 de zile de mandat prezidențial. Adică, către 1 aprilie 2017, urma să pună în discuție problemele acumulate în relațiile dintre malul drept și stâng al Nistrului și să ajungă la un compromis referitor la proiectul de reglementare politică. Dar n-a fost să fie așa, de aceea ce a promis și nu a reușit să facă în cadrul mandatului prezidențial ar putea să încerce sa realizeze în calitate de agent electoral al PSRM, împreună cu acesta, după alegerile parlamentare.
Experții IPN
