Șase organizații ale societății civile, active în domeniul prevenirii și combaterii violenței față de femei și fete, au primit șase granturi mici pentru consolidarea capacităților instituționale, din partea UN Women, cu susținerea UE, transmite IPN.
Svetlana Andrieș, reprezentantă adjunctă de țară, UN Women, a remarcat că dezvoltarea capacităților interne ale organizațiilor este esențială pentru succesul și sustenabilitatea eforturilor lor. „Este o onoare să putem oferi acest sprijin și să subliniem importanța consolidării instituționale. Aceste resurse vor permite organizațiilor beneficiare să-și îmbunătățească procesele interne, să dezvolte noi competențe și să își extindă impactul în comunitățile lor. Acest eveniment este o dovadă a colaborării strânse dintre UN Women Moldova, Uniunea Europeană și organizațiile societății civile. Împreună, putem crea un mediu în care fiecare femeie și fată să se simtă în siguranță și respectată, un mediu în care drepturile lor sunt protejate și promovate”, a declarat Svetlana Andrieș, citată într-un comunicat de presă al Delegației UE în Republica Moldova.
Evghenia Hiora, ofițeră de program, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, a remarcat că UE recunoaște importanța implicării active a organizațiilor societății civile în elaborarea politicilor, guvernanță și prestarea de servicii pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare și aderare la UE, mai ales în domeniul prevenirii și combaterii violenței în bază de gen. Ea a adăugat că UE este cel mai mare donator pentru societatea civilă din Moldova. În 2023, UE a oferit aproximativ 9 milioane de euro pentru finanțarea societății civile din Moldova.
Cu sprijinul financiar al UE, UN Women Moldova a oferit granturi mici, în sume cuprinse între 88000 și 177000 de mii de lei AO „Fiecare Contribuie pentru Schimbare” (Criuleni), AO „Asociația de jocuri intelectuale din Republica Moldova” (Chișinău), AO Institutul Național al Femeilor din Moldova „Egalitate” (Chișinău), AO „Centrul de Teatru din Moldova” (Chișinău), AO Asociatia de Suport Familial de Recuperare Timpurie a Copiilor cu Deficiențe de Auz și Văz „AudiViz” (Bălți), Asociația obștească „BIAZ GUL” (Comrat).
Proiectul EVOLVE4GE – Egalitate de gen pentru dezvoltare, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women Moldova este dedicat eliminării barierelor care împiedică femeile din Republica Moldova să-și atingă potențialul și să contribuie la dezvoltarea comunităților în care trăiesc și activează.