Rusia, recunoscută responsabilă pentru încălcările drepturilor omului în stânga Nistrului

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a dat câştig de cauză cetăţeanului Republicii Moldova de etnie germană, Boris Mozer, sechestrat de către organele de miliţie ale regiunii transnistrene şi deţinut în condiţii inumane. Astfel, CEDO a recunoscut Federaţia Rusă responsabilă pentru violarea dreptului la libertate şi siguranţă. Hotărârea Curţii Europene a fost prezentată de către Asociaţia Promo-LEX în cadrul unei conferinţe de presă la IPN. Membrii Asociaţiei au menţionat că hotărârea CEDO este una de referinţă şi de importanţă majoră.

Directorul Programului Drepturile Omului, avocatul Alexandru Postică, a menţionat că CEDO a decis că refuzul continuu de a-i acorda asistenţă medicală reclamantului, dar şi detenţia în condiţii inumane în mai multe penitenciare din regiunea transnistreană a condiţionat violarea dreptului de a nu fi supus torturii. La fel, a fost încălcat dreptul la viaţa privată şi la religie pentru că i s-a refuzat întâlnirile cu reprezentanţii cultului din care face parte.

„Curtea a constatat că instanţele din regiunea transnistreană nu posedă experienţă îndelungată şi nu pot fi considerate instanţe care să le permită aplicarea arbitrară a arestului. Practic, s-a pus sub semnul întrebării întreg sistemul care este aplicat în regiune. Aceasta este o constatare foarte importantă”, a menţionat Alexandru Postică. Curtea a constatat că, spre deosebire de legislaţia constituţională a Republicii Moldova, care a fost expertizată de mai multe instituţii internaţionale, aşa-numita legislaţie transnistreană a rămas în umbră. Niciun organ internaţional nu a făcut vreo evaluare cât este de compatibilă aceasta cu standardele internaţionale.

Potrivit avocatului, CEDO a găsit vinovată Federaţia Rusă pentru încălcările la adresa cetăţeanului moldovean. Deşi arestarea şi condamnarea reclamantului a fost făcută de instanţele nerecunoscute din regiunea transnistreană, acestea activează datorită suportului Federaţiei Ruse. Prin urmare, toate încălcările comise i sunt imputate Rusiei. Astfel, Rusia a fost obligată să plătească reclamantului suma de 25 de mii de euro drept prejudicii morale şi materiale şi 4 mii de euro în calitate de costuri pentru asistenţa juridică.

Şi Republica Moldova are obligaţia să întreprindă acţiuni prompte în vederea garantării unui cadru juridic compatibil cu prevederile Convenţiei Europene pentru regiunea transnistreană. Directorul executiv al Asociaţiei Promo-LEX, Ion Manole, a menţionat că concluziile expuse în hotărârea CEDO sunt suficiente pentru ca Moldova să acţioneze în continuare pentru respectarea drepturilor omului în stânga Nistrului. „Prin implicarea în fiecare caz individual putem ajunge la soluţionarea per ansamblu a problemei transnistrene. Doar monitorizând situaţia din stânga Nistrului putem identifica atât problemele, cât şi soluţiile”, a menţionat Ion Manole.

Reclamantul s-a plâns la Curte că a fost sechestrat de organele de miliţiei a regiunii transnistrene pe 24 noiembrie 2008. Pe parcursul unei perioade de aproximativ un an şi jumătate, reclamantul a fost ţinut în condiţii inumane în penitenciarele din Tiraspol şi Hlinaia, fiindu-i refuzată asistenţa medicală. După o condamnare sumară, acesta a fost eliberat la 1 iulie 2010.

  • alexandru postica despre hotararea cedo.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE