Şase sate din Moldova au fost selectate pentru Proiectul pilot de reparcelare a terenurilor agricole
Şase sate din Moldova au fost selectate pentru Proiectul pilot de re-parcelare a terenurilor agricole, care urmează să fie implementat până în 31 ianuarie 2009, cu suportul financiar al Băncii Mondiale şi al Agenţiei suedeze pentru dezvoltare şi cooperare internaţională (SIDA).
Cele şase sate sunt: Buşeuca (Rezina), Sadova (Călăraşi), Călmăţui (Hânceşti), Boldureşti (Nisporeni), Opaci (Căuşeni), Baimaclia (Cantemir).
Liderul echipei de implementare, reprezentantul companiei NIRAS AB din Suedia, Morten Hartvigsen, a menţionat în cadrul unei întrevederi cu ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Anatolie Gorodenco, că satele pentru proiectul pilot au fost selectate într-un proces transparent dintr-un număr de 100 de localităţi propuse.
Etapele imediate în implementarea proiectului includ informarea fermierilor implicaţi, angajarea personalului, organizarea, începând cu luna octombrie, a seminarelor de instruire, a precizat Morten Hartvigsen.
Anatolie Gorodenco a evidenţiat importanţa derulării cu succes a proiectului, în condiţiile în care anul 2007 a demonstrat eficacitatea asocierii, cooperării, punerii în practică a tehnologiilor avansate şi asolamentului în obţinerea unei productivităţi înalte.
„Recomandările de pe urma proiectului pilot vor conduce la extinderea consolidării terenurilor agricole pe întreaga republică”, a subliniat Gorodenco.
Proiectul pilot de re-parcelare a terenurilor agricole a iniţiat 1 august 2007.