Şeful statului consideră că mecanismul de integrare europeană trebuie să fie abordat de întreaga societate
Abordarea mecanismului de integrare europeană a R. Moldova de către o singură instituţie – Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene - este insuficientă. Toate structurile statale, întreaga societate trebuie să-şi vadă clar misiunea în procesul de avansare a RM spre Uniunea Europeană, a declarat preşedintele Vladimir Voronin la şedinţa colegiului MAEIE, transmite Serviciul de presă al Preşedinţiei, citat de Info-Prim Neo.
Potrivit sursei citate, Voronin a cerut să fie repartizate tuturor autorităţilor administrative centrale caiete de sarcini privind implementarea standardelor comunitare, cu evaluarea rezultatelor la finele anului 2007.
În acelaşi context, şeful statului a cerut mai multă eficienţă misiunilor diplomatice moldoveneşti, în special a celor cu reşedinţă în statele UE. Voronin a exprimat interesul RM pentru preluarea experienţei ţărilor scandinave şi baltice, precum şi a statelor din Europa Centrală în procesul de integrare europeană.
Abordând tema relaţiilor cu România, şeful statului a revenit la tema continuării negocierilor privind semnarea Acordului politic dintre RM şi România şi a Acordului de frontieră dintre cele două state. Referindu-se la unele incomodităţi ale vecinătăţii europene, cu care se confruntă cetăţenii şi comunitatea de afaceri din Moldova după aderarea României şi Bulgariei la UE, Voronin a reiterat faptul că cetăţenii moldoveni trebuie să dispună de toate drepturile de circulaţie de care se bucură cetăţenii României.
Pe de altă parte, preşedintele a calificat drept importante raporturile dintre RM şi Comunitatea Statelor Independente. În context, Vladimir Voronin a remarcat existenţa unor relaţii de parteneriat strategic cu Federaţia Rusă, accentuând rolul de mediator al acestei ţări în soluţionarea problemei transnistrene.