Cu prilejul celei de-a 27-a aniversări de independență a Republicii Moldova, Agenția de Presă IPN a provocat pe „mic” și „mare” să scrie o scrisoare țării. Mai jos – scrisoarea lui Ion-Mihai Felea, tânăr născut în același an cu țara.
---
Te-am văzut azi la pașapoarte, Moldovă scumpă, și n-arătai deloc bine. Ai vârsta mentală a unei republici de patru ani și corpul buhăit al unei Basarabii de două sute. Din capătul rândului îți vedeam copilăria grea prin carcasa costelivă. Dieta anilor 90 te-a lăsat scundă, flască și translucidă, doar coapsele îți lucesc de grăsime, acolo unde fosta nomenclatură s-a depus într-un strat gros de capitalism de cumătrie.
Mai ții minte cum te-ai împiedicat în război și au venit Moși Crăciuni să te ridice și te-au ridicat atât de sus că te-ai lovit cu capul de tavan? Ai rămas cu comoție, Moldova mea amnezică, de la șoc ai uitat de deportări și de foamete, de canibalism, de GULAG, de execuții sumare și de biserici transformate în depozite. Nici să citești nu mai știi, sărmana mea Moldovă. Ți-au luat jucăriile, ți-au oprit abecedarele la graniță când erai copil și a trebuit să te descurci tu cumva, ai căscat ochii mari la filme cu bătăi și la talk-showuri radioactive pe care le poți prinde cu furculița din fundul beciului. Ți-au turnat zoaie la rădăcini și ți-au îngrășat cernoziomul cu elemente transuralice pe care le mai transpiri uneori febrilă în câte o primăvară zăpușitoare.
Copil fiind, nu te-a vaccinat nimeni contra totalitarismului, așa că, la vârsta când alții merg la școală, tu ai făcut iar rujeolă din aia de care ai mai avut și ți-au ieșit pete roșii în cinci colțuri. Dar ai zis mersi, Moldova mea orfană, că abia te puteai ține pe picioare după ce ți-ai rupt de la gură ca să-ți tragi gaz pe rețele cedate cu generozitate unei companii de stat. Alt stat, știi tu care. Ai zis mersi să ai și tu ceva de pus pe limbă, română, moldovenească, nu mai contează, când doar tu știi cum ai trecut prin tranziție, ștergându-te la fund cu cupoane pentru care ai trudit o viață anterioară pe plantații de tutun și grâu modificat genetic.
Te-ai târât înainte, Moldovă, cu oase rupte și puse la loc în poziție de sluj, ai mers pe brânci mormăind din când în când în Piața Marii Deziluzii Naționale, și tot mergând așa, cu coatele zdrelite, creșteai din redevențe de peste hotare, ai crescut și te-ai făcut domnișoară. La balul tău de absolvire a venit multă lume, dar muzica era aceeași, taraful vechi și nou și-a scos instrumentele lustruite și ți-a turnat de băut niște poșircă trandafirie maturată în butoaie de stejar. Ai băut, naiva mea Moldovă, că n-ai avut mamă să te învețe să nu bei cu străinii, și la 18 ani te-au scuturat frumos și ți-au zis că de-acum încolo o să te țină-n palme.
Te-au ținut în palme, Moldovă, atâta te-au mai ținut și cu stânga, și cu dreapta, că ți-au apărut bujori în obraji și ți-au dat lacrimile de la atâta dragoste cu de-a sila-v pravde. Și-apoi, beată fiind de speranța că ai scăpat iar de comuniști, te-ai uitat cu jind la instrumentul lor și i-ai îmbrățișat confuză, iar peste nouă luni te-ai trezit cu viitorul în brațe. Un viitor diform, care țipa cât îl ținea gura despre societate multiculturală, toleranță, neutralitate și mai ales multă, muuultă uitare. Să uiți că tatsu` celui care te-nvață acum despre multiculturalism a alungat formația Noroc din RSSM. Un viitor care creștea sugând de la tine și mulgând Uniunea Europeană. Ți-a supt tot calciul din coloana vertebrală, gelatinoasa mea Moldovă, și te-a lăsat beteagă, cu sânii goi și cu oasele fragile.
Nici să te tratezi nu mai ai unde, Moldova mea cu metastază, că doctorii tăi sunt acum docteurs, medics, Ärzte, curadores, γιατρούς sau software engineers. Tratamentele costă, falita mea Moldovă, de unde scoți tu bani acum, când ți s-au evaporat economiile sub soarele cinic al paradisurilor fiscale? Pe unde mai scoți acum cămașa să arăți uliței că ești fată mare, suverană, indivizibilă și capabilă să-ți aperi cetățenii? Te-am văzut azi la pașapoarte, sărmana mea Moldovă, te-au pus să zâmbești pentru fotografie și ți-am văzut dantura știrbă. Îți mestecă alții mâncarea și nu ți-a mai rămas decât să-nghiți.
Ion-Mihai Felea
Pe aceeași temă:
„Scrisoare pentru Moldova”: Unitatea culturală te va ține mereu în viață, mereu luptătoare
„Scrisoare pentru Moldova”: Îmi pare rău că ai ajuns să fii uitată, ca și mama care e mereu plecată
„Scrisoare pentru Moldova”: Puțini își închipuiau că Moldova poate fi un stat independent
