Majorarea prețurilor plafon la carburanți a stârnit discuții în plenul Parlamentului. Fracțiunea Partidului Liberal a solicitat audierea directorului Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Tudor Copaci. Propunerea a fost susținută și de deputații din Partidul Liberal Democrat și de cei din Partidul Socialiștilor, dar nu a acumulat numărul necesar de voturi pentru a fi introdusă pe ordinea de zi, transmite IPN.
Liberala Alina Zotea a declarat că ANRE a anunțat săptămâna curentă o majorare fără precedent a prețurilor la carburanți, care va genera scumpiri în lanț și la alte servici și produse. Potrivit deputatei, au de suferit și agricultorii, ale căror lucrări sunt în toi.
Vladimir Golovatiuc, deputat socialist, a menționat că fracțiunea PSRM propune audierea directorului ANRE, dar și a ministrului economiei și infrastructurii. Deputatul a mai spus că prețurile plafon la benzină și motorină cresc continuu din luna februarie, iar majorarea a ajuns în medie la doi lei/litru.
Deputatul PLDM, Vadim Pistrinciuc, a declarat că audierile sunt necesare pentru clarificarea situației cu privire la prețurile la carburanți, tendințele pe plan mondial. De asemenea, în opinia sa, e necesar de a clarifica care vor fi măsurile de atenuare a efectelor acestor creșteri, mai ales asupra agricultorilor.
Corneliu Dudnic, deputatul Partidului Democrat, a spus că prețurile la carburanți cresc nu doar în Republica Moldova, dar și în statele europene. În Germania, în ultimele trei săptămâni prețurile la combustibile a crescut cu 20 de eurocenți, iar deputații nu trebuie să inducă în eroare populația.
Supusă votului, propunerea de organizare a audierilor nu a întrunit numărul necesar de voturi.
Timp de doar două zile, peste o mie de persoane și-au anunțat intenția de a participa la un marș, organizat de către AutoLife Moldova, împotriva scumpirii carburanților. Acțiunea este planificată pentru sâmbătă, 2 iunie, începând cu ora 10.00, în Piața Marii Adunări Naționale. Prețurile plafon la carburanți sunt în creștere de mai multe săptămâni. Până pe 12 iunie, vor fi în vigoare cele de 19,79 lei pentru un litru de benzină cu cifra octanică 95 și 17,75 lei pentru motorină.