Meteorologii anunță că vremea se schimbă. Joi, izolat, vor cădea ninsori slabe în sudul și centrul țării. De asemenea, va persista pericol de formare a ghețușului pe drumuri, transmite IPN.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează pentru noaptea spre joi temperaturi de -5..-10 grade, ceea ce înseamnă un regim mai blând în comparație cu nopțile trecute. Pe parcursul zilei, temperaturile vor oscila între -2 și +3 grade Celsius.
Vântul va sufla din nord-vest, moderat.
În contextul riscului de formare a ghețușului pe drumuri, șoferii sunt îndemnați să conducă cu prudență.
Pentru informații despre starea drumurilor sau în situații de urgență, Serviciul Operativ al Administrației de Stat a Drumurilor este disponibil non-stop, la numerele: (+373) 78337744, (+373) 60477117 (inclusiv Viber/WhatsApp).