Fiecare lecție învățată din situația de pandemie reprezintă o soluție pentru o eventuală problemă. Și lecția pandemiei, în condițiile de acum, trebuie învățată și trebuie oferite soluții, în condițiile în care se anticipează o doua manifestare a pandemiei în toamnă. O spune Rodica Ciobanu, doctor în filozofie de la Universitatea de Stat din Moldova. În opinia sa, una dintre lecții, atât pentru cetățeni, cât și pentru guverne, se referă la relațiile de reciprocitate între ambele părți – fiecare să acționeze în folosul reciproc. Opiniile au fost exprimate în cadrul dezbaterilor publice „Societate moldovenească în pandemie: lecții învățate, lecții de învățat”, organizate de Agenția de presă IPN.
Rodica Ciobanu a menționat că în condițiile în care se anticipează o a doua manifestare a pandemiei în toamnă, este necesar să fie analizată fiecare potențială soluție, trebuie gândite mecanismele, or, lecțiile neînvățate vor fi fatale la o altă etapă. Potrivit ei, situația pandemică a scos la iveală, în cadrul sistemului social, lacune serioase pe anumite dimensiuni. Și dacă nu vor fi identificate instrumentele care să înlăture acele breșe din sistem, această societate nu ar putea rămâne funcțională.
Doctorul în filozofie afirmă că pe timpul stării de urgență s-a evidențiat acel simț de solidaritate manifestat de oameni și probabil ei așteaptă anumite reacții inverse. „Suntem cu voi, oferim suport, dar avem nevoie de niște politici de stat. Vorbim despre sistemul de sănătate publică, de instituții de stat, de cercetare, care și-au conjugat eforturile pentru a identifica acel vaccin. Vorbim și despre adaptarea acelor măsuri luate la nivel local, care trebuie adaptate la măsurile adoptate pe plan internațional”, susține Rodica Ciobanu.
Potrivit ei, o problemă ține developată de pandemie ține de situația demografică. „Rata de natalitate în ultimii 30 de ani a fost în descreștere. Rata de mortalitate e destul de problematică, iar speranța de viață este joasă. De asemenea, au existat probleme legate de migrație. Există o totalitate de elemente care trebuie gândite prin politici și instrumente, iar aceste reforme sunt necesare, chiar dacă sunt dureroase și poate vor necesita și „intervenții chirurgicale”, a spus doctorul în filozofie .
Rodica Ciobanu a menționat că este foarte ambițios să vorbești despre schimbarea valorilor pe timp de pandemie. Și aceasta pentru că ierarhia valorilor poate fi atribuită generațiilor – pentru fiecare generație sunt valori superioare – patriotism, solidaritate, responsabilitate, libertate, drepturile omului. Și întotdeauna vor exista societăți de nihiliști, în care oamenii trăiesc în afara valorilor. „Am asistat în această perioadă la solidarizarea societății, în tendința de a coopera și a ajuta sistemul public ca să facă față acestei provocări, ceea ce este un semn bun. Pentru că, chiar dacă pandemia nu a atins direct persoana, această persoană a încercat să salveze altă persoană. Este un început, dar trebuie regândit sistemul valoric și el trebuie cultivat astfel încât simțul responsabilității și solidarității să fie dezvoltat în timp”, a notat Rodica Ciobanu.
În opinia sa, o lecție pentru cetățeni și guverne se referă la relațiile de reciprocitate între cele două părți, la acțiuni în folosul reciproc. De exemplu, cetățeanul vine cu contribuții în bugetul de stat. Dar și statul, clasa politică, întotdeauna trebuie să ia actul de guvernare în serios. „Or, actul de guvernare reprezintă o povară, dar și grija pentru un popor. Fiecare acțiune trebuie să reiasă din situația la zi, dar și dintr-o prognoză de îmbunătățire pentru ziua de mâine”, a mai spus Rodica Ciobanu.
Dezbaterile „Societate moldovenească în pandemie: lecții învățate, lecții de învățat” sunt ediția a 137-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.