Se vrea preşedinte ca să facă unirea

John Onoje, cetăţeanul moldovean de origine africană, spune că vrea să ajungă preşedinte de ţară ca să înfăptuiască unirea Republicii Moldova cu România, transmite Info-Prim Neo. Acesta a venit, sâmbătă, 10 decembrie, la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare din centrul capitalei să anunţe că are nevoie de 15 semnături ca să-şi depună dosarul. „M-am adresat către deputaţi să mă susţină, dar cei din AIE deja au semnat pentru Marian Lupu şi nu-şi pot retrage semnăturile. Rămân cu speranţa ca deputaţii comunişti vor semna pentru mine”, a spus moldoveanul de culoare. John Onoje susţine că are un singur scop, dacă ajunge preşedinte al Republicii Moldova. „Noi avem un preşedinte, preşedintele nostru este cel de la Bucureşti. Eu sunt unionist şi, dacă ajung preşedinte, promit că voi face unirea în 6 luni. România intră în spaţiul Schengen în martie anul viitor, după aceasta nouă ne va fi foarte uşor să ne unim”, a accentuat Onoje. John Onoje s-a refugiat în Moldova din Sierra Leone, în urmă cu 12 ani, când ţara sa de origine era cuprinsă de revolte civile. După mai bine de 10 ani cu statut de refugiat, a obţinut cetăţenia moldovenească. Acum doreşte să candideze la postul de preşedinte. Acesta a trecut deja comisia medicală şi pentru a depune dosarul complet mai are nevoie de semnăturile de susţinere a 15 deputaţi în Parlament.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.