Secretarul consiliului local va putea elibera extrase din registrul actelor notariale deținute. Inițiativa legislativă de modificare a Legii privind administrația publică locală a fost votată de Parlament în lectură finală, transmite IPN.
Prin modificările operate au fost revizuite atribuțiile de bază pentru funcția de secretar al consiliului local. Astfel, secretarul va elibera extrase sau copii de pe orice act din arhiva consiliului local, în afara celor care conțin informații secrete, extrase și copii de pe actele de stare civilă.
De asemenea, secretarul va putea elibera extrase din registrul actelor notariale deținute, rectifica sau completa omisiunile în actul notarial întocmit până la data de 1 martie 2019, precum și va putea elibera duplicate ale acestora.
Potrivit documentului, Ministerul Justiției va elabora o instrucțiune metodică pentru secretarii consiliului local și va prevedea modul de efectuare a procedurilor prevăzute.
Până pe data de 1 martie 2019, secretarul autorității deliberative era persoana abilitată, la nivel local, cu competențe privind îndeplinirea actelor notariale. În perioada respectivă, au fost elaborate un șir de acte notariale, în special de autentificare a contractelor de înstrăinare a bunurilor imobile, inclusiv a terenurilor cu destinație agricolă. Odată cu intrarea în vigoare, în 2018, a Legii privind procedura notarială atribuția respectivă a trecut din competența secretarului consiliului local în cea a notarului.
Proiectul va intra în vigoare la expirarea a șase luni de la data publicării în Monitorul Oficial.