Şapte oameni, inclusiv un copil, au suferit traume în accidente de circulaţie
Şapte oameni, inclusiv un copil, au suferit traume în accidentele de circulaţie produse în capitală pe parcursul zilei de marţi.
Inspectorul Serviciului securitatea circulaţiei rutiere, supraveghere administrativă şi relaţii cu publicul al Poliţiei Rutiere Chişinău, Ion Roşcovanu, a comunicat pentru Info-Prim Neo, că un copil de 4 ani, a fost lovit pe bd. Mircea cel Bătrân de un automobil VAZ-21093. Copilul a fost internat la spital cu comoţie cerebrală, contuzia ţesuturilor moi ale capului.
La intersecţia străzilor Bucureşti şi Ciuflea un automobil BMW a lovit violent, din spate, un Opel-Astra, taxi 1448, care l-a rândul lui, a lovit o Honda-Acord, ce a fost proiectată într-un Nissan-Sirena. O pasageră din taxi a suferit comoţie cerebrală şi plagă în regiunea occipitală. Toate trei automobile au fost grav deteriorate, iar BMW-ul a reuşit să părăsească locul accidentului.
Un accident a similar s-a petrecut la intersecţia bd. Dacia cu str.Grădina Botanică. Un microbuz Mercedes-312D a lovit în plin un automobil Mazda-626, care a fost aruncat într-un automobil Opel-Combo, după care într-un Opel-Cadett, care staţionau. O pasageră din microbuz a suferit comoţie cerebrală.
Din microbuzul de pe ruta 192 a căzut, la intersecţia străzilor Pan Halipa-Gheorghe Asachi, un bărbat, de 52 de ani, care s-a ales cu o comoţie cerebrală şi diverse escoriaţii.
În ultima zi inspectorii de circulaţie au înregistrat 6 accidente de circulaţie în care au fost traumatizate 7 persoane şi 22 de accidente fără victime. Asupra conducătorilor auto şi pietonilor, care au încălcat Reguluile circulaţiei rutiere, au fost întocmite 457 de procese verbale, inclusiv – 10 pentru aflarea la volan în stare de ebrietate, 93 pentru depăşirea vitezei stabilite în localitate, 88 pentru menevrare greşită, 51 pentru ignorarea culorii semaforului, precum şi asupra a 65 de pietoni.