Prim-ministrului Republicii Moldova
Dorin Recean,
Ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare
Vladimir Bolea
SCRISOARE DESCHISĂ
Stimate Dle Prim-ministru!
Stimate Dle Ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare!
Mă văd nevoit să vin către domniile voastre cu o nouă scrisoare deschisă, scopul căreia este să vă atenţionez despre unele probleme ce pot apărea în viitorul apropiat pe piaţa produselor de tutun din Republica Moldova.
Astfel, după ce am solicitat intervenţia dvs. în vederea susţinerii producătorilor de tutun afectaţi de seceta severă din acest an, dar şi după ce am venit cu propuneri concrete privind posibila subvenţionare a ramurii, acum aş vrea să atrag atenţia asupra unei situaţii care practic ar putea distruge producătorii locali de produse din tutun, care sunt principalii cumpărători a materiei prime de tutun recoltat în Moldova.
La concret, este vorba despre modificările anterioare operate la Legea nr. 278 din 14.12.2007 privind controlul tutunului, în special articolul 20, alineatul 2, care se referă la controlul lanţului de aprovizionare. Aceste modificări prevăd obligația de a marca pachetele unitare sau ambalajele agregate și utilajele de fabricație cu coduri de identificare, precum și stocarea datelor într-o bază de date centralizată administrată de autoritatea națională.
Urmare a implementări acestor norme, producătorii locali vor trebui să investească în echipamente noi și în soluții tehnologice pentru a îndeplini cerințele de marcaj și trasabilitate. Costul unui echipament de aplicare a codurilor este de aproximativ 250 000 euro. La această sumă enormă se va adăugă costul și mentenanța softului. Obligația de a stoca datele într-un sistem centralizat, care va fi gestionat de autoritatea națională, va implica alte costuri suplimentare pentru producători. Or, vor fi necesare investiții în infrastructura necesară pentru a expedia și gestiona datele respective, dar și pentru a actualiza și menține sistemele de colectare și raportare a datelor.
În rezultat, va creşte povara pe producătorii locali, care, pe de asupra, vor mai fi şi puşi în condiţii inegale cu importatorii. Căci companiile internaționale ce comercializează țigări de import pe teritoriul Republicii Moldova au deja implementate sisteme interne de trasabilitate, adaptate cerințelor lor corporative. Respectivele companii vor avea un avantaj competitiv, deoarece vor putea mai ușor implementa cerințele legale fără a suporta costuri suplimentare. Acest dezechilibru poate afecta competitivitatea producătorilor locali și poate exercita presiune suplimentară asupra acestora, contrat prevederilor Legii concurenței Nr. 183, din 11-07-2012.
În context, ţin să amintesc şi de recomandările Asociaţiei Businessului European din 05.10.2022, care sugerează că există probleme tehnice și că este puțin probabil ca sistemul de trasabilitate să contribuie semnificativ la combaterea comerțului ilegal de produse de tutun. Aceste recomandări indică faptul că, deși sistemul poate impune cerințe suplimentare producătorilor, eficiența sa în combaterea comerțului ilegal este discutabilă. De asemenea, ţin să menţionez şi faptul că practica europeană demonstrează că, odată cu implementarea sistemului de trasabilitate, producătorii mici autohtoni vor părăsi piața.
Pentru a evita aceste evoluţii nedorite cu impact semnificativ asupra ramurii noastre, vin către domniile voastre cu solicitarea să demaraţi un amplu proces de evaluare a situaţiei create, iar în consecinţă se adoptaţi deciziile de rigoare. Dacă însă şi după această evaluare veţi decide să menţineţi în vigoare prevederile legale privind sistemul de trasabilitate, solicitarea Asociaţiei noastre este ca statul să-şi asume povara financiară suplimentară pe care o implică respectivul sistem. Astfel producătorii locali nu vor fi nici discriminaţi în raport cu cei străini, dar nici aduşi în pragul falimentului sau impuşi să părăsească piaţa pe care activează.
Cu deosebit respect,
Președintele AO “TUTUN MOLDOVA”
Vasile Coșneanu
10.10.2024
*******
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.