Cu prilejul celei de-a 27-a aniversări de independență a Republicii Moldova, Agenția de Presă IPN a provocat pe „mic” și „mare” să scrie o scrisoare țării. Mai jos – scrisoarea lui Valentin Constantinov, doctor în istorie.
---
Îmi aduc aminte cum totul a pornit. Fiind băiat de la țară, ca orice alt tânăr de la țară voiam să plec de acolo și să mă stabilesc în perspectivă la Chișinău. Pentru că acolo, adică aici, era bine și era civilizație. Dar la Chișinău era greu să te stabilești, mai degrabă te puteai stabili dacă erai de pe undeva din Tambov, Tula, decât din Strășeni, Ștefan Vodă (pe atunci Suvorov) etc. Era sistemul „прописка”, iar dacă timp de o lună nu te angajai, în Codul Penal era un articol „за тунеядство”.
Era un fel de legare de glie, în care toți trebuiau să lucreze acolo unde s-au născut, adică la țară. Așa satele noastre au ajuns suprapopulate și nimeni nu știa când această situație o să răbufnească.
Țara de atunci, URSS, da, era mare, și era și un sentiment aparte pe care nimeni nu-l poate dezrădăcina, chiar și peste un sfert de veac, dar chiar și atunci te interesa ceea ce-i al tău, moldovenesc, iar sentimentul că ți s-a luat ceva care trebuia să-ți aparțină era puternic.
Puțini cred că-și închipuiau la început că Moldova, ruptă de mare, ruptă de Dunăre, poate fi un stat independent. Dar sunt foarte puține state în care totul funcționează cum trebuie. Acum multe lucruri apar altfel. Parcă suntem în CSI și, dacă vrei să te duci în călătorie la Sankt Petersburg, de exemplu, parcă ești de-a lor.
De câțiva ani cu biometricul nostru poți călători fără opreliști în țările UE, deși cozile la pașapoarte românești cresc din ce în ce mai mult. Adică cozile la pașapoarte românești cresc, dar Unirea moldovenii noștri nu o vor – ciudat poate.
Acum în mare parte tot ce mi-am dorit la 18 ani mi s-a îndeplinit. Că au apărut alte gânduri la 21, 22 și așa mai departe, e altceva. Viitorul?! Da, viitorul o să le așeze pe toate la loc. Important e să fim sănătoși!
Valentin Constantinov, doctor în istorie
Pe aceeași temă:
„Scrisoare pentru Moldova”: Unitatea culturală te va ține mereu în viață, mereu luptătoare
„Scrisoare pentru Moldova”: Îmi pare rău că ai ajuns să fii uitată, ca și mama care e mereu plecată
