Secretarul General al CoE va inaugura Institutul Naţional al Justiţiei din Moldova
Secretarul General al Consiliului Europe, Terry Davis, va efectua o vizită la Chişinău vineri, 9 noiembrie, pentru a inaugura împreună cu Preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin, noul Institut Naţional al Justiţiei din Moldova.
Crearea Institutului Naţional al Justiţiei se înscrie în procesul reformei judiciare desfăşurată în R. Moldova, în cooperare cu Consiliul Europei şi cu susţinerea Comisiei Europene. Institutul va
asigura formarea iniţială sau continuă a judecătorilor, procurorilor şi altor membri ai sistemului judiciar, contribuind la sporirea profesionalismului şi eficacităţii justiţiei.
Ceremonia de inaugurare este prevăzută pentru ora 16.30-17.00 (str. Serghei Lazo, 1).
De asemenea, Terry Davis va avea întrevederi cu Preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin, Prim-ministrul Vasile Tarlev şi cu Vice-prim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Stratan.
R. Moldova este membră a Consiliului Europei începând cu iulie 1995.