Schimb de replici dure pe marginea ieşirii lui Vladimir Filat din PD

Nici un om important din Partidul Democrat nu-l va urma pe Vladimir Filat, afirmă hotărât liderul formaţiunii Dumitru Diacov. La o zi după acuzele lansate de deputatul Vladimir Filat care a părăsit partidul şi a anunţat intenţia de a se lansa într-un nou proiect politic, liderul democraţilor, însoţit de vicepreşedinţii PD şi alţi membri de partid, a negat într-o conferinţă de presă, marţi, 18 septembrie, existenţa a cărorva tensiuni în interiorul formaţiunii. „Nu există conflicte de generaţii în interiorul Partidului Democrat”, a declarat Diacov. Potrivit lui, Vladimir Filat a fost copilul răsfăţat al partidului, iar orice învinuiri ale acestuia împotriva foştilor colegi depăşeşte limita bunului simţ, întrucât a fost întotdeauna susţinut. Dumitru Diacov afirmă că nu cunoaşte, dacă ambiţia, fără succes, a lui Filat de a ajunge preşedinte PD l-a făcut să părăsească rândurile democraţilor, dar nu exclude un asemenea motiv. Diacov spune că au discutat cu Filat acum ceva timp că îi va ceda locul peste câţiva ani. Liderul PD îl acuză pe fostul său coleg că a lucrat programat împotriva partidului şi că în 2005 s-ar fi înţeles, pe ascuns, cu preşedintele Vladimir Voronin, ca toate negocierile cu Partidul Democrat să se desfăşoare prin intermediul domniei sale. Diacov spune că, deşi a ştiut despre aceste lucruri, nu l-a exclus pe Filat din partid, în speranţa că acesta „îşi va da seama că adevăraţii prieteni îi sunt în rândul membrilor PD”. Întrebat de ce, în aceste condiţii, l-a înaintat candidat la funcţia de primar de Chişinău în alegerile din anul curent, preşedintele PD a invocat motive financiare. Potrivit lui conducerea partidului iniţial se gândea la un alt candidat - Ion Păduraru, dar a acceptat propunerea lui Filat pentru că a ştiut că acesta îşi va finanţa de unul singur campania de la Chişinău. Totodată, Diacov, a apreciat ca fiind modeste contribuţiile financiare ale lui Filat pentru partid. Cu referire la declaraţiile lui Vladimir Filat precum că spicherul Marian Lupu este pe cale de a părăsi rândurile Partidului Comunist, Dumitru Diacov susţine că este o tentativă de a „ridica comuniştii” împotriva lui Lupu, astfel încât să se asigure că acesta nu va crea un partid care să-i facă concurenţă. Diacov spune că a discutat personal cu Marian Lupu care s-a arătat indignat de declaraţiile lui Filat. Vladimi Filat a anunţat despre intenţia de a părăsi Partidul Democrat la 13 septembrie. Deputatul a fost exclus, potrivit lui Diacov, şi din ftracţiunea parlamentară PD.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE