Șase instituții din țară vor primi granturi din partea Japoniei

Patru instituții de învățământ și alte două medicale din Republica Moldova vor realiza proiecte sociale, iar Japonia le va oferi granturi în valoare totală de peste 510 mii de dolari SUA, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei Japoniei, din ajutorul nerambursabil oferit de Japonia va fi termoizolată clădirea Grădiniței nr.7 din orașul Râșcani, precum și a Liceului Teoretic „Olimp” din satul Puhăceni, raionul Anenii Noi.

Totodată, vor fi renovate blocurile sanitare și sistemele de încălzire, de ventilare și cel electric, vor fi schimbate geamurile la Gimnaziul din satul Mereșeni, raionul Hâncești. Tot din bani oferiți de Japonia, vor fi schimbate geamurile și ușile la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din municipiul Cahul.

Cele șase granturi vor fi oferite de Japonia în cadrul Programului  „Kusanone”. Acesta a fost lansat în Republica Moldova în anul 2008. În perioada 2008-2020, Japonia a oferit finanțare nerambursabilă, în valoare de peste 5,3 milioane de dolari SUA, pentru 65 de proiecte, dintre care majoritatea sunt în domeniul educației și cel al sănătății.

 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.