Salariul mediu lunar al unui medic din Chişinău constituia la finele anului trecut 1018 lei

Salariul mediu lunar al unui medic din Chişinău constituia la finele anului trecut 1018 lei. Media salariului lunar pentru medicii de familie a constituit 1216 lei, iar pentru asistentele medicale ale medicului de familie - 891 lei. Şeful Direcţiei municipale Sănătate, Victor Savin, a declarat pentru Info-Prim Neo, că salariul mediu lunar pe ramură, la nivel municipal a sporit de la 884 lei în 2004 până la 1018 lei la sfârşitul anului 2005. Creşterea a fost de 15 la sută. În acelaşi timp, salariul mediu lunar al medicilor specialişti în condiţii de ambulator a constituit 1095 lei, iar a medicilor specialişti şi asistentelor medicale ce activează în condiţii de staţionar a constituit în medie 1618 lei şi respectiv 1064 lei. Cel mai înalt nivel al salariului mediu s-a înregistrat la Dispensarul ftiziopneumologic - 1644 lei şi la Dispensarului dermo-venerologic - 1656 lei. Salariul relativ mic a determinat mai multe cadre medicale să părăsească instituţiile şi să se reprofileze, sau să plece peste hotare. Astfel, pe parcursul ultimilor 4 ani au fost eliberaţi 986 de medici, dar au fost angajaţi doar 660, au fost eliberate 2890 de asistente medicale şi angajate altele 2112. Drept rezultat, diferenţa dintre medicii eliberaţi şi angajaţi, în ultimii 5 ani este într-o ascendenţă continuă şi constituie 326 persoane, iar printre specialiştii cu studii medii speciale - 778 persoane. La moment, instituţiile medicale din sectorul primar sunt asigurate în proporţie de doar 72,7 la sută cu astfel de specialişti. Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în ţările în care suma alocată unei persoane pentru satisfacerea nevoilor de sănătate, este mai mică de 70 USD anual, sistemul medical activează practic în baza entuziasmului medicilor. În Republica Moldova suma alocată fiecărui cetăţean pentru sănătate constituie 40,75 dolari.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.