Sesiunea parlamentară ordinară de primăvară, care a început în februarie, s-a încheiat astăzi, 29 iulie, transmite IPN.
Președintele legislativului, Igor Grosu, a declarat în plen că prima sesiune parlamentară a anului 2022 s-a desfășurat în una dintre cele mai complicate perioade, nu doar din istoria Republicii Moldova, ci și a întregii regiuni. „Agresiunea militară rusă nejustificată din Ucraina a răsturnat cursul firesc al lucrurilor, iar data de 24 februarie 2022 a devenit un punct de referință la nivel planetar și care a adus cu sine probleme pe care omenirea nu le-a întâlnit de la al Doilea Război Mondial. Imediat după începerea războiului am fost nevoiți să declarăm stare de urgență, care din păcate continuă”, a notat șeful legislativului.
Potrivit lui, războiul din Ucraina pare a fi departe de a se sfârși, iar la câteva zeci de kilometri cad rachete și mor oameni nevinovați. Și în aceste condiții, statul trebuie să reacționeze rapid pentru a asigura siguranța cetățenilor proprii și a zecilor de mii de refugiați care și-au găsit refugiul în Republica Moldova.
Igor Grosu a mai spus că războiul a schimbat esențial politica externă a lumii civilizate. Uniunea Europeană a acceptat statutul de țară candidat pentru Republica Moldova și Ucraina. Și aceasta, în opinia sa, este cea mai importantă realizare. Oficialul recunoaște că evenimentele tragice din Ucraina au accelerat acest proces, însă acest lucru nu ar fi fost posibil fără determinarea cetățenilor, care au dat un vot istoric la alegerile de acum un an. „Avem de făcut multe teme pentru acasă, începând cu justiția, dezvoltarea economică, regională, protejarea minorităților naționale și așa mai departe. Și le vom face, pentru că am promis asta”, a mai spus Igor Grosu.
Ședința Parlamentului s-a încheiat cu interpretarea imnului Republicii Moldova de către soprana Tatiana Costiuc, maestrul în artă, solistă a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”.
Parlamentul se întrunește în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie și nu poate depăși sfârşitul lunii iulie. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie și nu poate depăși sfârșitul lunii decembrie.