Rusia încalcă flagrant suveranitatea Republicii Moldova, PAD
Partidul Acţiunea Democratică (PAD) califică decizia Federaţiei Ruse de a deschide 25 de secţii de votare în raioanele de est ale Republicii Moldova drept un amestec grosolan în treburile interne ale ţării şi încălcarea suveranităţii statului, transmite Info-Prim Neo cu referire la o declaraţie a partidului.
„Autorităţile de la Kremlin, prin acţiuni de acest gen, deopotrivă sfidează Republica Moldova şi de-legitimează parlamentul rus, acceptând voturi dintr-o regiune care nu este controlată de nicio autoritate recunoscută internaţional. Considerăm iresponsabilă atitudinea premierului Vlad Filat, care negociază şi semnează declaraţii de la egal la egal cu liderul separatist Igor Smirnov, legitimând de facto acţiunile unilaterale ale regimului anticonstituţional de la Tiraspol”, se spune în declaraţia dată publicităţii de PAD.
Potrivit echipei PAD, evitarea abordării subiectului încălcării suveranităţii naţionale în discuţiile din cadrul vizitei şefului diplomaţiei ruse la Chişinău relevă poziţia de subordonare vasalică a actualului regim faţă de Moscova. Rezultatele pretinselor evoluţii pozitive în relaţiile bilaterale, atât cu Moscova, cât şi cu Tiraspol, se rezumă la semnarea unor declaraţii „de bune intenţii”, în spatele cărora se ascund cedări masive ale intereselor naţionale în schimbul intereselor politice de moment, notează PAD.