SCHIMB DE EXPERIENŢĂ MOLDO-TURCĂ ÎN DOMENIUL e-GUVERNĂRII
Chişinău, 28 octombrie 2011. Consilieri pentru e-Guvernare pe lângă Oficiul Primului-Ministru al Turciei au prezentat istorii de succes în implementarea iniţiativelor de e-Guvernare în ţara lor Consiliului Coordonatorilor pentru e-Transformare din Republica Moldova. Schimbul de experienţă a avut loc în cadrul unui seminar organizat de Centrul de Guvernare Electronică.
Experţii Ramazan Altinok şi Ertugrul Akin, membri ai grupului de consilieri în e-Guvernare pe lângă Oficiul Primului-Ministru al Turciei, au făcut cunoscut modul în care funcţionează serviciile electronice (e-Serviciile) în ţara lor, impactul acestora asupra cetăţenilor, dar şi a statului.
“Implementarea proiectelor de e-Guvernare este atât în beneficiul statului, cât şi al cetăţeanului de rând. În primul rând, serviciile digitale generează reduceri considerabile de cheltuieli. Un exemplu elocvent îl reprezintă proiectului “e-Vehicul”, un program prin care se gestionează informaţii despre toate etapele de posesie a unui autovehicul. Conform cercetărilor experţilor, acest serviciu electronic a economisit 1 miliard de dolari americani în ţara noastră. În al doilea rând, e-serviciile eficientizează la maximum timpul cetăţeanului şi al funcţionarului. Cetăţeanul nu mai trebuie să stea la cozi pentru a obţine informaţii iar funcţionarii de stat nu mai operează cu documente pe hârtie. Nu în ultimul rând, este important şi impactul social: Guvernul oferă servicii prin Internet, ceea ce face posibilă comunicarea directă cu cetăţenii. Astfel, e-Guvernarea construieşte un model ideal de prestare a serviciilor de către instituţiile statului”, a declarat Dr. Ramazan Altinok, şeful Echipei de Consilieri în e-Guvernare pe lângă Oficilul Primului-ministru al Turciei.
Coordonatoarea pe Cunoştinţe şi Instruire a Centrului de Guvernare Electronică, Margareta Petruşevschi, spune că exemplul Turciei, unde timp de 10 ani au fost implementate peste 300 de proiecte de e-Guvernare, este un model optimist şi demn de urmat.“Atelierele de lucru sunt organizate pentru consolidarea nivelului de pregătire a coordonatorilor pentru e-Transformare din cadrul instituţiilor guvernamentale, precum şi în scopul schimbului de experienţă şi prezentării celor mai bune practici din domeniu. Experienţa altor state în care e-Guvernarea este la o etapă deja avansată ne inspiră şi suntem ferm convinşi că transpunerea acestor practici în Republica Moldova va aduce aceleaşi beneficii considerabile atât cetăţeanului de rând, cât şi statului”.
Seminarul a fost găzduit de Oficiul Băncii Mondiale din Chişinău şi face parte din seria activităţilor de pregătire şi calificare a coordonatorilor pentru e-Transformare din cadrul instituţiilor guvernamentale ale Republicii Moldova. Până în prezent, au fost organizate seminarii şi ateliere de lucru cu experţi din SUA, Austria, Estonia, Suedia, Belgia, Singapore şi Coreea de Sud şi India
Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să contactaţi Centrul de Guvernare Electronică, persoană de contact: Ilona Spătaru, Coordonatoare PR şi Comunicare, e-mail: ilona.spataru@egov.md, tel.: 250-234, 250-544
______________________________________________________________________________________________
Despre Centrul de Guvernare Electronică:
Centrul de Guvernare Electronică este responsabil de elaborarea şi realizarea Agendei e-Guvernare prin aplicarea pe larg a tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii. Instituţia îşi propune să susţină reformarea sectorul public, să crească performanţa autorităţilor şi transparenţa instituţiilor statului, să sporească accesul la informaţie şi să promoveze serviciile digitalizate (e-Servicii), cu scopul de a răspunde mai bine nevoilor cetăţenilor şi de a contribui la afirmarea unui guvern mai accesibil şi creşterea competitivităţii ţării pe plan mondial.