Șeful executivului se întâlnește cu președinții de raioane

Premierul Ion Chicu are planificată pentru marți, 10 decembrie, o întrevedere cu președinții de raioane, la care sunt invitați și primarii de Chișinău și Bălți. În cadrul întrevederii, urmează să fie discutate mecanismele de conlucrare între autoritățile publice centrale și cele locale, transmite IPN.

„În urma alegerilor locale, marea majoritate a președinților de raion a fost înlocuită. De aceea, scopul nostru este de a munci în echipă cu reprezentanții autorităților publice locale”, a declarat premierul luni, după întrevederea cu șeful statului și președintele Parlamentului.

Ion Chicu a menționat că, în cele trei săptămâni de mandat, personal a fost deja în șase raioane. Și miniștrii urmează să se deplaseze săptămânal în raioane. Întrebat dacă vor fi reluate ședințe de Guvern în teritoriu, premierul a declarat că urmează să fie stabilit acest lucru cu președinții de raioane. În opinia sa, astfel de ședințe în teritoriu nu ar trebui să fie o practică săptămânală sau lunară.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.