|
|
|
Preocuparea majoră a Moscovei este de a supraviețui furtuna sancțiunilor și de a-și adapta economia prin substituirea și diversificarea importului. Totuși, aceste obiective sunt complicate de faptul că orice țară terță care va dori să ajute Rusia riscă să se contagieze cu sancțiunile occidentale...
|
Dionis Cenușa, Columnist principal |
|
Sancțiunile împotriva Rusiei, deși tardive, constituie, după acordarea asistenței militare, cel de-al doilea instrument vital pe care Ucraina mizează în lupta împotriva invaziei rusești. Primele sancțiuni occidentale cu impact economic sesizabil au fost declanșate îndată după recunoașterea independenței regiunilor separatiste din Luhansk și Donbas de către Rusia (pe 23 februarie). Celelalte au urmat rapid după începerea războiului, pe 24 februarie.
Chiar și după peste trei săptămâni de război, liderul ucrainean Volodymyr Zelensky readuce în discuție faptul că Occidentul a întârziat cu sancțiunile. În viziunea lui, acestea puteau fi introduse preventiv pentru a descuraja Moscova (Interfax, Martie 2022). Dar acest demers a fost ignorat pe ambele maluri ale Atlanticului. Deși regimul de sancțiuni a fost elaborat și coordonat în avans, aplicarea lui precipitată era considerată la Washington și în capitalele europene drept slăbiciune tactică, care le-ar fi redus din eficacitate. În schimb, accentul a fost pus pe negocieri directe cu Rusia, folosite de cea din urmă pentru a simula bunăvoință până la demararea asaltului militar asupra Ucrainei (concomitent de pe trei fronturi - Nord, Sud și Est). Totuși, aflate în vigoare, sancțiunile lovesc în economia rusească, dar încă nu produc impactul necesar pentru a stopa distrugerile, pierderile umane și ocupația rusă în Ucraina.
Practic, toate sancțiunile cu excepția blocării exporturilor de petrol, gaze naturale și cărbune au fost puse în mișcare în perioada 23 februarie - 22 martie. Spre deosebire de SUA, care a renunțat la achiziția de resurse energetice comercializate de Rusia (WhiteHouse, Martie 2022), statele UE ezită să facă mișcări bruște în aceeași direcție, din cauza dependenței energetice excesive față de Rusia. UE și statele membre se pregătesc să scape de dependența de gaze naturale (2/3) până la finele lui 2022 și caută soluții pentru a înlocui importul de petrol și cărbune, inclusiv prin sporirea investițiilor în regenerabile până în 2030. În realitate, procesul de diversificare a importurilor de resurse energetice în UE ar fi trebuit să înceapă 8 ani în urmă, îndată după rapturile teritoriale comise de Rusia în Ucraina (Crimeea, teritoriile separatiste din Luhansk și Donbas) și în loc de promovarea gazoductului Nord Stream 2 și reînnoirea contractelor pe gaze cu Rusia. De asemenea, sancțiunile împotriva oligarhilor ruși cu confiscarea activelor își aveau rostul deja doi ani în urmă, după tentativa de otrăvire a lui Aleksey Navalniy (în 2020). Nu în ultimul rând, sancționarea cuprinzătoare a regimului lui Lakashenko, care a jucat un rol esențial în lansarea invaziei rusești, era justificabilă în 2021, după aterizarea forțată a avionului Ryanair și provocarea crizei migranților la frontiera cu UE (IPN, Noiembrie 2021). Neaplicarea preventivă a sancțiunilor în aceeași măsură ca și nesancționarea la timp și potrivită a Rusiei și aliaților săi geopolitici (regimul lui Lukashenko) pentru acțiunile comise au alimentat senzația de impunitate la Kremlin și l-a determinat pe Putin să înceapă un război total împotriva Ucrainei.
Oprirea războiului sau pedepsirea Rusiei?
Până acum, doar la nivel european au fost introduse patru pachete de sancțiuni (31 măsuri) împotriva Rusiei în legătură cu războiul neprovocat și nejustificat împotriva Ucrainei (Comisia Europeană, Martie 2022). Pentru complicitatea în organizarea și desfășurarea invaziei, sancțiunile au fost extinse asupra Belarusului. Sancțiunile introduse până acum vizează deconectarea unei bune părți a sectoarelor bancare a acestor țări de la SWIFT și piața financiară europeană, fiind interzisă orice transfer de valută Euro. De asemenea, rezervele Băncii Centrale a Rusiei în statele UE au fost înghețate, ceea ce înseamnă reducerea resurselor financiare ale Moscovei disponibile pentru a se adapta la sancțiuni. Din totalul de 643 miliarde de dolari, aflați pe conturile străine (UE, G7, Elveția, Coreea de Sud etc.), doar 150-200 miliarde de dolari sunt accesibili.
În continuare, UE a restricționat importurile de bunuri valoroase pentru Rusia (oțel – cel puțin 3.3 miliarde EUR anual), iar importurile din Belarus au fost afectate în proporție de până la 70%. Adițional, UE împreună cu statele G7 nu vor aplica în raport cu Rusia principiul de “Națiunea cea mai Favorizată”. Au fost introduse și alte măsuri restrictive (transport, sectorul aviatic, etc.) menite să lovească în economia rusească cu scopul de a înceta războiul, precum și sancțiuni țintite spre instituțiile media rusești de dezinformare în masă – Russia Today și Sputnik (Vezi Tabelul de mai jos).
Tabel. Sancțiunile UE introduse împotriva Rusiei și Belarusului în contextul agresiunii împotriva Ucrainei, 23 Februarie – 15 Martie 2022
Pachetele de sancțiuni
|
Tipul de sancțiuni
|
Primul pachet (23 Martie)
|
1. Sancțiuni financiare - limitarea accesului pe piața financiară europeană;
2. Sancțiuni economice - sistarea oricăror relații economice între regiunile separatiste ucrainene recunoscute și UE (deja în aplicare);
3. Sancțiuni individuale – restricții de călătorie și blocarea activelor - împotriva a 555 de persoane și 52 de entități
|
Al doilea pachet (25 Februarie)
|
4. Sancțiuni financiare de limitare a accesului la piața financiară a UE pentru 70% din sectorul bancar rusesc și companii de stat (inclusiv din sectorul militar);
5. Sancțiuni în sectorul energetic – interdicția de export a tehnologiilor utilizate pentru extragerea petrolului;
6. Sancțiuni în domeniul transporturilor – interdicția de comercializarea a avioanelor, componentelor și echipamentului din sectorul aviatic;
7. Sancțiuni în domeniul tehnologic – interdicții de export;
8. Sancțiuni individuale – lărgirea listei până la 654 de persoane
|
Al treilea pachet: Partea întâi (28 Februarie)
Partea doi (2 Martie)
Sancțiuni adiționale (9 Martie)
|
9. Sancțiuni financiare - interzicerea oricăror tranzacții cu Banca Centrală a Rusiei, soldată cu blocarea rezervelor și activelor acesteia în UE;
10. Sancțiuni în domeniu aviatic – închiderea spațiului aerian european pentru survolare de către aeronavele rusești;
11. Sancțiuni individuale – lărgirea listei până la 680 de persoane și 53 de entități;
12. Sancțiuni financiare – deconectarea principalelor bănci rusești de la SWIFT (împreună cu SUA și Marea Britanie);
13. Sancțiuni financiare – interzicerea finanțării proiectelor realizate de Fondul Rus de Investiții Directe;
14. Sancțiuni financiare – interzicerea transferul de valută Euro spre Rusia;
15. Sancțiuni în sectorul media – interzicerea activității Russia Today și Sputnik pe teritoriul UE;
16. Sancțiuni economice – restricționarea comerțului cu Belarus (70%);
17. Sancțiuni individuale – extinderea listei până la 702 persoane (cu includerea a 22 de reprezentanți militari bieloruși) și 53 de entități;
18. Sancțiuni financiare – deconectarea a trei bănci beloruse de la SWIFT;
19. Sancțiuni financiare – interzicerea accesului Băncii Centrale a Belarusului pe piața financiară a UE;
20. Sancțiuni financiare – includerea valutei digitale în pachetul de restricții pentru a preveni ocolirea sancțiunilor;
21. Sancțiuni economice – eliminarea companiilor de stat bieloruse pe bursa europeană;
22. Sancțiuni financiare – limitarea accesului la serviciile bancare pentru cetățenii ruși cu conturi care depășesc 100.000 EUR;
23. Sancțiuni financiare – interzicerea transferului de valută EUR spre Belarus;
24. Sancțiuni în domeniul tehnologiei – interzicerea exporturilor de tehnologii în domeniul maritim pentru Rusia;
25. Sancțiuni individuale – lărgirea listei până la 862 de persoane
|
Al patrulea pachet (15 Martie)
|
26. Sancțiuni financiare – interzicerea oricăror tranzacții cu unele companii de stat;
27. Sancțiuni financiare – interzicerea serviciilor de rating pentru companiile rusești de către agențiile din UE;
28. Sancțiuni economice – interzicerea importului de metal și oțel, precum și a investițiilor în sectorul energetic rusesc;
29. Sancțiuni economice – interzicerea exportului de bunuri luxoase;
30. Sancțiuni individuale – lărgirea listei până la 877 de persoane și 62 de entități;
31. Sancțiuni economice – retragerea statutului de “Națiune cea mai Favorizată” pentru Rusia
|
Sursa: Compilația autorului în baza datelor Comisiei Europene
Adițional, UE a activat sancțiuni individuale împotriva a 877 de persoane și 62 de entități. În vederea asigurării că oligarhii, elitele economice și interpușii apropiați de Putin nu fug de sancțiuni, UE împreună cu statele G7 și Australia (32 de state occidentale) a înființat un Grup de lucru pentru „Înghețare și Confiscare”, care asigură implementarea acțiunilor de identificare, înghețare și confiscare a activelor. Spre deosebire de UE, SUA a emis o listă prioritară, care include 50 de persoane, inclusiv pe Vladimir Putin. La această etapă, Franța a reușit să înghețe circa 150 milioane EUR care aparțin cetățenilor ruși sancționați și imobil în valoare de 500 milioane EUR. Deocamdată, nu se știe care va fi soarta banilor și averilor confiscate. Ucraina cere utilizarea banilor acumulați în vederea finanțării reparațiilor de război, care ar putea depăși 100 miliarde de dolari. O altă opțiune este condiționarea întoarcerii activelor înghețate în schimbul progresului în de-ocuparea completă a Ucrainei.
Contra-sancțiunile și primii pași de adaptare
Drept răspuns la sancțiunile occidentale, Rusia a stabilit o listă a statelor “neprietenoase”, care numără 49 de state (NG, Martie 2022), inclusiv UE, statele G7 și Ucraina. În același context, partea rusă a înființat o listă neagră, pe care figurează deocamdată 13 politicieni americani, inclusiv Președintele Joe Biden, față de care se aplică sancțiuni personale pentru pretinsa „promovare a mesajelor rusofobe” (MID, Martie 2022). Una din cele mai probabile contra-sancțiuni inițiate de Moscova poate fi naționalizarea activelor ce aparțin companiilor acestor state, mai ales dacă s-au retras de pe piața rusă. Până atunci, afacerile companiilor plecate se află sub „administrarea externă” a guvernului rus. În total, până pe data de 20 martie, circa 400 de companii internaționale și-au închis definitiv oficiile în Rusia sau și-au suspendat activitatea temporar (Yale.edu, March 2022). Aceste companii s-au auto-sancționat pentru a evita asocierea cu Rusia, prevenirea efectelor secundare ale sancțiunilor sau a contribui indirect la finanțarea bugetului rus, care alocă resurse pentru derularea agresiunii militare împotriva Ucrainei.
Au fost inițiate o serie de măsuri de intervenție, în conformitate cu indicațiile lui Putin de „a se adapta” la sancțiuni, care, în opinia lui, ar fi fost introduse în orice caz (TASS, Martie 2022). Pot fi scoase în evidență cel puțin cinci măsuri majore de adaptare întreprinse de autoritățile ruse de la lansarea agresiunii militare rusești împotriva Ucrainei, pe 24 februarie.
Primo, guvernul încearcă să aloce fonduri din resursele federale pentru a credita băncile comerciale și mediul de afaceri, în vederea asigurării stabilității financiare și funcționării economiei. Până la finele lui 2022, în acest scop ar putea fi puse la dispoziție cel puțin 24 miliarde dolari (2,2 trilioane de ruble).
Secundo, după ce Master Card și Visa și-au încetat activitatea în Rusia (începând cu 10 martie), băncile rusești au început să caute modalități pentru asigura posibilitățile de plată internațională pentru cetățenii ruși. Deși cardul MIR numără peste 75 milioane de carduri de debit (30% din piață), care permite achitarea serviciilor în statele din Uniunea Euroasiatică, Tadjikistan, Turcia și Vietnam, utilitatea acestuia este extrem de limitată. În acest sens, Sberbank examinează posibilitatea emiterii unor carduri care să combine sistemul de plăți MIR cu cel al Chinei, reprezentat de UnionPay (peste 4 milioane de carduri în Rusia), operațional în 180 de țări din lume (Bloomberg, Martie 2022). În același sens, unele bănci rusești se pregătesc pentru deschiderea conturilor de depozit în yuani la scara întregii populații, după ce anterior erau disponibile numai pentru clientela de elită. Acești pași permit liberalizarea și popularizarea utilizării monedei chineze în Rusia. Chiar dacă sancțiunile occidentale duc la de-dolarizarea sistemului financiar-bancar rusesc, utilizarea în masă a monedei chineze sau “yuanizarea” economiei ruse necesită timp pentru a se materializa (Kommersant, Martie 2022). Adițional, băncile au început să lanseze servicii de plată online noi. Astfel, GazpromBank a dezvoltat serviciul GazpromPay, care din punct de vedere conceptual se aseamănă cu sistemul Paypal. GazpromPay permite conectarea cardurilor existente și crearea unor conturi virtuale noi, prin intermediul cărora pot fi efectuate achitări online, inclusiv de la magazinele online autohtone.
Tertio, după deconectarea de la sistemul de transfer internațional SWIFT, Banca Centrală a Rusiei a extins operațiunile Sistemului Național de Carduri de Plată (SNCP), care era în proces de dezvoltare și utilizare limitată după introducerea primelor sancțiuni economice împotriva Rusiei în 2014 (pentru implicarea în zdrobirea avionului civil MH17). Dezavantajul sistemului SNCP rezidă în geografia sa compactă, care include doar operatori ruși. Totodată, partea rusă a lăsat să se înțeleagă că entitățile străine vor putea să se conecteze la sistemul rusesc de transfer bancar.
Quarto, autoritățile centrale și cele locale au inițiat programe de creditare pentru a dezvolta capacități de substituire a importului sau activităților desfășurate de companiile occidentale plecate de pe piață. Bunăoară, primarul Moscovei Sergey Sobyanin a lansat o “foaie de parcurs” anti-criză pentru a susține mediul de afaceri în contextul sancțiunilor. În măsurile propuse se regăsește inițiativa de a aloca circa 4 milioane de dolari în total (500 milioane de ruble) sub formă de credite destinate pentru construcția unor rețele autohtone de restaurante fast-food. Această măsură a urmat după ce McDonalds a anunțat despre suspendarea activității sale în Rusia (TheGuardian, Martie 2022).
Quinto, pentru a evita un deficit acut de produse IT și alte tehnologii pe termen scurt, autoritățile au interzis exportul a 200 categorii de bunuri. Acestea includ atât echipament tehnologic, cât și cel medical, agricol și electric, inclusiv mijloacele de transport, dar și unele produse de lemn etc. În acest fel, partea rusă încearcă să diminueze efectul sancțiunilor occidentale, al căror obiectiv este paralizarea tehnologică a economiei ruse și, respectiv, stoparea războiului împotriva Ucrainei.
Factorul chinez și “fobia de sancțiuni”
China manifestă „neutralitate” atât vizavi de agresiunea rusească contra Ucrainei, cât și față de sancționarea Moscovei. Alianța strategică cu Putin este critică pentru a distrage atenția occidentală de la politica externă agresivă în raport cu vecinii săi asiatici. În măsură egală, impactul sancțiunilor occidentale asupra stabilității politice și socio-economice a Rusiei preocupă Beijingul. Acesta nu poate exclude faptul că regimul sancțiunilor poate fi oricând inițiat în direcția Chinei ca penalitate pentru încălcarea drepturilor omului în Xinjiang, Tibet sau Hong Kong. Același tip de temeri, dar și mai pronunțate, China le împărtășește în privința sprijinului pe care Taiwanul îl poate primi din partea Occidentului, dacă partea chineză recurge la soluții militare pentru a prelua controlul asupra insulei. Anume din aceste considerente, discursul oficial chinez accentuează faptul că dosarul taiwanez este unul de ordin intern, de aceea, ar fi incomparabil cu Ucraina, invadată de un stat terț.
Prelungirea agresiunii militare rusești în Ucraina (deja peste 3 săptămâni) consolidează, aprofundează și diversifică regimul de sancțiuni împotriva Rusiei, care odată puse în aplicare vor deveni precedente în gestionarea altor afaceri globale. De aceea, terenul de manevră al Chinei este destul de limitat. Pe de o parte, după cum a declarat șeful diplomației chineze, Wang Yi, relațiile politice cu Moscova sunt „tari ca piatra” (Reuters, Martie 2022) și nu pot fi pur și simplu abandonate pentru a menține balanța de puteri în raport cu SUA și UE. Iar, pe de altă parte, China vrea să-și protejeze industria și exporturile de răspândirea sancțiunilor asupra sa. SUA a avertizat cu măsuri de penalizare, dacă Rusia primește vreo asistență militară sau economică din partea Chinei. În acest context, mesajul pe care îl livrează diplomația chineză constă în căutarea „soluțiilor diplomatice” specifice pentru agresiunea rusă împotriva Ucrainei (CNN, Martie 2022). Concomitent, sursele media pro-Beijing exprimă nemulțumirea oficială privind aplicarea unilaterală a sancțiunilor (împotriva Rusiei) și interpretează avertizările SUA drept tentativă de a deteriora relațiile sino-ruse (GlobalChina, Martie 2022). Pe fundalul sprijinului primit de Ucraina din partea UE și SUA, China pare a fi mai mult decât determinată să asigure Moscova cu susținere politică. Totodată, este respinsă, în mod tranșant, utilizarea sancțiunilor extrateritoriale prin ocolirea Consiliul de Securitate al ONU, unde atât China, cât și Rusia pot folosi dreptul de veto. Aparent, China consideră totalmente inadecvată profunzimea și repeziciunea sancțiunilor împotriva Rusiei. Simplificarea proceselor decizionale de adoptare și coordonare a sancțiunilor între statele occidentale le oferă avantaj strategic superior împotriva actorilor geopolitici percepuți drept „rivali sistemici”, precum e în cazul Chinei.
Dacă sancțiunile occidentale vor rămâne intacte, însemnând că acordurile post-război viitoare dintre Ucraina și Rusia nu vor funcționa, atunci economia rusă va rămâne în izolare. În asemenea condiții, Rusia s-ar putea converti într-o „Coree de Nord”, dependentă de importurile și împrumuturile chinezești. Totodată, deși sistemul bancar rusesc denotă interes pentru înlocuirea dolarului cu valuta chineză (yuan), companiile din China păstrează anumită distanță în raport cu Rusia pentru a nu-și compromite accesul pe piețele financiare occidentale. Cu toate acestea, situația se poate schimba, dacă Rusia se înfruntă cu o rezistență ucraineană imbatabilă, iar China decide, la cel mai înalt nivel politic, să-și asume riscurile de contagiere cu sancțiuni și sprijină Rusia în mod tranșant.
În loc de concluzii...
Rusia are dileme serioase în fața sa. Situația sa economică este prea șubredă pentru a veni cu contra-sancțiuni proporționale, iar unicele măsuri sunt de ordinul simbolismului politic și nu au niciun efect asupra Occidentului. Preocuparea majoră a Moscovei este de a supraviețui furtuna sancțiunilor și de a-și adapta economia prin substituirea și diversificarea importului. Totuși, aceste obiective sunt complicate de faptul că orice țară terță care va dori să ajute Rusia riscă să se contagieze cu sancțiunile occidentale.
Capitularea Rusiei în fața sancțiunilor occidentale creează mai multe probleme pentru Beijing decât dacă armata rusă ar reuși să-l forțeze pe liderul ucrainean Volodymyr Zelensky să capituleze. Prin urmare, neutralitatea invocată de partea chineză favorizează supraviețuirea regimului lui Vladimir Putin, al cărui aventură militară în Ucraina îi clatină pământul de sub picioare. Beijingul nu sprijină nici sancțiunile împotriva Rusiei și nici ideea furnizării de asistență militară pentru fortificarea rezistenței ucrainene. Și totuși, acestea constituie unicele modalități prin care pot fi sporite costurile războiului pentru partea rusă și create premisele necesare pentru semnarea unui armistițiu de încetare a focului.
Această analiză este realizată pentru Fundația germană Hanns Seidel și Agenția de presă IPN.
Dionis Cenușa, Columnist principal
Dionis Cenușa este politolog, cercetător la Universitatea Justus-Liebig din Giessen, absolvent al studiilor de masterat în Studii Politice Interdisciplinare la Colegiul Europei din Varșovia.
Domenii de cercetare: Politica Europeană de Vecinătate, relațiile UE-Moldova, politica externă a UE și Rusia, migrația și securitatea energetică.
Urmărește-l pe Dionis Cenușa în
Twitter.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.
Dionis Cenușa
Vezi și:
- Politica externă „multi-vectorială” și integrarea europeană: realitățile din Serbia, Moldova și Georgia. Analiză de Dionis Cenușa
- Aderare europeană diferențiată: decuplarea iminentă a Ucrainei, Moldovei și Georgiei. Analiză de Dionis Cenușa
- Polarizarea (geo)politică din Georgia și Moldova și mizele pentru UE și Rusia. Analiză de Dionis Cenușa
- Predominanța factorului geopolitic în agenda de aderare la UE a Ucrainei, Georgiei și Moldovei. Analiză de Dionis Cenușa
- Noua agendă de apărare a UE și dinamica din Europa de Est. Analiză de Dionis Cenușa
- Prognoze pentru Europa de Est în 2024: Criza de influență a UE și reînnoirea electorală a autocrațiilor. Analiză de Dionis Cenușa
- Factorul ungar-rusesc și dimensiunea ucraineană a lărgirii UE spre Est. Analiză de Dionis Cenușa
- Criza din Orientul Mijlociu și perspectiva europeană pentru Ucraina, Moldova și Georgia. Analiză de Dionis Cenușa
- Soluționarea conflictului transnistrean – trei scenarii pe fundalul intereselor geostrategice ale Moldovei, Ucrainei și Rusiei. Analiză de Dionis Cenușa
- Precedentul Ciprului, „conflictele înghețate” post-sovietice și agenda europeană a Ucrainei, Moldovei și Georgiei. Analiză de Dionis Cenușa
- Efectele protestelor anti-guvernamentale din Georgia și Moldova asupra pozițiilor UE. Analiză de Dionis Cenușa
- Rusia și costurile geopolitice ale războiului: “conflictele înghețate” din Moldova și Azerbaidjan. Analiză de Dionis Cenușa
- Ucraina, Moldova și Georgia în contextul apropierii de UE: 5 principii pentru eficientizarea reformelor. Analiză de Dionis Cenușa
- Apropierea Ucrainei, Moldovei și Georgiei de UE – progres cu mai multe viteze. Analiză de Dionis Cenușa
- Dezinhibarea gândirii strategice a UE sub presiunea revizionismului militarist rusesc: spargerea “tabu-urilor” europene. Analiză de Dionis Cenușa
- Prevenirea amenințărilor de origine rusă în 2023: trei domenii prioritare de reducere a riscurilor pentru Occident. Analiză de Dionis Cenușa
- “Remodelarea” infrastructurii critice regionale sub impactul războiului – cazul Ucrainei, Rusiei și al UE. Analiză de Dionis Cenușă
- Criza energetică din Moldova și sentimentele de “unire” cu România, analiză de Dionis Cenușa
- Infrastructura critică a Ucrainei vs. ponderea energetică a Rusiei: “războiul nervilor”. Analiză de Dionis Cenușa
- Parametrii asistenței occidentale pentru Ucraina și Moldova – o pregătire înainte de „iarna rusească”. Analiză de Dionis Cenușă
- Tacticile rusești împotriva Ucrainei și Moldovei: ramificarea crizelor energetice. Analiză de Dionis Cenușa
- Atacurile rusești împotriva infrastructurii critice: riscurile pentru reziliența Ucrainei și implicațiile pentru UE. Analiză de Dionis Cenușa
- Noile scenarii ale agresiunii rusești în lumina anexării ilegale din sud-estul Ucrainei. Analiză de Dionis Cenușa
- Relațiile moldo-ruse: între proteste antiguvernamentale și șantaj gazier. Analiză de Dionis Cenușa
- Războiul gazier al Rusiei și testul de reziliență pentru UE: 3 intenții rusești și 3 dileme europene. Analiză de Dionis Cenușa
- Dezoligarhizarea Ucrainei, Moldovei și Georgiei – condiția UE pentru avansarea perspectivei europene. Analiză de Dionis Cenușa
- Georgia și Moldova – analiza comparată a rezilienței de stat și a riscurilor de origine rusească. Analiză de Dionis Cenușa
- Sancțiunile UE și arma energetică a Rusiei – solidaritate versus fragmentare. Analiză de Dionis Cenușă
- Moldova și candidatura pentru UE: între risipirea legitimității și necesitatea unui dialog național. Analiză de Dionis Cenușa
- Candidatura de aderare la UE: Diferențe interne și geopolitice dintre Ucraina și Moldova. Analiză de Dionis Cenușa
- Cursa pentru candidatura de aderare la UE: Cele trei scenarii pentru Ucraina, Moldova și Georgia. Analiză de Dionis Cenușa
- Autonomia energetică a UE și „criza” sancțiunilor împotriva Rusiei – între blocaje și alternative noi. Analiză de Dionis Cenușa
- Insecuritatea regională și căutarea rezilienței pentru Moldova – pe bază de asistență de la UE sau NATO? Analiză de Dionis Cenușa
- Noile tendințe în agresiunea împotriva Ucrainei, sancțiunile occidentale și arma energetică rusească. Analiză de Dionis Cenușa
- Dialogul Moldovei și Georgiei cu UE și NATO – în căutare de atenție externă și resurse pentru reziliența de stat. Analiză de Dionis Cenușa
- „Noua” agendă europeană a Moldovei, unirea cu România și separarea de regiunea transnistreană. Analiză de Dionis Cenușa
- Invazia rusă și “rivalitatea” Ucrainei, Moldovei și Georgiei pentru aderarea la UE. Analiză de Dionis Cenușa
- Criza rusească 2.0: Solicitările Ucrainei către Occident vs. noile scenarii ale Moscovei. Analiză de Dionis Cenușa
- Rolul asistenței UE în desprinderea Moldovei de Rusia. Analiză de Dionis Cenușa
- Ucrainizarea securității europene: De ce Rusia acționează acum? Analiză de Dionis Cenușa
- Top șapte prognoze pentru PaE în 2022: Testarea reformelor locale și presiunea competiției geopolitice. Analiză de Dionis Cenușa
- Bilanțul anului 2021: 5 progrese și provocări în PaE – reziliența pro-UE și noile focare de instabilitate regională. Analiză de Dionis Cenușa
- Politica externă post-merkeliană a Germaniei – mai proeuropeană în Europa de Est și mai dură față de Rusia. Analiză de Dionis Cenușa
- Politica externă a Moldovei – între „interconectarea” cu România și „echilibrarea” cu Rusia. Analiză de Dionis Cenușa
- Criza migranților din Belarus, slăbiciunile UE și scenariile regimului lui Lukașenko. Analiză de Dionis Cenușa
- Lecții din Moldova privind securitatea energetică a UE și monopolul rusesc. Analiză de Dionis Cenușa
- Intențiile Rusiei de a contrabalansa influența occidentală în spațiul CSI, analiză de Dionis Cenușa
- Energizarea dialogului UE-Moldova: între entuziasm geopolitic, “moment istoric” și constrângeri locale. Analiză de Dionis Cenușa
- Așteptările UE și realitatea politică din Georgia și Moldova: contradicții și riscuri. Analiză de Dionis Cenușa
- Era post-Merkel și soarta est-europenilor: continuarea integrării europene și restabilirea integrității teritoriale. Analiză de Dionis Cenușa
- Resuscitarea relației Rusia-Moldova și conștientizarea vectorului european moldovenesc. Analiză de Dionis Cenușa
- Soluționarea conflictelor teritoriale în Parteneriatul Estic: În căutarea unei abordări personalizate a UE. Analiză de Dionis Cenușa
- Triunghiul “asociat” Georgia-Moldova-Ucraina: aprofundarea integrării în UE și “scutul” împotriva influenței rusești. Analiză de Dionis Cenușa
- Sancțiunile economice ale UE și vulnerabilitatea Parteneriatului Estic la precedentul creat de Belarus, Analiză de Dionis Cenușa
- Alegerile anticipate din Moldova și puterea geopolitică a diasporei. Analiză de Dionis Cenușa
- Aprofundarea diferențelor în Parteneriatul Estic și apariția “Trio-ului” pan-european. Analiză de Dionis Cenușa
- Oligarhii din Georgia, Moldova și Ucraina: între retragere, regrupare și „reeducare”. Analiză de Dionis Cenușa
- Atitudinea față de UE în Georgia, Moldova și Ucraina – între adorație și moderație, analiză de Dionis Cenușa
- Ajustarea regimului fără vize cu UE pentru est-europeni – de la pandemie spre “pașaport verde”. Analiză de Dionis Cenușa
- „Sputnik V” la frontiera UE și țintele Rusiei în Moldova. Analiză de Dionis Cenușa
- Trăsăturile “diplomației vaccinului” în Moldova: Avantajele României în fața Rusiei. Analiză de Dionis Cenușă
- Calculele UE în Ucraina, Georgia și Moldova – navigând între crize politice, reforme și „umbrele” Rusiei. Analiză de Dionis Cenușă
- Anticiparea reacției Rusiei la viitoarele sancțiuni UE: divizare, dezinformare sau destabilizare? Analiză de Dionis Cenușa
- Relația UE-Rusia în 2021 - între „pragmatism distorsionat” și „politică externă rezistentă”. Analiză de Dionis Cenușa
- Reeuropenizarea politicii externe a Moldovei și poziția UE vizavi de criza politică moldovenească. Analiză de Dionis Cenușa
- Top 8 prognoze pentru statele PaE în 2021 – între “contestare” și “reînnoire”. Analiză de Dionis Cenușă
- Bilanțul anului 2020 pentru statele PaE: 5 oportunități și 5 provocări majore. Analiză de Dionis Cenușă
- UE, “Actul Magnitsky” și țintirea autocraților din vecinătatea estică. Analiză de Dionis Cenușa
- Relația Moldova-Rusia și tranziția post-Dodon: între abordarea “inteligentă” și cea “emoțională”. Analiză de Dionis Cenușă
- Reziliența informațională lângă frontierele estice ale UE. Analiză de Dionis Cenușă
- Vecinătatea estică a UE la o nouă răscruce – între enigme electorale și crize de securitate. Analiză de Dionis Cenușa
- Moldova – alegeri prezidențiale fără „vot geopolitic”? Analiză de Dionis Cenușă
- Optica Rusiei, Chinei și UE vizavi de criza politică din Belarus – între intervenție, susținere și influență, analiză de Dionis Cenușa
- Belarus – o nouă “revoluție de catifea” în Parteneriatul Estic? Analiză de Dionis Cenușa
- „Favoriții” mecanismului de condiționalitate al UE: Georgia, Moldova sau Ucraina? Analiză de Dionis Cenușa
- Efectele acțiunilor UE în Moldova – asistența financiară și contradicțiile opoziției, analiză
- Președinția Germaniei în UE și viitorul Parteneriatului Estic: Ghidul pentru gestionarea unei realități „incomode”, analiză
- Agenda politică a UE și “nisipurile mișcătoare” din Ucraina, Moldova și Georgia. Analiză
- Condiționalitatea UE și combaterea euroscepticismului în Parteneriatul Estic, Op-Ed
- Uniunea Euroasiatică și criza sanitară: integrare lacunară și ambiții geopolitice, Op-Ed
- Solidaritatea NATO și factorul rusesc: Lecția dură a rezilienței de stat. Op-Ed
- China și Rusia - diplomație sanitară și “fragmentarea” Europei, Op-Ed
- Efectele pandemiei - între solidaritatea UE și reziliența vecinilor estici, Op-Ed
- “Guvernele căzătoare” din Moldova și Ucraina: Patru asemănări și două contraste, Op-Ed
- Integrarea europeană în vecinătatea UE: Cu sau fără „de-geopolitizare”? Op-Ed
- Efectele “macronizării” relațiilor UE-Rusia asupra vecinătății estice, Op-Ed
- Vocile „unioniste” din Moldova, migrația și integrarea europeană în Est, Op-Ed
- Imobilizarea oligarhilor în Moldova, Georgia și Ucraina: misiune (im)posibilă? Op-Ed
- Zece prognoze în 2020: Geopolitizarea oligarhiei în Moldova și apropierea UE-Rusia, Op-Ed
- Anul eurooptimismului “scurtat” în Moldova: Top 3 succese și regrese în 2019, Op-Ed
- Dialogul moldo-român: de la “ton calm” la regim de condiționalitate, Op-Ed
- Trauma perspectivei europene, vecinătatea UE și ecourile cazului moldovenesc, Op-Ed
- Dialogul UE-Moldova: Există integrare europeană după guvernul Maiei Sandu? Op-Ed
- Moldova și Serbia între extinderea UE și avansarea euroasiatică, Op-Ed
- Ajutorul macro-financiar al UE pentru Moldova: recompensă obiectivă sau stimulent politic?, OP-ED
- Rusia, UE și refacerea conviețuirii geopolitice pe linia Kiev-Chișinău-Tbilisi, Op-Ed
- Guvernul reformelor din Moldova și “creditul de încredere” al UE, Op-Ed
- Politica externă “echilibrată” a Moldovei, axa Paris-Moscova și dosarul ucrainean, Op-Ed
- Fragilitatea guvernării de la Chișinău și agenda europeană până în 2020, OP-ED
- Deblocarea asistenței europene pentru Moldova: cu sau fără condiționalitate? Op-Ed
- „Primăvara anti-oligarhică” sau iluzii temporare în Moldova, Ucraina și Georgia, Op-Ed
- Cedarea regimului oligarhic, relansarea integrării europene în Moldova și agenda Rusiei, OP-ED
- Criza politică din Moldova: Depășirea complexului geopolitic și înfruntarea „statului capturat”, OP-ED
- Vitezele politice din Moldova, Ucraina și Georgia: în căutarea unui „cerc virtuos”, OP-ED
- Intersecția simbolurilor geopolitice în Moldova: între trecutul sovietic și drepturile minorităților sexuale, OP-ED
- Liberalizarea vizelor în Moldova după 5 ani: slăbiciunile bunei guvernanțe și comparații ucraineano-georgiene, OP-ED
- Moldova post-electorală: între avertismentele Rusiei, absența UE și alegerile anticipate, OP-ED
- Comportamentul (geo)politic al președinților Moldovei, Georgiei și Ucrainei: între percepții și realități fluctuante, OP-ED
- Formarea coaliției post-electorale din Moldova și câștigurile Moscovei, OP-ED
- Puterea diasporei în alegerile din Moldova – între percepții și realități, OP-ED
- Atitudinile cetățenilor din Moldova, Ucraina și Georgia față de UE și paradoxurile sondajelor, OP-ED
- Zece prognoze pentru 2019: Reconfigurarea agendei europene în Moldova și criza statului de drept în UE, OP-ED
- Anul bulversărilor în integrarea europeană a Moldovei: Top 3 progrese și eșecuri în 2018, OP-ED
- Deficiențele condiționalității europene și supraviețuirea clasei politice din Moldova, OP-ED
- Avertizarea cu suspendarea regimului fără vize pentru Moldova și sinergia criticii UE, OP-ED
- Conviețuirea dificilă a societății civile cu regimurile oligarhice din Moldova și Georgia, OP-ED
- Eșecul introducerii integrării europene în Constituția Moldovei: perdanții și câștigătorii, OP-ED
- Viitorul Acordurilor de Asociere în Moldova, Ucraina și Georgia: factorul local, european și cel rusesc, OP-ED
- Oportunitățile opoziției extra-parlamentare, temerile guvernării și poziționarea față de UE, OP-ED
- Radiografia asistenței macro-financiare a UE în Moldova, Ucraina și Georgia: fruntașii și codașii, OP-ED
- Răcirea relațiilor UE-Moldova până la un nou test electoral, OP-ED
- Protestele anti-guvernamentale, stratagemele guvernării și agenda europeană a Moldovei, OP-ED
- Discrepanțele Chișinăului cu UE și intenția de valorificare a factorului rusesc, OP-ED
- Cazul Moldovei – un precedent periculos sau nu pentru relația UE cu Ucraina și Georgia? OP-ED
- Impactul rezoluției PE: de la o criză politică a guvernării la atacarea imaginii UE în Moldova, OP-ED
- Acutizarea dialogului UE-Moldova și calculele guvernării de la Chișinău, OP-ED
- Invalidarea alegerilor din Chișinău, scenariile guvernării și reacția UE, OP-ED
- Președinția României în Consiliul UE și contextul politico-energetic din Moldova, OP-ED
- Protestele sociale pe timp de integrare europeană: De ce cetățenii din Georgia protestează mai des decât cei din Moldova? OP-ED
- Impactul reapropierii dintre UE și Rusia asupra Ucrainei, Georgiei și Moldovei, OP-ED
- Multivectorialismul extern al Președintelui Dodon și incertitudinile geopolitice post-electorale, OP-ED
- Dependența energetică a Moldovei, evitarea transparenței și ignorarea datoriei pentru gazul rusesc, OP-ED
- UE și limitele „condiționalității stricte” față de Moldova, OP-ED
- Rolul și implicațiile (euro)unionismului în scrutinul din Moldova, OP-ED
- Aspirațiile europene ale Georgiei și lecțiile de învățat pentru Moldova, OP-ED
- Regenerarea regimului Putin și implicațiile pentru PaE și Moldova,OP-ED
- Scenariile (geo)politice pentru alegerile parlamentare din Moldova, OP-ED
- Moldova și UE: un dialog încâlcit în probleme vechi și așteptări noi, OP-ED
- Diagnoza oligarhiei din Moldova, Ucraina și Georgia și soluții pentru deoligarhizare, OP-ED
- Asistența UE pentru Moldova, urgentarea reformelor și supraviețuirea guvernării, OP-ED
- Integrarea europeană, importul legislației UE și soluții practice pentru conturarea beneficiilor, OP-ED
- Moldova și poziția de fruntaș al PaE – între reforme forțate și avantajul comparației regionale, OP-ED
- Lupta Moldovei contra dezinformării rusești: lacune și calcule electorale, OP-ED
- Noul mecanism de suspendare a vizelor – un instrument adițional pentru țintirea corupției din Moldova, Ucraina și Georgia, OP-ED
- Curtea Constituțională, integrarea europeană și lupta (geo)politică, OP-ED
- Președinția Bulgariei în UE și efectele asupra Moldovei, OP-ED
- Zece prognoze pentru 2018: Testarea electorală a vectorului european și renașterea forțelor pro-ruse în Moldova, OP-ED
- Natura creșterii percepției pro-europene și tentativa de “constituționalizare” a vectorului european, OP-ED
- Lupta cu propaganda rusă în Moldova, sensibilizarea SUA și contextul european, OP-ED
- Moldova și perspectiva de aderare la UE – lipsă de pregătire politică, instituțională și emoțională pe ambele părți, OP-ED
- Viitorul PaE și Moldova după Declarația de la Bruxelles – între pragmatism și realități locale, OP-ED
- Cu ce merge Parteneriatul Estic și Moldova la summitul de la Bruxelles?OP-ED
- Moderarea euroscepticismului Președintelui Dodon, comerțul Moldova-UE și resuscitarea simpatiilor proeuropene, OP-ED
- Legitimitatea guvernelor din PaE, supraviețuirea vectorului european și Moldova, OP-ED
- Multiplele viteze ale Parteneriatului Estic, societatea civilă și cazul Moldovei, OP-ED
- Rusia, naționalismul din Europa și Moldova, OP-ED
- Integrarea europeană, unionismul pro-european și defectele guvernării de la Chișinău, OP-ED
- Agendă pro-reformă în loc de blocarea asistenței macro-financiare, OP-ED
- Mandatul noului Șef al Delegației UE de la Chișinău și prima provocare majoră, OP-ED
- Misiunea UE în Vecinătatea Estică și Moldova: stimularea dezvoltării sau integrare europeană? OP-ED
- Magnetizarea Parteneriatului Estic, rolul Rusiei și implicațiile pentru Moldova, OP-ED
- Societatea civilă: agenți de influență sau sanitari ai sistemului politic. OP-ED
- Integrarea europeană în Moldova: proiect elitist sau nu? OP-ED
- Moldova la 26 de ani: între sustenabilitate și europenizare , Op-Ed
- Finalul mandatului lui Pirkka Tapiola, președintele pro-rus și oligarhul pro-european, OP-ED
- Miza Chișinăului: Asistența macrofinanciară și recunoașterea din partea UE, OP-ED
- Republica Moldova și “stabilitocrația” din vecinătatea europeană, OP-ED
- Reevaluarea Acordului de Asociere cu UE: soluție sau noi incertitudini? OP-ED
- Reacția UE la introducerea votului mixt: pragmatism sau slăbiciune, OP-ED
- Finanțarea externă a societății civile, presiunile guvernării și eurointegrarea, OP-ED
- Stimularea reformelor în Moldova, Georgia și Ucraina: condiționalități noi vs perspectiva europeană
- Președinția Estoniei în cadrul UE și implicațiile pentru Moldova
- Restabilirea livrărilor de electricitate din regiunea transnistreană și slăbiciunea factorului european, OP-ED
- Comisia de la Veneția, votul mixt și asistența europeană, OP-ED
- Rolul președintelui Dodon pentru Rusia și implicațiile pentru integrarea europeană, OP-ED
- Prioritățile Parteneriatului Estic până în 2020 și cum poate beneficia Moldova, OP-ED
- Valorile europene versus valorile tradiționale și subtextul geopolitic din Moldova, OP-ED
- Agenda europeană, societatea civilă și confruntarea cu guvernarea, OP-ED
- Trei scenarii privind soarta asistenței macro-financiare a UE pentru Moldova, OP-ED
- Stoparea asistenței europene versus votul uninominal în Moldova, OP-ED
- Cum Moldova a devenit “stat capturat”? OP-ED
- Dezastrele naturale din Moldova și oportunitățile relației cu UE, OP-ED
- Moldova după trei ani de regim fără vize cu UE și noile realități europene, OP-ED
- Poate Memorandumul cu Uniunea Euroasiatică diminua agenda europeană a Moldovei? OP-ED
- Îngrijorările ascunse ale UE și adaptabilitatea guvernării, OP-ED
- Moldova forțată să combine CSI și Uniunea Euroasiatică cu integrarea europeană, OP-ED
- Demersul pro-reformă al UE și planurile pro-rusești ale președintelui Dodon, OP-ED
- Viteze multiple în UE și în vecinătatea ei: Unde este Moldova? OP-ED
- Simpatiile pro-europene și rostul opoziției pro-UE, OP-ED
- Președinția versus guvernarea: între conviețuire politică și antagonism geopolitic, OP-ED
- Securitatea europeană și demersul Rusiei pentru o lume post-occidentală, OP-ED
- Acordul de Asociere cu UE și paradoxurile președintelui Dodon
- Dilema UE: să critice guvernarea sau să combată propaganda eurosceptică a președintelui pro-rus? OP-ED
- Dialoguri paralele între UE și Moldova și factorul ruso-euroasiatic, OP-ED
- Implementarea DCFTA în regiunea transnistreană – are loc sau nu? OP-ED
- Populismul și integrarea europeană în Moldova
- Misiune dificilă: aprofundarea europenizării și restabilirea relațiilor cu Rusia
- Parteneriatul Estic devine mai “practic”. Ce câștigă Moldova? OP-ED
- Despre „cererea de aderare” la UE şi temele de acasă ale Moldovei, OP-ED IPN
- Interconectarea energetică cu UE: Reţeta pentru diminuarea dependenţei faţă de regiunea transnistreană şi Rusia
- Tactica europenilor în raport cu Chişinăul: Reforme acum şi aici, Op-Ed
- Georgia, liberalizarea vizelor cu UE şi implicaţiile pentru Moldova
- Chişinăul accelerează reformele pentru a seduce Uniunea Europeană
- Europenii din nou la Chişinău: între dialogul cu guvernarea şi liderii protestelor
- Decodificarea poziţiei UE pe cazul Moldovei: Semnificaţia reală versus erori şi omiteri
- Criza Schengen: Afectează aceasta regimul liberalizat de vize pentru Moldova sau nu?
- Presa occidentală şi cea rusească despre protestele de la Chişinău: între dezinformare şi manipulare
- Reacţiile UE şi SUA la noile proteste anti-guvernamentale de la Chişinău
- Ideea alegerilor anticipate în Moldova: Noii pro-europeni de la Chişinău – „da”, voci de la Bruxelles – „mai bine nu”
- UE sub preşedinţia olandeză şi aluziile la Moldova
- UE în Moldova: o reţetă pentru reanimarea vectorului european în 2016