Scrisoare către Parlament: Sperăm să nu vă vedem în următoarea legislatură

Sperăm să nu vă vedem în următoarea legislatură. Este mesajul adresat deputaţilor de către juristul Mihai Corj, care spune că şefului statului nu poate fi ales din cauza ineficienţii activităţii Parlamentului, transmite Info-Prim Neo. „La roadele pe care le-aţi adus până în prezent, sperăm că deja în Parlamentul Republicii Moldova de legislatură a XX-a nici unul dintre domniile voastre să nu se mai regăsească printre mandatarii organului reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului”, se menţionează în scrisoarea deschisă adresată de Mihai Corj Parlamentului. Juristul cheamă totuşi deputaţii să găsească o soluţie de depăşire a crizei politice. „Stimaţi deputaţi, întâmplarea a făcut ca o bună parte dintre domniile voastre astăzi, fără prea mari eforturi şi merite, să ocupaţi fotoliul de deputat. Este cunoscut faptul că orice mandat imperativ este nul, de aceea vă solicităm respectuos să vă pătrundeţi de mai multă responsabilitate faţă de cetăţenii care v-au ales în Parlament şi să ne demonstraţi că nu uitaţi nicio clipă că sunteţi în serviciul poporului – slugi ale poporului”, se menţionează în scrisoare. Potrivit lui Mihai Corj, cetăţenii i-au delegat pe deputaţi în Parlament pentru un mandat de 4 ani, de aceea legiuitorii trebuie să depună toate eforturile pentru a aduce calmul în societate. Juristul spune că deputatul este obligat să respecte cu stricteţe Constituţia, legile, normele etice şi morale. Deputatul este dator să fie demn de încrederea alegătorilor. „ Considerăm că Parlamentul e obligat şi în drept să aleagă preşedintele ţării, iar în acest caz nu e vorba de o criză constituţională, ci de voinţă politică”, spune juristul. Ultima zi de depunere a dosarelor pentru înregistrarea candidaţilor la funcţia de şef al statului este luni, 14 noiembrie. Deocamdată niciun candidat nu şi-a depus dosarul complet. Parlamentul va purcede la alegerea şefului statului pe 18 noiembrie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.