Săptămâna Naţională a Voluntariatului 2014 “Hai in gaşca voluntarilor!”

Săptămâna Naţională a Voluntariatului (SNV), ediţia a VIII-a, 19-26 octombrie 2014

Calendar de activităţi naţional 

 

 

 

 


Săptămâna Naţională a Voluntariatului (SNV) este cel mai mare eveniment de promovare a voluntariatului la nivel naţional. Evenimentul este unic prin implicarea în          activităţi de voluntariat a organizaţiilor societăţii civile (organizaţiilor neguvernamentale, bisericilor etc.), autorităţilor publice centrale şi locale, mass-mediei, business-ului responsabil social, precum şi a persoanelor publice şi cetăţenilor cu spirit civic.

SNV 2014 se desfăşoară în perioada 19 – 26 octombrie 2014 în toate raioanele din Republica Moldova. În acest an SNV se desfășoară masiv în teritoriul țării, unde se vor organiza peste 100 de activități de voluntariat.

SNV-ul este dedicat atât persoanelor care nu s-au implicat niciodată în activităţi de voluntariat, dar care intenţionează să se implice şi aşteaptă în acest sens o ocazie potrivită, precum şi  voluntarilor activi din Republica Moldova care promovează implicarea şi coeziunea socială.

SNV-ul a fost organizat pentru prima dată în Republica Moldova în 2007 la iniţiativa Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţii de voluntariat (Coaliţia Voluntariat) pe baza modelelor din SUA, Canada, Australia şi România. Evenimentul a demonstrat comunităţilor şi instituţiilor publice importanţa voluntariatului pentru Moldova şi necesitatea existenţei unui cadru legislativ şi normativ în acest domeniu.

SNV 2008, ediţia a II-a, a implicat în activităţi de voluntariat mai ales persoane publice, cum ar fi politicieni, oameni de afaceri şi jurnalişti, precum şi lideri ai ONG-urilor. Evenimentul a fost susţinut de Parlamentul Republicii Moldova (s-au implicat Preşedintele Parlamentului şi deputaţi din fracţiuni diferite ale partidelor politice), miniştri, viceminiştri, primarul Chişinăului etc. Au fost desfăşurate acţiuni ecologice, ajutor la domiciliu a persoanelor cu dizabilităţi sau în etate, activităţi pentru copii abandonaţi, ateliere art-terapie, activităţi cu persoane din grupuri social-vulnerabile, activităţi cu persoanele care suferă de maladii oncologice, vizite în familiile aflate în dificultate, activităţi care implică deţinuţii, persoane care se reabilitează în urma consumului de droguri sau care trăiesc cu HIV/SIDA.

SNV 2009, ediţia a III-a, a implicat în activităţi practice de voluntariat mai ales vedete din showbiz, cum ar fi Adrian Ursu, Aura, Cristi Aldea Teodorovici, Georgeta Voinovan,  Nata Albot etc. S-au desfăşurat activităţi de integrarea socială a copiilor abandonaţi, lupta împotriva fumatului, activităţi cu persoane cu dizabilităţi, mese rotunde, activităţi de prevenire şi stopare a violenţei în familie, acţiuni ecologice, flashmob-uri, ,,Zebra 1,, (acţiune de prevenire şi siguranţa în trafic) etc.

SNV 2010, ediţia a IV-a, a avut ca grup ţintă, în special implicarea în activităţi de voluntariat a femeilor care sunt un exemplu pentru Republica Moldova şi a comunităţilor din business. În cadrul întâlnirii ,,Ceaiul de la ora 5,, s-a discutat cu mass-media într-o atmosferă neformală despre voluntariat şi promovarea acestuia în mediul oamenilor de afaceri. Au fost invitaţi şi câţiva blogheri cu care s-au desfăşurat activităţi de voluntariat. SNV-ul a fost lansat prin evenimentul ,,Audieri parlamentare asupra proiectului de lege cu privire la voluntariat,,. Au urmat diverse ateliere, întâlniri cu copiii din orfelinate, activităţi ecologice (curăţarea lacurilor, amenajarea parcurilor etc.), activităţi cu persoanele cu dizabilităţi, ateliere de joacă cu copiii din spitalul oncologic, flashmob-uri, amenajarea locurilor publice şi a pasajelor subterane.

Ediţia a V-a, SNV 2011 ,,Hai în gaşca voluntarilor,, organizată sub sloganul ,,Voluntariat pentru satele Moldovei,, a avut ca tematică promovarea voluntariatului în localităţile rurale. În acest scop s-au desfăşurat acţiuni în satele din mai multe raioane ale ţării în domeniul informării despre trafic de fiinţe umane, voluntariatul european, jocuri cu copiii spitalizaţi, activităţi cu copii cu dizabilităţi, ludobus (vehicul dotat cu diverse jocuri şi ateliere de creaţie), acţiuni de salubrizare, tîrg de ONG-uri, ,,Zebra 2,, etc. În cadrul evenimentului, în contextul Anului European al Voluntariatului, s-a desfăşurat prima Conferinţă Naţională a Voluntariatului, care a avut ca scop stabilirea mecanismele de implementare a Legii voluntariatului în vederea creării condiţiilor favorabile pentru desfăşurarea activităţii de voluntariat.

SNV 2012, ediţia a VI-a, a consolidat lucrul în teritoriu fiind realizate numeroase activităţi, campanii sociale, dezbateri şi instruiri în domeniul voluntariatului , tîrguri cu oferte şi acţiuni de binefacere, şezători , ludoteci etc.

SNV 2013,  ediţia a VII-a, a antrenat în premieră mai mulţi Coordonatori Raionali SNV care au organizat mai multe activităţi de promovare a voluntariatului în teritoriu. Printre activităţi se enumeră: Decada Consacrată Familiei, O zi de neuitat pentru copiii din familiile social-vulnerabile, TEDx Chişinău, Curăţenie în cimitirul din s. Glinjenii Noi (r. Făleşti), Amenajarea parcului din s. Sarata, Cupa IDEA la fotbal, Master-class de decoraţiuni artistice manuale, Concert pentru rezidenţii Azilului Republican de Bătrâni, Zebra 4 : Zebrele şi trotuarele sunt pentru pietoni, „Hai să ne jucăm cu copiii defavorizaţi”, „Vino în lumea copilăriei!” (sărbătoare pentru copii cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor – 1 iunie), Activităţi distractiv-educative cu tinerii şi copii.

S-au organizat diverse seminare tematice, sesiuni de instruire şi mese rotunde, cum ar fi, seminarul ”Ce este voluntariatul?” organizat în 9 sate din raionul Ialoveni, seminarul „De ce avem nevoie de voluntariat”, seminare tematice în domeniul sănătăţii în licee, sesiunea de instruire: „Drepturile mele, ce mă fac cu ele?”, masa rotundă ”Respectarea drepturile copilului.Toleranţă. Nondiscriminare”, masa rotundă: „ Crearea unui Fond la nivel local pentru susţinerea populaţiei” etc.

S-au desfăşurat campanii, activităţi de informare în domeniul colectării de fonduri, sănătăţii şi ecologiei, privind sistemul educaţional în Republica Moldova şi oportunităţi de angajare, Tîrgul Kids Expo, teatru social privind combaterea discriminării persoanelor cu dizabilităţi, campania antifumat, deplasarea şi vizitarea a 10 familii vulnerabile etc.

Săptămâna Naţională a Voluntariatului (SNV) 2014 “Hai în gaşca voluntarilor!”, ediţia a VIII-a, se va organiza în perioada 19 – 26 octombrie 2014. Anul acesta ne propunem să extindem eforturile şi rezultatele obţinute pe parcursul anilor precedenţi. Evenimentul se va desfăşura în toate raioanele şi municipiile din Republica Moldova, dar în mod special se va lucra în 10 raioane care au fost selectate pe bază de concurs. Pe parcursul a 8 zile intenţionăm să realizăm, cu implicarea activă a cetăţenilor, mass-mediei, businessului, persoanelor publice, autorităţilor locale şi centrale: campanii de sensibilizare, dezbateri pe domeniul voluntariat, acţiuni de binefacere, acţiuni de salubrizare, şezători, acţiuni de sănătate etc.

Persoane de contact din TDV, Secretariatul Coaliției Voluntariat:
Nicolae Procopie –  0791 91 587
Veronica Gorgos – 0794 50 027

 

 

Organizaţii membre şi partenere ale Coaliţiei Voluntariat:

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.