Comisia parlamentară de control al finanțelor publice a lansat concurs pentru funcția de președinte al Curții de Conturi, ocupată în prezent de fostul parlamentar democrat Marian Lupu. Decizia de a lansa concursul a fost aprobată astăzi după examinarea dispoziției președintelui Parlamentului cu privire la selectarea candidatului la funcția de șef al CCRM, transmite IPN.
Candidații la funcția de președinte al Curții de Conturi trebuie să aibă studii în domeniul economic, financiar sau juridic, precum și o experiență de cel puțin zece ani în aceste domenii, dintre care cinci ani de experiență managerială. Potrivit regulamentului concursului, candidații trebuie să fie cetățeni ai Republicii Moldova, să cunoască limba română, să nu aibă antecedente penale, să fie integri profesional și să nu aibă interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică.
Persoanele interesate pot depune dosarele de concurs până pe data de 9 februarie 2024. Concursul va include examinarea CV-urilor candidaților și proba interviului.
Potrivit legislației, Curtea de Conturi este constituită din 7 membri și este condusă de un președinte.
Fostul președintele al legislativului, ex-deputatul democrat Marian Lupu, a fost numit în funcția de președinte al Curții de Conturi pentru un termen de 5 ani prin hotărâre de Parlament în februarie 2019.