Șase muncitori au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au căzut de la înălțime pe un șantier din sectorul Botanica al capitalei. Potrivit poliției, s-a întâmplat în timpul lucrărilor de betonare a planșeului de la etajul doi al unui complex sportiv din bulevardul Dacia.
„La fața locului, s-a deplasat imediat grupa operativă a Inspectoratului de Poliție pentru a stabili circumstanțele cazului. Din declarațiile martorilor oculari, s-a constatat că muncitorii care au căzut de la înălțime erau în timpul programului de muncă. Aceștia au fost transportați imediat la spital pentru îngrijiri medicale. La fața locului au fost reprezentanții Inspectoratului de Stat al Muncii și reprezentanții Inspectoratului pentru Supraveghere Tehnică în construcții și urbanism”, a declarat pentru IPN șefa Serviciului de presă al Direcției de poliție a municipiului Chișinău, Natalia Stati.
Pe caz a fost inițiat un proces penal în cadrul căruia vor fi stabilite toate circumstanțele, inclusiv va fi efectuată expertiza tehnică în construcții.
Ministrul muncii și protecției sociale, Alexei Buzu, a precizat pentru presă că Inspectoratul de Stat al Muncii a inițiat o investigație amplă. „Numărul de victime și de incidente la locul de muncă în Republica Moldova este aproximativ de două ori mai mare decât media din Uniunea Europeană. Aceasta înseamnă că avem foarte mult de lucru. Numărul persoanelor din acest incident este destul de mare. Trebuie să ne clarificăm ce s-a întâmplat și dacă toate măsurile de precauție au fost respectate”, a spus ministrul muncii și protecției sociale.
Potrivit ministrei sănătății, Ala Nemerenco, după acest incident muncitorii au fost duși la Institutul de Medicină Urgentă, însă unul dintre ei a refuzat spitalizarea pentru că avea traumatisme ușoare. Patru dintre pacienți sunt cetățeni străini. Doi au suferit traumatisme la coloana vertebrală. Ceilalți de asemenea s-au ales cu fracturi, însă prognozele sunt mai bune.