Sărbătoare pentru 76 de copii înainte de şcoală

76 de copii din familii social-vulnerabile sau crescuţi de asistenţi parentali au beneficiat, în ajunul anului şcolar, de un program distractiv cu jocuri şi master-class-uri de tenis de la antrenori profesionişti. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Copil-Comunitate-Familie CCF/HHC Moldova şi Federaţia de Tenis din Moldova şi a avut ca scop promovarea serviciului de asistenţă parentală în ţară.

Lina Botnaru, coordonator comunicare CCF/HHC Moldova, a declarat pentru IPN că cei 76 de copii sunt din peste 40 de familii din raionul Şoldăneşti şi din municipiul Chişinău. La final, copiii au primit seturi de rechizite şcolare şi ghiozdane, şi au fost serviţi cu prânz cald oferit de partenerii sărbătorii. Evenimentul este la a doua ediţie şi urmează a fi continuat şi în anii următori.

„Scopul nostru a fost să le facem o sărbătoare copiilor, să se distreze înainte de şcoală, dar ne-am propus şi să promovăm serviciul asistenţă parentală profesionistă deoarece este un mediu sănătos de creştere a copiilor. Aceştia nu trebuie să se afle în internate, ei trebuie să beneficieze de un mediu cald, familial. Prin aceste acţiuni noi îndemnăm oamenii să aleagă să fie asistenţi parentali profesionişti”, a precizat Lina Botnaru.

CCF/HHC Moldova şi Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului desfăşoară o campanie de recrutare a asistenţilor parentali profesionişti. Posterele care încurajează locuitorii capitalei să devină asistenţi parentali au fost plasate în troleibuze, în locuri publice, în cadrul direcţiilor sectoriale de protecţie a copilului, în primării, biserici, puncte medicale, magazine, şcoli şi grădiniţe.

Asistentul parental profesionist îl ia pe copil la el acasă până în momentul în care acesta este reintegrat în familia biologică sau este adoptat. Astăzi în Chişinău 39 de asistenţi parentali profesionişti au în grijă copii. Unii au deja o experienţă avansată, prin ei trecând deja al 9-lea copil.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.