Op-Ed
	A venit deja timpul ca subiectul Unirii să devină prezent în dezbaterile electorale din ambele state românești, aducând și pe această cale în atenția factorilor interni, dar și internaționali dezideratul restabilirii unității naționale a poporului român de pe ambele maluri ale Prutului...
Anatol Țăranu

Relațiile dintre România și Republica Moldova sunt complexe și influențate de factori istorici, culturali, politici și economici. Discuțiile despre unire și suveranitate sunt frecvente și au rădăcini adânci în istoria comună a ambelor state. Conform sondajelor de opinie, în România peste 70 % din populație acceptă unirea, în Republica Moldova între 30 și 40 % dintre cetățeni își doresc unirea cu Romania. Despre unire se vorbește în presă, în societatea civila, pe rețelele de socializare și – mai izolat – în mediile politice. Dacă în România ideea unirii este agreată de o majoritate covârșitoare de cetățeni, atunci poziționarea diferitelor segmente din societatea și viața politică moldovenească fată de unire este încă foarte diversă.

Context istoric

Din punct de vedere istoric și lingvistic, Basarabia este parte integrantă a spațiului etno-cultural românesc și dacă nu ar fi existat anexiunea la imperiul țarilor ruși din 1812, spațiul basarabean și populația sa într-un mod organic s-ar fi înscris în paradigma constituirii și evoluției statului național și a națiunii moderne românești. Pentru spațiul românesc la est de Prut, peste care rușii deliberat au extins denumirea de Basarabia, regiune ce constituie astăzi o parte a Republicii Moldova, procesul de modernizare firească etno-națională s-a extins după unirea cu România în 1918, care s-a întâmplat după prăbușirea Imperiului Rus și în contextul Primului Război Mondial.

Însă în 1940, procesul afirmării cadrului identitar românesc a fost din nou întrerupt când, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, Basarabia a fost anexată de Uniunea Sovietică, iar după cel de-Al Doilea Război Mondial aceasta a rămas parte a URSS ca Republica Sovietică Socialistă Moldovenească până la prăbușirea Uniunii în 1991. Sub ocupația sovietică românii la est de Prut au fost supuși procesului de deconstrucție identitară forțată prin inocularea moldovenismului antiromânesc. În august 1991 Republica Moldova și-a declarat independența față de Uniunea Sovietică, dar nu a mers mai departe încremenind în postura unui stat cu suveranitate mai mult formal declarată, cu o integritate teritorială nedesăvârșită și cu o identitate națională difuză.

Unire vs. Suveranitate

Majoritatea cetățenilor ambelor state de pe Prut vorbesc limba română și împărtășesc o cultură comună. Unirea este văzută de majoritatea românilor ca o restaurare a unei stări de drept întrerupte de evenimentele istorice tumultoase. Integrarea Republicii Moldova în România, cu toate costurile inerente, cu siguranță ar aduce avantaje economice, politice și de securitate prin acces imediat al Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Spre deosebire de reunificarea Germaniei care s-a făcut pe cheltuiala preponderentă a cetățenilor germani, în cazul reunificării românești costurile procesului cu siguranță vor fi asistate de fondurile europene.

Evident, în cazul reunificării, în faza inițială, România, preluând în subordinea sa un stat falimentar din toate punctele de vedere cum este Republica Moldova, va suporta costuri care se vor resimți în timp, așa cum se resimt încă și azi în cazul Germaniei. Însă cel mai important este că prin reunificarea celor două state românești se va proteja integral identitatea națiunii române, care valorează din perspectiva istorică mai mult decât orice rațiuni financiare cu plusurile sau minusurile economice de moment. Este la fel de clar că, indiferent de cât de mult va costa reîntregirea, o națiune viabilă va găsi suficiente resurse să-și finanțeze reunificarea, așa cum s-a întâmplat de curând în cazul Germaniei sau cum s-a întâmplat chiar în cazul României după Unirea din 1918.

Adepții suveranității Republicii Moldova afirmă că proiectul unirii nu poate fi pus în aplicare din cauza că la est de Prut, în perioada sovietică, s-a dezvoltat o identitate națională distinctă de cea română. Se invocă și argumente de ordin geopolitic, făcându-se trimitere la relațiile cu Rusia care se opune categoric perspectivei unirii, pledând deschis pentru păstrarea așa numitei suveranități a statului moldovenesc și pentru identitatea moldovenească. Influența fostei metropole coloniale provoacă și menține în societatea moldovenească clivajele identitare între cei care susțin apropierea de România și cei care preferă menținerea suveranității, care în realitate alimentează dependența de Rusia.

Pro-europenism și Unire

O parte a populației și a clasei politice din Republica Moldova susține unirea cu România și, implicit, integrarea europeană în calitate de calea ce mai sigură spre realizarea acestui obiectiv. Însă această parte a cetățenilor moldoveni nu sunt reprezentați la guvernare de politicieni cu un program asumat unionist. Unioniștii adesea sunt considerați ca și „naivi”, un fel de „idealiști”, chiar politic „nerealiști”. Atunci când ei vorbesc – în mod firesc si justificat – despre o problema național-identitară, poate ultima rămasă nerezolvată în Europa de Est, li se contrapun concepte ca „națiunea civica” sau valorile europene, ca și cum acestea din urmă ar fi incompatibile cu ideea Unirii.

În realitate, unioniștii din Republica Moldova dispun de o soluție politică unică de depășire a marilor probleme legate de subdezvoltarea cronică caracteristică statului moldovenesc, care vor fi sigur rezolvate prin contopirea cu România. Însă pentru toate celelalte partide considerate pro-europene și euro-suveraniste, care nu sunt neapărat anti-unioniste, ideea Unirii este practic absentă din discursul lor. Aceasta absență cumulata cu lipsa unor realizări practice de dezvoltare a Republicii Moldova sub actuala guvernare euro-suveranistă, alimentează un soi de absenteism electoral în mediul cetățenilor cu viziuni unioniste și lasă loc pentru șansa revanșei politice a partidelor antieuropene.

Desigur, progresul relativ lent al identității românești si a unionismului în societatea moldovenească depinde nu doar de cauzele interne. Și Romania trebuie sa aibă o abordare mai fermă în cea ce privește românismul în Republica Moldova – atât autoritățile, cât și partidele politice. Romania trebuie sa fie prezentă permanent în Republica Moldova, să dezvolte și să finanțeze proiecte semnificative nu doar de asistență economică și socială, dar și de ordin național-identitar. Cetățenii moldoveni trebuie să fie convinși că nivelul de trai – al lor si al copiilor lor – va fi sensibil mai bun într-o Românie unită decât într-un stat precar, ținut captiv de propriii oligarhi și prins în hățișul cercurilor vicioase întreținute de Rusia imperialistă și revanșardă.

În concluzie

Unirea dintre România și Republica Moldova reprezintă un subiect complex, care necesită un dialog deschis și respectuos între toate părțile implicate. Este esențial să se respecte suveranitatea și voința cetățenilor din ambele țări, analizând și ținând cont în același timp de implicațiile politice, economice, sociale și geopolitice ale unui astfel de pas. A venit deja timpul ca subiectul Unirii să devină prezent în dezbaterile electorale din ambele state românești, aducând și pe această cale în atenția factorilor interni, dar și internaționali dezideratul restabilirii unității naționale a poporului român de pe ambele maluri ale Prutului.

Adăugarea acestui subiect în dezbaterile electorale ar putea mobiliza votanții unioniști și ar oferi o platformă pentru discuții profunde despre căile de alternativă a procesului de europenizare a  Republicii Moldova.

IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.