Roba, o problemă pentru avocaţi

Avocaţii se plâng că, deşi au fost obligaţi să poarte robă în timpul şedinţelor de judecată, judecătoriile nu sunt dotate cu spaţii speciale unde avocaţii să-şi poată schimba haina, mai ales acum, pe timp de iarnă, transmite Info-Prim Neo. Preşedintele Uniunii Avocaţilor, Gheorghe Amihalachioaie, a declarat, sâmbătă, la Congresul Avocaţilor, că încă nicio judecătorie din Republica Moldova nu are aceste spaţii, chiar dacă în lege acest lucru este stipulat. Un alt avocat din Chişinău, Iurie Cuciuc, a menţionat că judecătoriile sunt foarte sărace şi nu numai că nu au spaţii unde avocaţii să-şi schimbe haina civilă pe robă, dar uneori nici scaune nu sunt în încăperile unde sunt desfăşurate şedinţe de judecată. „Nu este spaţiu unde să ne îmbrăcăm. Nu este spaţiu unde să examinăm dosarele. Nu avem pe ce să ne aşezăm. Acestea sunt cele mai mari probleme ale avocaţilor”, a spus Iurie Cuciuc. „Am vrea ca roba să fie călcată, să nu fie şifonată, să arătăm ca avocaţii buni, dar cu mare regret nu este spaţiu unde am putea să ne îmbrăcăm”, a menţionat o altă avocată, Eugenia Moldovan. Avocaţii din Moldova sunt obligaţi să poarte robe în cadrul şedinţelor de judecată, de la 1 ianuarie curent.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.